Home » Articole » Articole » Artă » Literatură » Hans Christian Andersen » Poveşti repovestite – Hans Christian Andersen: Hainele cele noi ale împăratului

Poveşti repovestite – Hans Christian Andersen: Hainele cele noi ale împăratului

Hainele cele noi ale împăratului

Cu mulți ani în urmă, a existat un împărat care era atât de mândru de hainele sale noi, încât şi-a cheltuit toţi banii pe ele. Nu îi mai păsa în niciun fel de soldaţii săi; nici nu îi mai făcea plăcere să meargă la teatru sau la vânătoare, cu excepția ocazzilor care îi permiteau să se afișeze în noile sale haine. Avea câte un costum diferit pentru fiecare oră din zi. Aşa cum se obişnuia despre orice alt rege sau împărat să se spună, “Împăratul este în şedinţă de consiliu”, despre el se spunea întotdeauna, “Împăratul este în garderoba lui.”

Timpul trecea repede în orașul cel mare care era capitala împărăţiei; străinii veneau zilnic la Curte. Într-o zi şi-au făcut apariția doi escroci care se dădeau drept ţesători. Ei au dat de ştire că ştiu cum să țese pânze din cele mai frumoase culori şi cu cele mai elaborate modele, iar hainele fabricate din acestea ar avea proprietatea să rămână invizibile pentru toți care ar fi nepotriviţi cu funcţia deţinută, care ar fi trădători de ţară, sau care ar fi foarte proşti.

“Acestea ar fi, într-adevăr, nişte haine splendide!” a exclamat împăratul. “Dacă aş avea astfel de haine, aş putea afla pe loc oamenii din împărăţia mea care nu se potrivesc poziţiei lor, pe cei care mă trădează, şi aş distinge fără probleme pe cei înțelepți de cei nechibzuiţi! Hainele astea trebuie să fie țesute pentru mine imediat.” Şi a a dispus ca sume mari de bani să fie oferite țesătorilor, pentru ca ei să poată începe cât mai repede lucrul la pânza cea minunată.

Astfel, cei doi pretinşi țesători s-au apucat de lucru la două războaie de țesut, și au început să muncească din greu, deși în realitate nu făceau nimic. Au cerut pentru ţesătură mătasea cea mai delicată și cel mai pur fir de aur; pe care le-au băgat în propriile bagaje; și apoi au continuat aşa-zisa lor muncă la războaiele de țesut goale în fiecare zi până noaptea târziu.

“Ar trebui să văd cum au lucrat până acum ţesătorii pânza mea”, şi-a spus împăratul, după un timp. era mai degrabă îngrijorat, la gândul că un prost, sau o persoană care nu e potrivită funcţiei pe care o deţine, nu poate vedea ţesătura. Pentru a fi sigur, s-a gândit că el însuşi nu ar trebui să rişte; dar totuși, aşa că ar fi mai bine să trimită pe altcineva să-i spună cum avansează munca ţesătorilor, înainte de a se deplasa el însuşi. Toți oamenii din oras au auzit de minunata proprietate a pânzei; și toți erau nerăbdători să vadă dacă vecinii lor se dovedeau a fi înţelepţi sau proşti.

“Voi trimite ministru meu cel bătrân şi credincios la țesători”, şi-a spus în final împăratul, după ce s-a gândit un timp “, el va fi cel mai în măsură să vadă cum arată pânza, pentru că el este un om foarte înţelept, și nimeni nu poate fi mai potrivit pentru funcţia lui.”

Astfel, ministrul cel bătrân şi credincios a intrat în camera unde escrocii lucrau de zor la războaiele de țesut goale. “Ce poate înseamna asta?” s-a gândit bătrânul înţelept, deschizând ochii foarte larg. “Nu văd niciun fir de pânză pe războaiele de țesut.” Cu toate acestea, nu şi-a exprimat gândurile cu voce tare.

