Domnilor decani și doctori de la sacra facultate de teologie din Paris
Domnilor,
Motivul care mă aduce în fașa dvs. să vă prezint această lucrare este cât se poate de just și, atunci când veți afla ideea, sunt convins că îl veți găsi de asemenea suficient de just încât să o luați sub protecția dvs., astfel încât eu cred că cea mai bună recomandare ar fi să vă spun în câteva cuvinte ce mi-am propus. Eu am considerat întotdeauna că aceste două probleme, despre Dumnezeu și despre suflet, sunt principalele probleme care trebuiesc mai degrabă demonstrate prin rațiunea filosofiei decâr prin cea a teologiei: căci, deși nouă celorlalți care suntem fideli ne este suficientă credința pentru a crede în Dumnezeu și în faptul că sufletul nu moare odată cu corpul, cu siguranță nu pare posibil a reuși vreodată să convingem pe cei infideli de nicio religie, nici de aproape nicio virtute morală, dacă mai întâi nu le demonstrăm aceste două lucruri printr-un raționament natural. Și cu cât apar mai adesea în viața acestora recompense mai mari pentru vicii decât pentru virtuți, cu atât mai puține persoane vor prefera lupta în locul utilului, dacă nu au nicio reținere, nici de teama de Dumnezeu, nici de la așteptarea unei alte vieți. Și, deși este absolut adevărat că el ar trebui să creadă într-un Dumnezeu pentru că așa este scris în Sfintele Scripturi, și pe de altă parte trebuie să creadă în Sfintele Scripturi pentru că ele vin de la Dumnezeu; și aceasta pentru că credința fiind un dar de la Dumnezeu, aceeași care ne ajută să credem în celelalte lucruri, tot ea poate să ne facă să credem că el există: nu ar trebui cu niciun chip să explicăm astfel celor infideli, întrucât aceștia și-ar putea imagina că noi comitem aceeași greșeală pe care logicienii o numesc cerc vicios.
Și, din câte am aflat, dvs., Domnilor, împreună cu toți teologii, nu numai că credeți că existența lui Dumnezeu se poate demonstra prin raționament natural, dar și că ea poate fi dedusă din Sfintele Scripturi, că cunoașterea sa este mult mai clară decât a multor lucruri create, și că în fapt este atât de ușor de dedus, încât cei care nu făcut-o încă e vina lor. După cum rezultă din aceste cuvinte din Cartea înţelepciunii, capitolul 13, în care se spune că ignoranța nu este deloc scuzabilă; căci dacă spiritul lor a pătruns atât de adânc în cunoașterea lucrurilor lumii, cum e posibil să nu fi găsit deloc mai ușor pe domnul nostru Dumnezeu? Și în Romani, capitolul unu, se spune că ei nu pot fi scuzați, și încă, în același loc, prin aceste cuvinte: Ceea ce este cunoscut despre Dumnezeu, se manifestă în ei, se pare că am fost avertizați că tot ce se poate ști despre Dumnezeu poate fi arătat prin rațiune, că nu este nevoie să privim în altă parte decât în noi înșine, și că doar mintea noastră ne poate furniza aceasta, de aceea am crezut că nu e greșit să arăt aici prin ce mijloace se poate face asta, și ce cale trebuie urmată, pentru a se ajunge să se cunoască Dumnezeu mai ușor și mai sigur decât cunoaștem lucrurile acestei lumi.
Și în ceea ce privește sufletul, deși mulți au crezut că nu este ușor să îi cunoști natura, și unii chiar au îndrăznit să spună că rațiunea umană ne spune că el moare odată cu corpul, și că doar credința ne învață contrariul, cu toate acestea, mai ales că Consiliul de la Latran, ținut sub Leon X, la Sefflon 8, îi condamnă, și ordonă în mod expres filosofilor creștini să răspundă la arumentele lor, și să-și întrebuințeze toate forțele minții lor pentru a-i face să cunoască adevărul, am avut curajul să mă angajez în această lucrare. Mai întâi, știind că principalul motiv, care îi face pe mulți necredincioși să nu vrea să creadă că l-au văzut pe Dumnezeu, și că sufletul uman e distinct de corp, este că ei spun că nimeni până acum nu a putut să demonstreze aceste două lucruri; deși eu nu sunt deloc de părerea lor, din contra eu cred că aproape toate motivele aduse de atâtea personaje importante, referitor la aceste două întrebări, sunt argumente foarte bune, atunci când sunt bine înțelese, și că este aproape imposibil să se inventeze altele noi: astfel încât eu cred că nimic nu va fi mai util în filosofie ca cercetarea, la un moment dat, cu curiozitate și atenție, a celor mai bune și mai solide, și așezarea lor în ordine atât de clar și de exact, încât să se vadă permanent de acum încolo că acestea sunt veritabile demonstrații. Și în final, mai ales că mai multe persoane au dorit asta din partea mea, dintre cei care au cunoștință că eu am cultivat o anumită metodă de a rezolva toate dificultățile din științe; o metodă care practic nu este nouă, neavând nimic mai vechi decât adevărul, dar despre care ei știu că eu m-am folosit atât de bine cu alte ocazii; am crezut că este de datoria mea să încerc ceva și pe această temă.
Am lucrat cum am putut mai bine pentru a cuprinde în acest tratat tot ceea ce se poate spune. Dar nu am adus aici toate diversele motive pe care le puteam invoca pentru a oferi dovezi despre subiectul nostru: pentru că nu am crezut niciodată că este nevoie, cu excepția cazului când nu ar exista niciunul care să fie sigur; în schimb, am tratat primele și principalele motive astfel încât îndrăznesc să le consider ca demonstrații cât se poate de evidente și sigure. Și voi spune în plus că acestea sunt astfel încât nu cred că există nicio altă cale prin care spiritul uman să poată vreodată descoperi altele mai bune; pentru că importanța problemei și gloria lui Dumnezeu la care toate acestea se raportează, mă fac să vorbesc aici puțin mai liber decât am obiceiul. Dar, oricâte certitudine și evidență aș găsi în rațiunile mele, nu pot să cred că toată lumea le poate înțelege. Dar, la fel ca în geometrie, există câteva care ne-au fost lăsate de Arhimede, Apollonius, Pappus, și alții, care sunt acceptate de toată lumea ca foarte sigure și foarte evidente, pentru că ele nu conțin nimic care, considerat separat, să nu fie foarte ușor de cunoscut, și nu există niciun loc unde consecințele să nu se încadreze și să nu convină foarte bine premiselor; totuși, pentru că sunt puțin cam lungi și pentru că au nevoie de o minte întreagă, ele sunt înțelese și aprofundate doar de un număr foarte mic de oameni: de asemenea, deși consider că cele de care mă folosesc aici egalează, și chiar depășesc în certitudine și evidență, demonstrațiile din geometrie, mi-e teamă totuși că ele nu pot fi pe deplin înțelese de mulți, atât pentru că sunt de asemenea puțin cam lungi, și dependente unele de altele, cât și în principal pentru că ele necesită un spirit complet eliberat de orice prejudecăți și care să poată cu ușurință să se detașeze de simțuri. Și într-adevăr, nu se găsesc în toată lumea atât de mulți potriviți pentru speculațiile metafizice, câți sunt cei pentru geometrie. Și mai mult chiar, există încă această diferență că, în geometrie fiecare fiind prevenit asupra ideii că nu se afirmă nimic care nu este o demonstrație sigură, cei care nu sunt în întregime versați, greșesc mai des aprobând false demonstrații, pentru a se crede că le-au înțeles, decât negând pe cele corecte. Nu este la fel și în filosofie, unde fiecare crezând că toate propozițiile sale sunt problematice, puțini se consacră căutării adevărului; și mai mult chiar, dorind să obțină o reputație de spirite viguroase, nu fac altceva decât să combată cu aroganță adevărurile cele mai evidente.
De aceea, domnilor, oricâtă forță ar avea raționamentele mele, pentru că ele aparțin filosofiei, nu cred că vor avea un mare efect asupra spiritelor dacă nu le veți lua sub protecția dvs. Dar sper că toată lumea având o atât de mare încredere în instituția dvs., și numele de Sorbona având o atât de mare autoritate, încât nu numai în ceea ce privește credința, după sacrele Consilii, nu s-a supus nimeni niciodată atât de mult unei alte instituții, dar de asemenea și în ceea ce privește filosofia umană, fiecare crezând că nu se poate găsi nicăieri în altă parte mai multă soliditate și cunoaștere, nici mai multă prudență și integritate acordată judecății sale: nu mă îndoiesc deloc că, dacă veți avea bunăvoința să aveți grijă de această lucrare, de a accepta în primul rând să o corectați: pentru că având cunoștință nu numai de imperfecțiunea mea, dar și de ignoranța mea, nu aș îndrăzni să vă asigur că este fără greșeală; apoi, după ce adăugați lucrurile care lipsesc, le finisați pe cele care nu sunt perfecte, și faceți efortul de a da o explicație mai amplă celor care au nevoie, sau cel puțin să mă avertizați pentru a lucra eu însumi, și în final, după ce toate raționamentele prin care demonstrez că există un Dumnezeu, și că sufletul uman e diferit de corp, vor fi aduse exact în punctul de claritate și evidență unde mă asigur că pot fi aduse, că ele vor fi considerate demonstrații foarte exacte, veți dori să declarați aceasta și dvs., și să o recunoașteți public: nu mă îndoiesc deloc, zic, că, dacă se va întâmpla așa, toate erorile și falsele opinii care au rezultat vreodată din aceste două chestiuni, se vor șterge degrabă din spiritul uman. Pentru că adevărul va face ca toți oamenii învățați și oamenii de spirit vor subscrie la judecata dvs.; și autoritatea dvs. îi va face pe care atei, care sunt de obicei mai aroganți decât oamenii învățați și cei cu judecată, să se lepede de spiritul lor de contradicție, sau poate să susțină ei înșiși raționamentele care vor vedea că sunt acceptate de toți oamenii de spirit ca demonstrații, de teamă să nu pară ca nefiind inteligenți; și în fine toți ceilalți vor ceda cu ușurință în fața atâtor recunoașteri, și nu va mai fi nimeni care să se îndoiască de existența lui Dumnezeu, și de distincția reală și veritabilă dintre sufletul uman și corpuri.
Acum depinde de dvs. să judecați fructul care ar fi rodul acestei creații, odată ce ar fi bine stabilită, văzând dezordinile care sunt produse de îndoială; dar nu sunt eu cel care are aici harul de a recomanda ca primordială cauza lui Dumnezeu și a religiei, celor care au fost dintotdeauna cei mai fermi susținători.
Lasă un răspuns