Hubert Lederer Dreyfus (15 octombrie 1929 – 22 aprilie 2017) a fost un filozof american și profesor de filozofie la Universitatea din California, Berkeley. Principalele sale interese au inclus fenomenologia, existențialismul și filosofia atât a psihologiei, cât și a literaturii, precum și implicațiile filozofice ale inteligenței artificiale. Era cunoscut pe scară largă pentru exegeza lui Martin Heidegger, pentru care criticii l-au etichetat „Dreydegger”.
Critica lui Hubert Dreyfus la adresa inteligenței artificiale (IA) se referă la ceea ce el consideră a fi cele patru ipoteze principale ale cercetării IA. Primele două ipoteze sunt ceea ce el numește ipotezele „biologice” și „psihologice”. Presupunerea biologică este că creierul este analog hardware-ului computerului, iar mintea este analogă software-ului computerului. Presupunerea psihologică este că mintea lucrează prin efectuarea de calcule discrete (sub formă de reguli algoritmice) pe reprezentări sau simboluri discrete.
Dreyfus susține că plauzibilitatea ipotezei psihologice se bazează pe alte două ipoteze: epistemologică și ontologică. Presupunerea epistemologică este că toată activitatea (fie prin obiecte animate, fie prin obiecte neînsuflețite) poate fi formalizată (matematic) sub forma unor reguli sau legi predictive. Presupunerea ontologică este că realitatea constă în întregime dintr-un set de fapte atomice (indivizibile) reciproc independente. Din cauza ipotezei epistemologice, lucrătorii din domeniu susțin că inteligența este aceeași cu respectarea regulilor formale, și din cauza celei ontologice susțin că cunoașterea umană constă în întregime din reprezentări interne ale realității.
Pe baza acestor două presupuneri, lucrătorii din domeniu susțin că cunoașterea este manipularea simbolurilor interne prin reguli interne și că, prin urmare, comportamentul uman este, în mare măsură, liber de context (vezi contextualism). Prin urmare, este posibilă o psihologie cu adevărat științifică, care să detalieze regulile „interne” ale minții umane, în același mod în care legile fizicii detaliază legile „externe” ale lumii fizice. Cu toate acestea, această presupunere cheie este cea pe care Dreyfus o neagă. Cu alte cuvinte, el susține că nu putem acum (și nu vom putea niciodată) să ne înțelegem propriul comportament în același mod în care înțelegem obiectele, de exemplu, în fizică sau chimie: adică considerându-ne pe noi înșine ca lucruri al căror comportament poate fi prezis prin legi științifice „obiective”, fără context. Potrivit lui Dreyfus, o psihologie fără context este o contradicție în termeni.
Argumentele lui Dreyfus împotriva acestei poziții sunt preluate din tradiția fenomenologică și hermeneutică (în special opera lui Martin Heidegger). Heidegger a susținut că, spre deosebire de opiniile cognitiviste (pe care s-a bazat IA), ființa noastră este de fapt extrem de legată de context, motiv pentru care cele două presupuneri fără context sunt false. Dreyfus nu neagă că putem alege să vedem activitatea umană (sau orice altă activitate) ca fiind „guvernată de lege”, în același mod în care putem alege să vedem realitatea constând din fapte atomice indivizibile… dacă dorim. Dar este un salt uriaș de la asta să afirmăm că, pentru că vrem sau putem vedea lucrurile în acest fel, este un fapt obiectiv că sunt așa. De fapt, Dreyfus susține că nu este (neapărat) cazul și că, prin urmare, orice program de cercetare care presupune că e așa se va confrunta rapid cu probleme profunde teoretice și practice. Prin urmare, eforturile actuale ale cercetătorilor din domeniu sunt sortite eșecului.
Dreyfus susține că pentru a obține un dispozitiv sau dispozitive cu inteligență asemănătoare omului, ar necesita ca aceștia să aibă o existență în lume asemănătoare omului și să aibă corpuri mai mult sau mai puțin ca ale noastre, și aculturație socială (adică o societate) mai mult sau mai puțin ca ale noastre. (Această viziune este împărtășită de psihologii din psihologia întrupată (Lakoff și Johnson 1999) și de tradițiile cognitive distribuite. Opiniile sale sunt similare cu cele ale cercetătorilor în robotică, cum ar fi Rodney Brooks, precum și ale cercetătorilor din domeniul vieții artificiale.)
Daniel Crevier scrie: „timpul a dovedit acuratețea și perceptivitatea unora dintre comentariile lui Dreyfus. Dacă le-ar fi formulat mai puțin agresiv, acțiunile constructive sugerate de ele ar fi putut fi luate în seamă mult mai devreme.”
(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)
Introducere în inteligența artificială
Inteligența artificială s-a dezvoltat exploziv în ultimii ani, facilitând luarea deciziilor inteligente și automate în cadrul scenariilor de implementare. Inteligența artificială se referă la un ecosistem de modele și tehnologii pentru percepție, raționament, interacțiune și învățare. Asistăm la o convergență … Citeşte mai mult
Lasă un răspuns