Escrocii l-au rugat foarte politicos să fie atât de bun să se apropie de războaiele de țesutr; și apoi l-au întrebat, arătând spre cadrele goale ale războaielor, dacă îi place pânza, şi dacă culorile nu sunt foarte frumoase. Bietul ministru s-a uitat și s-a tot uitat, el nu a putut descoperi nimic pe războaiele de țesut, pentru un motiv foarte bun, și anume: nu era nimic acolo. “Ce!”, s-a gândit el din nou, “Este posibil ca eu să fiu un prost, nu m-am considerat niciodată astfel, și nimeni nu trebuie să știe acum  asta. Chiar aşa să fie, sunt eu oare nepotrivit pentru funcţia mea? Nu, aşa ceva nu trebuie să se afle niciodată. Nu voi recunoaşte în faţa nimănui ca nu am putut vedea pânza.”

“Ei bine, domnule ministru!” l-a întrebat unul dintre escroci, în timp ce se făcea că lucrează. “Nu ne spuneţi dacă vă place ce am ţesut noi până acum?”

“Oh, este excelent!” răspunse ministrul uitându-se la războiul de țesut prin ochelari. “Acest model, şi culorile, da, voi spune împăratului fără întârziere, cât de frumoase sunt.”

“Vă mulţumim foarte mult”, spuseră escrocii, apoi au descris diferitele culori și a modelul pretinsei pânze. Ministrul a ascultat cu atenție, pentru a putea repeta împăratului descrierea, și apoi escrocii au mai cerut mătase și aur, spunând că este necesară pentru a finaliza ceea ce au început. Toate acestea le-au pus şi pe ele în bagajele lor, și au continuat să lucreze cu şi mai mare sârg la războaiele de țesut lor goale.

Împăratul a trimis apoi un alt demnitar de la curtea sa pentru a vedea cum se lucrează la pânză şi când va fi aceasta gata. La fel şi acest demnitar ca și ministrul, s-a uitat la războaiele de țesut din toate părțile, dar nu vedea nimic, doar cadrele goale.

“Nu vi se pare pânza la fel de frumoasă pe cât i s-a părut domnului ministru?” au întrebat escrocii pe al doilea ambasador al împăratului; în același timp făcându-se că lucrează ca și mai înainte, și vorbind de modelul și culorile pânzei inexistente.

“Eu cu siguranță nu sunt prost!” s-a gândit mesagerul. “Probabil că nu sunt vrednic pentru funcţia mea. Foarte ciudat! Cu toate acestea, nimeni nu va ști nimic despre asta.” Şi, în consecință, a lăudat lucrarea pe care nu o putea vedea, și a declarat că este încântat atât de culori cât și de modele. “Într-adevăr, va place Maiestăţii Tale”, a spus el suveranului când s-a întors, “pânza pe care țesătorii o pregătesc este extraordinar de magnifică.”

Tot orașul nu vorbea decât de splendida pânză care împăratul a ordonat să fie țesută pe cheltuiala împărăţiei.

Şi acum Împăratul însuși a dorit să vadă costisitoarea pânză, în timp ce era încă în războiul de țesut. Însoțit de câşiva ofițeri ai Curţii, printre care se găseau şi cei doi demnitari de încredere care deja admiraseră pânza, s-a dus la viclenii escroci care, de îndată ce au aflat de intenţia împăratului, au continuat să lucreze şi mai cu zel decât oricând, deși nu treceau niciun singur fir prin războaiele de țesut.

“Nu-i aşa că este o lucrare absolut magnifică?” au întrebat cei doi demnitari ai împărăţiei care fuseseră deja în vizită. “O rugăm pe Majestatea Ta să arunce o privire la ea! Ce aspect splendid! Ce culori glorioase!” și în timpul şsta arătau cadrele goale ale războaielor; pentru că ei îşi imaginau că toată lumea poate vedea această manoperă rafinată.

“Cum vine asta?” şi-a zis împăratul. “Eu nu pot vedea nimic! Aceasta este într-adevăr o afacere teribilă! Sunt prost, sau sunt nepotrivit să fiu împărat? Asta ar fi cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla”

“Oh! Pânză este fermecătoare”, spuse el, cu voce tare. “Are aprobarea mea completă.” Și zâmbi în modul cel mai graţios, uitându-se atent la războaiele de țesut goale. Pentru că în niciun caz nu ar fi recunoscut că el nu a putut vedea ceea ce doi dintre demnitarii Curţii au lăudat atât de mult. Toate suita sa s-a holbat, în speranța de a descoperi ceva pe războaiele de țesut, dar nu reuşeau să vadă nimic. Cu toate acestea, exclamau cu toţii: “Vai, ce frumos!” și au sfătuit pe Majestatea Sa să îşi croiască niște haine noi din acest material splendid, pentru procesiunea care urma să se apropie. “Fermecător! Magnific! Excelent!” răsuna din toate părțile; și toată lumea a fost nemaipomenit de bucuroasă. Împăratul s-a alăturat satisfacției generale, și a decorat escrocii cu ordinul de cavaler al imperiului, şi titlul de “Ţesători de onoare.”

