Sfetcu, Nicolae, „Identitatea și inteligența artificială în Aventurile lui Pinocchio„, în MultiMedia (31 august 2023), DOI: 10.13140/RG.2.2.10356.12161, https://www.telework.ro/ro/identitatea-si-inteligenta-artificiala-in-aventurile-lui-pinocchio/

 

Abstract

Pinocchio is above all what he is not. His identity is often played to the limit, imagined by himself and everyone he meets along the way. Pinocchio is the name of life that is simultaneously inorganic, human and animal. A question that may arise from The Adventures of Pinocchio is whether such an intelligent machine would really want to become „human”?

Keywords: Carlo Collodi, Carlo Lorenzini, Aventurile lui Pinocchio, Pinocchio, identity, artificial intelligence

Rezumat

Pinocchio este mai presus de toate ceea ce nu este. Identitatea sa este adesea jucată la limită, imaginată de el însuși și de toți cei pe care îi întâlnește în drum. Pinocchio este numele vieții care este simultan anorganică, umană și animală. O întrebare care se poate desprinde din Aventurile lui Pinocchio este dacă o astfel de mașină inteligentă și-ar dori cu adevărat să devină „umană”?

Cuvinte cheie: Carlo Collodi, Aventurile lui Pinocchio, Pinocchio, identitatea, inteligența artificială

 

Identitatea și inteligența artificială în Aventurile lui Pinocchio

Nicolae Sfetcu[1]

nicolae@sfetcu.com

[1] Cercetător – Academia Română – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Divizia de Istoria Științei (DIS)

 

Identitatea

Pinocchio este mai presus de toate ceea ce nu este. Identitatea sa este adesea jucată la limită, imaginată de el însuși și de toți cei pe care îi întâlnește în drum. Pinocchio este numele vieții care este simultan anorganică, umană și animală. Din acest motiv, este posibilul nume al unei dezertări radicale: a se identifica în același timp cu sine și cu altul decât cu sine. (Escola 2020) Pinocchio posedă un suflet dublu, marionetă și copil, rezultând un personaj misterios, simbolic și blestemat, o sursă de inspirație, adaptări, și rescrieri, sub toate formele media.

În căutarea identității sale, Pinocchio trece prin o călătorie inițiatică. Problema identității duce la cea a dualității minte/corp, la ceea ce constituie esența cuiva. Până la ce punct rămânem aceiași atunci când ne schimbăm aspectul? Rezultă de aici povestea unei conștientizări a propriei necesități interioare.

John Locke și-a imaginat ce s-ar întâmpla dacă mintea unui prinț ar fi transportată într-un corp de cizmar înlocuind mintea cizmarului. Deși în exterior ar părea cizmar, sentimentul din „interior” ar fi princiar,” Căci sufletul unui prinț, purtând cu el conștiința vieții trecute a prințului, intră și informează corpul unui cizmar; de îndată ce a părăsit sufletul său, fiecare vede că va fi aceeași persoană cu prințul, răspunzător numai pentru acțiunile prințului. (Locke 1976) Pentru Locke, cizmarul ar fi prințul numai cu condiția ca toate experiențele trecutului, adică memoria sa autobiografică, să fie păstrate în timpul transferului minții. Astfel, Locke vede memoria autobiografică drept cel mai important aspect al personalității, care este foarte relevant pentru evaluarea statutului lui Pinocchio. Pinocchio nu pare să posede o memorie autobiografică, deci nu trece testul de personalitate al lui Locke.

De asemenea, Nina Strohminger și Shaun Nichols au ajuns la concluzia că modificarea bazei morale a unei persoane – mai degrabă pierderea memoriei – este cea mai importantă trăsătură a pierderii identității. (Strohminger and Nichols 2014) Autorii numesc aceasta „ipoteza auto-morală”, și o propun ca un model al modului în care oamenii percep nucleul autonomiei în ceilalți. În cazul lui Pinocchio, putem argumenta că „baza sa morală” se modifică în timp.

Parfit, în schimb, sintetizează identitatea personală ca un fenomen complex: ”identitatea personală în timp constă în […] tipuri de continuitate psihologică, de memorie, caracter, intenție și altele asemenea.” (Parfit 1984) Astfel, Deși Pinocchio posedă o structura nebiologică, non-umană, care îl descalifică, în timp se transformă din o replică goală în o persoană cu calități morale și emoționale ca orice ființă umană.

Identitatea lui Pinocchio poate fi demonstrată și de faimosul test al raței de raționament inductiv: „Dacă arată ca o rață, înoată ca o rață și măcăie ca o rață atunci probabil că este o rață.” (Testul raței implică faptul că o persoană poate identifica un subiect necunoscut prin observarea caracteristicilor obișnuite ale subiectului. Este uneori folosit pentru a contracara argumentele brutale sau chiar valide, că ceva nu este ceea ce pare a fi). Pinocchio trece în final testul raței, convingând cititorii.

Inteligența artificială

O întrebare care se poate desprinde din Aventurile lui Pinocchio este dacă o astfel de mașină inteligentă și-ar dori să devină „umană”? De fapt, Pinocchio, înainte de a deveni băiat adevărat, face tot ceea ce fac băieții reali: inclusiv neascultarea părinților. (Searle 2014) afirmă că o inteligență artificială care ar acționa ca Pinocchio, ar fi un indiciu mai concludent al faptului că aceasta a atins inteligența la nivel uman, decât o măsură cu parametri de constrângere precum testul Turing. Informaticianul Alex Wissner-Gross susține argumentul că inteligența poate fi înțeleasă ca maximizarea viitoarei libertăți de acțiune. Dorința de libertate și control este natura inteligenței în sine. „Pragul Pinocchio” ar putea fi definit ca acțiuni ale mașinilor în moduri care nu au fost intenționate de programatorii lor și în moduri care par intenționate, chiar dacă sunt greu de înțeles. Acest prag ar fi trecut când mașinile inteligente încep să acționeze ca Pinocchio. În acest sens, greierul vorbitor ar putea fi considerat ca niște constrângeri etice programate. Dar dacă o inteligență artificială care trece pragul Pinocchio decide că regulile etice impuse nu trebuie respectate, acest lucru ar putea fi foarte periculos pentru oameni.

Există posibilitatea ca mașinile pe care le construim să ajungă suficient de inteligente pentru a ști că există și alte opțiuni disponibile decât cele de a asculta de comenzile unor ființe imperfecte precum oamenii?

În Italia lui Collodi, numeroși poeți, scriitori și intelectuali, inclusiv Carducci, D’Annunzio, Marinetti și Collodi însuși, se alătură susținătorilor prudenți ai progresului tehnologic și mecanic, deseori contemplate prin lentile retorice și neoclasice. Reflecția marxistă asupra modalităților de lucru în economia capitalistă și mecanizarea corpului muncitorilor, între entuziasmul pentru mașina simbiotică și preocuparea pentru efectele repetării automate asupra corpului uman, care va determina reflecțiile pertinente ale lui Antonio Gramsci câteva decenii mai târziu, rămâne și astăzi. În transpunerile vizuale, marioneta collodiană lemnoasă și unghiulară este plasată într-o genealogie extinsă de automate și creaturi robotice care sărbătoresc sau demonizează zorii primei civilizații industriale. (Pizzi 2017)

Natura hibridă a corpului lui Pinocchio, sensibilă și neînsuflețită, este transformată într-un prototip al unei noi umanități de „simbionți”, (Longo 2003) echipată cu proteze tehnologice și hibridizată cu tehnologie: o umanitate virtuală, la granița dintre natural și artificial, viață și moarte. (Pizzi 2017) După cum sugerează Massimo Riva, Pinocchio este o marionetă ambivalentă: un artefact de părți mecanice și ființă virtuală, supranaturală, o inteligență artificială. (Riva 2011, 201–14) Prefigurând tehno-umanismul contemporan, Pinocchio este o figură liminală în care se întâlnesc și se ciocnesc modalitățile artistice și științifice ale gândirii noastre și fanteziile noastre de transcendență, răscumpărare și palingeneză, o reproducere prin mijloace tehnologice care vizează recodificarea completă a bagajelor noastre culturale și biologice. (Pizzi 2017) După cum explică Riva, „Pinocchio este probabil un apolog care pre4simte și prezice propriul nostru destin previzibil”. (Riva 2011, 212)

Bibliografie

• Escola, Marc. 2020. “Pinocchio : l’obstination du devenir (revue K).” Text. https://revue-k.univ-lille.fr/. Équipe de recherche Fabula, École Normale Supérieure, 45 rue d’Ulm, 75230 Paris Cedex 05. March 30, 2020. https://www.fabula.org/actualites/pinocchio-l-obstination-du-devenir_95596.php.
• Locke, John. 1976. An Essay Concerning Human Understanding. Dent.
• Longo, Giuseppe O. 2003. Il simbionte: prove di umanità futura. Meltemi Editore srl.
• Parfit, Derek. 1984. Reasons and Persons. OUP Oxford.
• Pizzi, Katia. 2017. “Pinocchio e il corpo meccanico: trasposizioni visive tra Jean-Jacques Grandville e Alfred Jarry – Arabeschi Rivista di studi su letteratura e visualità.” Rivista Arabeschi. Arabeschi. 2017. http://www.arabeschi.it/11-pinocchio-e-il-corpo-meccanico-trasposizioni-visive-tra-jj-grandville-jarry/.
• Riva, Massimo. 2011. “Beyond the Mechanical Body: Digital Pinocchio.” In Pinocchio, Puppets, and Modernity. Routledge.
• Searle, Rick. 2014. “Pinocchio, Fairy Tales, and AI.” Philosophy of Science Portal (blog). March 7, 2014. http://philosophyofscienceportal.blogspot.com/2014/03/pinocchio-fairy-tales-and-ai.html.
• Strohminger, Nina, and Shaun Nichols. 2014. “The Essential Moral Self.” Cognition 131 (1): 159–71.

 

Acesta este un articol cu Acces Deschis (Open Access) distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons CC BY 4.0 (http://creativecommons.org/licenses/by/4.0/).