Teoria acțiunii este un domeniu din filozofie preocupat de teorii despre procesele care determină mișcări corporale umane deliberate de un tip mai mult sau mai puțin complex. Acest domeniu al gândirii implică epistemologia, etica, metafizica, jurisprudența și filozofia minții, și a atras interesul puternic al filozofilor încă de la Etica nicomacheană a lui Aristotel (Cartea a treia). Odată cu apariția, ulterior, a psihologiei și neuroștiinței, multe teorii ale acțiunii sunt acum supuse testării empirice.
Teoria acțiunii filosofice, sau filosofia acțiunii, nu trebuie confundată cu teoriile sociologice ale acțiunii sociale, cum ar fi teoria acțiunii instituită de Talcott Parsons.
”Ce mai rămâne dacă scad faptul că brațul se ridică din faptul că ridic brațul?”
Ludwig Wittgenstein, Investigații filozofice, §621
Teoria de bază a acțiunilor descrie de obicei acțiunea ca fiind un comportament cauzat de un agent într-o anumită situație. Dorințele și credințele agentului (de ex., dorința mea a unui pahar cu apă, și credința că lichidul limpede din paharul din fața mea este apă) duc la un comportament corporal (de exemplu, apropierea de pahar). În teoria simplă (vezi Donald Davidson), dorința și credința provoacă în comun acțiunea. Michael Bratman a ridicat unele probleme pentru o astfel de părere și a susținut că ar trebui să luăm conceptul de intenție ca fiind de bază și nu analizabil în credințe și dorințe.
În unele teorii, o dorință plus o credință despre mijloacele de a satisface dorința sunt întotdeauna ceea ce se află în spatele unei acțiuni. Agenții urmăresc, în acțiune, să maximizeze satisfacția dorințelor. O astfel de teorie a raționalității potențiale stă la baza multor economii și a altor științe sociale în cadrul mai sofisticat al alegerii raționale. Cu toate acestea, multe teorii ale acțiunii susțin că raționalitatea se extinde mult dincolo de calcularea celor mai bune mijloace pentru atingerea scopurilor. De exemplu, o credință că ar trebui să fac X, în unele teorii, mă poate determina în mod direct să fac X fără a fi nevoie să vreau să fac X (adică să am dorința de a face X). Raționalitatea, în astfel de teorii, implică, de asemenea, răspunsul corect la motivele pe care le percepe un agent, nu doar să acționeze după dorințe.
În timp ce teoreticienii acțiunii folosesc, în general, limbajul cauzalității în teoriile lor despre natura acțiunii, problema determinării cauzale a fost esențială pentru controversele cu privire la natura liberului arbitru.
Discuțiile conceptuale gravitează și în jurul unei definiții precise a acțiunii în filozofie. Savanții nu pot fi de acord cu privire la ce mișcări corporale se încadrează în această categorie, de ex. dacă gândirea trebuie analizată ca acțiune și modul în care acțiunile complexe care implică mai mulți pași care trebuie făcuți și consecințele diverse intenționate trebuie rezumate sau descompuse.
Nicolae Sfetcu
Confunzi FB cu o societate democratică. FB este o firmă privată, și atunci când te-ai înscris la ei ca membru au avut grijă să fii de acord cu un act prin care le dai libertatea totală de acțiune fără a avea voie să le ceri socoteală.