Escrocii au lucrat întreaga noapte înainte de data la care urma să aibă loc procesiunea, și au aprins șaisprezece lumânări, astfel încât toată lumea să vadă cât de nerăbdători erau ei să termine hainele cele noi ale împăratului. S-au prefăcut că scot pânza de pe războaiele de țesut; o taie cu foarfeca lor; și o cos cu acele fără niciun fir în ele. “Gata!” strigară ei, în cele din urmă. “Hainele cele noi ale împăratului sunt gata!”

Și acum Împăratul, cu toate suita de la Curtea sa, a venit la țesători; și escrocii au ridicat brațele, ca și cum ar ţine ceva pe ele, spunând: “Aici sunt pantaloni Majestății Sale. Aici este eşarfa. Aici este mantaua. Tot costumul este la fel de ușor ca o pânză de păianjen; cine nu îl vede ar putea crede că nici nu eşti îmbrăcat în el, aşa de mare este virtutea acestei pânze delicate.”

“Da, într-adevăr!” au declarat toţi curtenii, deși niciunul dintre ei nu putea vedea nimic din aceste haine rafinate.

“O rugăm cu graţie pe Maiestatea Ta să se dezbrace de hainele actuale, vom proba şi ajusta noul costum în fața oglinzii.”

Împăratul a fost în consecință dezbrăcat, și escrocii s-au prefăcut că măsoară noul său costum. Împăratul s-a întors de jur împrejur, dintr-o parte în alta, uitându-se în oglindă.

“Cât de splendid îi vin Majestăţii Sale noile haine, și cât de bine se potrivesc!” toată lumea a exclamat. “Ce design! Ce culori! Acestea sunt haine într-adevăr regale!”

“Baldachinul, care urmează să îl poartă pe Majestatea Ta în procesiune, așteaptă”, a anunțat comandantul șef al ceremoniilor.

“Sunt gata,” a răspuns Împăratul. “Noile mele haine îmi vin bine?” întrebă el, întorcându-se în jurul din nou ca înainte la oglindă, pentru ca să poată fi examinat costumul lui frumos.

Purtătorii baldachinului, care urmau să poarte trena Majestății Sale, au acţionat ca şi cum ar fi ridicat trena de pe pământ; și s-au prefăcut că o poartă pentru a nu se crede că sunt proşti, nepregătiţi pentru funcţia lor, sau trădători de ţară.

Apoi Împăratul s-a aşezat în baldachin în mijlocul procesiunii, pe străzile capitalei. Şi tot poporul în picioare, ca şi cei de la ferestre, a strigat: “Oh, Cât de frumoase sunt hainele cele noi ale împăratului nostru! Ce trenă magnifică, ce manta, şi se grațios atârnă eșarfa!” Pe scurt, nimeni nu îşi permitea să recunoască faptul că nu vedea aceste haine mult admirate, pentru că astfel ar fi recunoscut că este fie prost, fie impostor, fie trădător. Desigur, niciunul dintre toate celelalte haine ale Împăratului nu a făcut vreodată atât de mare impresie, ca acestea invizibile.

“Dar Împăratul nu are nimic pe el!” a strigat un copil mic.

“Asculta vocea inocenţei!” a exclamat tatăl său. Şi vorbele copilului au fost șoptite din gură în gură.

“Împăratul nu are nimic pe el!” a strigat  în cele din urmă tot poporul. Împăratul a fost supărat, pentru că știa că oamenii aveau dreptate; dar el a considerat că procesiunea trebuie să continuie! Iar purtătorii baldachinului a trebuit să sufere mai mult decât oricând, ţinând ridicată o trenă care în realitate nu exista

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *