Filosofia din Asia de Est
(Analetele lui Confucius (l 551-479 î.Hr.))
Gândirea filozofică din Asia de Est a început în China antică, iar filozofia chineză începe în timpul dinastiei Zhou occidentale și în următoarele perioade după căderea sa, când „sute de școli de gândire” au înflorit (secolul al 6-lea până în 221 î.e.n.). Această perioadă a fost caracterizată de evoluții intelectuale și culturale semnificative și a văzut creșterea școlilor filosofice majore din China, confucianismul, legalismul și taoismul, precum și numeroase alte școli mai puțin influente. Aceste tradiții filosofice au dezvoltat teorii metafizice, politice și etice precum Tao, Yin și Yang, Ren și Li, care împreună cu budismul chinez au influențat în mod direct filosofia coreeană, filosofia vietnameză și filozofia japoneză (care include și tradiția nativă Shinto). Buddhismul a început să se dezvolte în China în timpul dinastiei Han (206 î.H.-220 CE), printr-o transmitere treptată prin drumul mătăsii și prin influențe native care au dezvoltat forme distincte chinezești (cum ar fi Chan/Zen) care s-au răspândit în toată sfera culturală din Asia de Est. În timpul ultimelor dinastii chinezești, precum dinastia Ming (1368-1644), precum și în dinastia coreeană Joseon (1392-1897), un nou-confucianism a reînviat, condus de gânditori precum Wang Yangming (1472-1529), devenind școala dominantă de gândire, fiind promovat de statul imperial.
În epoca Modernă, gânditorii chinezi au încorporat idei din filosofia occidentală. Filozofia marxistă chineză s-a dezvoltat sub influența lui Mao Zedong, în timp ce pragmatismul chinezesc sub Hu Shih și creșterea lui Noului Confucianism a fost influențat de Xiong Shili. Gândirea japoneză contemporană s-a dezvoltat între timp sub influențe occidentale puternice, cum ar fi studiul științelor occidentale (Rangaku) și societatea intelectuală modernistă Meirokusha, care s-a inspirat din gândirea iluministă europeană. În secolul al XX-lea s-a dezvoltat Shinto și, de asemenea, naționalismul japonez. Școala de la Kyoto, o școală filosofică japoneză influentă și unică, din fenomenologia occidentală și din filosofia budistă medievală japoneză, cum ar fi cea a lui Dogen.
Filosofia africană
Filosofia africană prezintă perspectivele lumii, ideile și temele africane sau folosește metode filosofice africane distincte. Gândul modern african a fost ocupat de etnofilozie, definind înțelesul filosofiei africane și caracteristicile sale unice și ce înseamnă să fii african. În secolul al XVII-lea, filozofia etiopiană a dezvoltat o tradiție literară robustă, exemplificată de Zera Yacob. Un alt filosof african timpuriu a fost Anton Wilhelm Amo (c. 1703-1759), care a devenit un filosof respectat în Germania. Conceptele filosofice africane distincte includ Ujamaa, ideea Bantu de „Forță”, Negritude, Pan-Africanism și Ubuntu. Gândirea contemporană africană a dezvoltat, de asemenea, filosofia profesională și filosofia africană, literatura filosofică a diasporei africane care include curente precum existențialismul negru al afro-americanilor. Gânditorii contemporani africani au fost influențați de marxism, literatura afro-americană, teoria critică, teoria rațiunii critice, postcolonialismul și feminismul.
Filosofia americană indigenă
(Piatra aztecă a Soarelui, cunoscută și sub denumirea de Piatra Calendarului Aztec, la Muzeul Național de Antropologie din Ciudad de Mexico.)
Filosofia americană indigenă este filozofia poporului autohton din America. Există o mare varietate de credințe și tradiții printre aceste culturi americane diferite. Printre americanii nativi din Statele Unite există o credință într-un principiu metafizic numit „Marele Mister” (Siouan: Wakan Tanka, Algonquian: Gitche Manitou). Un alt concept pe scară largă a fost acela al Orendei sau al „puterii spirituale”. Potrivit lui Peter M. Whiteley, pentru americanii nativi „Mintea este informată critic prin experiența transcendentală (visuri, viziuni etc.), precum și prin rațiune.” Practicile de accesare a acestor experiențe transcendentale sunt numite șamanism. O altă trăsătură a concepțiilor lumii americane indigene a fost extinderea eticii lor la animale și plante.
În Mesoamerica, filozofia aztecă a fost o tradiție intelectuală dezvoltată de indivizi numiți tlamatini („cei care știu ceva”), iar ideile sale sunt păstrate în diverse coduri aztece. Viziunea asupra lumii aztece a numit ideea unei energii sau a unei forțe universale numite ometeotl, care poate fi tradusă ca „energie duală cosmică”, și căutarea unei cău de a trăi în echilibru cu o lume „alunecoasă” în continuă schimbare. Teoria lui Teotl poate fi văzută ca o formă de panteism. Filosofii azteci au dezvoltat teorii despre metafizică, epistemologie, valori și estetică. Atitudinea aztecă a fost îndreptată spre căutarea tlamatiliztli (cunoaștere, înțelepciune) bazată pe moderare și echilibru în toate acțiunile, ca în proza lui Nahua, „binele mediu este necesar”.
Civilizația Inca mai avea și o clasă de elită a cărturarilor filozofi numiți amawtakuna, care erau importanți în sistemul educațional inca ca profesori de religie, tradiție, istorie și etică. Conceptele cheie ale gândirii andine sunt Yanantin și Masintin, care implică o teorie a „contrariilor complementare” care vede polarități (cum ar fi bărbați/femei, întuneric/lumină) ca părți interdependente ale unui întreg armonios.
Lasă un răspuns