Fenomenologia spiritului (Phänomenologie des Geistes) este cea mai discutată lucrare filosofică a lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel; titlul său german poate fi tradus fie prin Fenomenologia spiritului, fie prin Fenomenologia minții. Hegel a descris lucrarea, publicată în 1807, ca o „expunere a devenirii cunoașterii”. Acest lucru se explică printr-o necesară auto-originare și disoluție a „diferitelor forme ale spiritului ca stații pe calea prin care spiritul devine cunoaștere pură”. Cartea a marcat o dezvoltare semnificativă în idealismul german după Immanuel Kant. Concentrându-se pe subiecte de metafizică, epistemologie, fizică, etică, istorie, religie, percepție, conștiință și filozofie politică, Hegel își dezvoltă conceptele de dialectică (inclusiv dialectica stăpân-sclav), idealism absolut, viață etică și Aufhebung . A avut un efect profund în filozofia occidentală și „a fost lăudată și blamată pentru dezvoltarea existențialismului, comunismului, fascismului, teologiei morții lui Dumnezeu și nihilismului istoricist”.
- A stabili că adevărata formă a adevărului este științifică, ceea ce este același lucru cu a afirma că adevărul are doar Noțiunea ca element al existenței sale – pare, știu, să contrazică o concepție care este în timpul nostru la fel de răspândită pe cât este de pretențioasă, și să meargă împotriva a ceea ce presupune această viziune. De aceea, este necesară o oarecare explicație, chiar dacă în prezent nu va fi decât o afirmație goală, precum punctul de vedere pe care îl contrazice. Dacă, și anume, Adevărul există doar în ceea ce, sau mai bine ca ceea ce, se numește uneori intuiție, uneori cunoașterea imediată a Absolutului, a religiei sau a ființei – nu în centrul iubirii divine ci a ființei iubirii divine în sine – atunci ce este necesar în expunerea filozofiei este, din acest punct de vedere, mai degrabă opusul formei Noțiunii. Căci Absolutul nu se presupune a fi cuprins, trebuie simțit și intuit; nu Noțiunea de Absolut, ci sentimentul și intuiția acestuia, trebuie să guverneze ceea ce se spune și trebuie să fie exprimat de acesta.
- Dacă înțelegem o astfel de cerere în contextul său mai larg și o vedem așa cum apare în stadiul în care a ajuns în prezent Spiritul auto-consecvent, este clar că Duhul a depășit acum viața substanțială pe care o ducea anterior în elementul gândirii, că este dincolo de imediatitatea credinței, dincolo de satisfacția și siguranța certitudinii pe care o avea atunci conștiința, a reconcilierii sale cu ființa esențială și a prezenței universale a acelei ființe atât în interior cât și în exterior. Nu numai că a trecut dincolo de toate acestea în cealaltă extremă a unei reflexii insubstanțiale a sinelui în sine, ci și dincolo de asta. Spiritul nu și-a pierdut viața esențială; este, de asemenea, conștient de această pierdere și de finitudinea care este propriul său conținut. Îndepărtându-se de cojile goale și mărturisind că se află în răutate, se jignește singur pentru că face acest lucru și cere acum de la filozofie, nu atât cunoașterea a ceea ce este, cât recuperarea prin agentul său a acelui sentiment pierdut de soliditate și ființă substanțială. Filosofia este satisfacerea acestei nevoi, nu prin deschiderea naturii blocate rapid a substanței și ridicarea acesteia la conștiința de sine, nu prin aducerea conștiinței din haosul său înapoi la o ordine bazată pe gândire și nici la simplitatea Noțiunii, ci mai degrabă prin împreunarea a ceea ce gândul a despărțit, prin suprimarea diferențierilor Noțiunii și restabilirea sentimentului de ființă esențială: pe scurt, oferind mai degrabă edificare decât înțelegere. „Frumosul”, „sfântul”, „eternul”, „religia” și „iubirea” sunt momeala necesară pentru a trezi dorința de a mușca; nu Noțiunea, ci extazul, nu marșul rece al necesității în lucru în sine, ci fermentul entuziasmului, acestea ar trebui să fie ceea ce susține și extinde continuu bogăția substanței.
- În conformitate cu această cerere este efortul intens, aproape excesiv de zelos și frenetic, de a-i îndepărta pe oameni de preocuparea lor pentru senzual, de afacerile lor obișnuite, private [einzelne] și de a-și îndrepta privirea spre stele; de parcă ar fi uitat totul despre divin și ar fi fost gata, ca viermii, să se mulțumească cu murdărie și apă. În trecut, ei aveau un cer împodobit cu o bogăție vastă de gânduri și imagini. Adică sensul căderii, atârnat de firul de lumină prin care era legat de acel cer. În loc să locuiască în prezența acestei lumi, oamenii au privit dincolo de ea, urmând acest fir către o altă prezență mondială, ca să spunem așa. Ochiul Duhului trebuia să se întoarcă cu forța și să se țină ferm de lucrurile acestei lumi; și a trecut mult timp înainte ca luciditatea pe care obișnuia să o aibă lucrurile cerești să poată pătrunde ternicia și confuzia în care a fost învăluit sensul lucrurilor lumești, de asemenea, să atragă atenția asupra aici și acum ca atenție la ceea ce a fost numită „experiență”, o întreprindere interesantă și validă. Acum se pare că avem nevoie exact de contrariul: simțul este atât de repede înrădăcinat în lucrurile pământești, încât necesită la fel de multă forță pentru a-l ridica. Spiritul se arată atât de sărac încât, ca un rătăcitor în pustiu poftind după o simplă gură de apă, pare să tânjească pentru reîmprospătare doar sentimentul gol al divinului în general. Prin puținul care acum satisface Spiritul, putem măsura dimensiunea pierderii sale.
© 2021, Cele mai faimoase lucrări filosofice, Volumul 1 – Traducere de Nicolae Sfetcu
Filosofia contează – Prezentări și recenzii
Prezentări și recenzii ale unor lucrări filosofice care au influențat conceptele și discursurile filosofice, și viziunea actuală asupra lumii. CUPRINS: Despre sens și referință Structura normativă a științei – Universalism – „Comunism” – Dezinteresare – Scepticism organizat Natura teoriilor – … Citeşte mai mult
Călătorii în timp
Există teorii recente, inclusiv despre găurile de vierme, care permit călătoriile în timp. În cazul găurii de vierme. aceasta ar fi posibil accelerând unul din capetele găurii de vierme la o viteză mult mai mare decât celălalt capăt şi aducându-le, … Citeşte mai mult
Filosofia tehnologiei blockchain – Ontologii
Despre necesitatea şi utilitatea dezvoltării unei filosofii specifice tehnologiei blockchain, accentuând pe aspectele ontologice. După o Introducere în care evidenţiez principalele direcţii filosofice pentru această tehnologie emergentă, în Tehnologia blockchain explicitez modul de funcţionare al blockchain, punând în discuţie direcţiile ontologice de dezvoltare … Citeşte mai mult
Lasă un răspuns