Principiile matematice ale filozofiei naturale (Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica), de Isaac Newton

Principiile matematice ale filosofiei naturale (în latină „Philosophiae naturalis principia mathematica”), adesea prescurtat ca Principia sau Principia Mathematica, este capodopera lui Isaac Newton. Cartea este împărțită în trei părți (sau cărți, din latină liber), și a fost publicată la Londra în 5 iulie 1687. Pagina de titlu indică faptul că a primit imprimatur la 5 iulie a anului precedent de către președintele Societății Regale, Samuel. Pepys.

Textul celei de a treia ediție în latină, din 1726, va fi revizuit și îmbogățit pentru ultima oară de Newton, fiind în general considerat ca referință.

Este una dintre cele mai importante cărți științifice publicate vreodată, fiind fundamentul mecanicii clasice. Este considerată de majoritatea fizicienilor drept cea mai faimoasă carte din acest domeniu. În această lucrare, Newton aplică legile matematice pentru studiul fenomenelor naturale. Cartea conține legile mișcării lui Newton care au stat la baza mecanicii newtoniene, precum și legea universală a gravitației.

Din aceste legi, Newton a dedus și legile de mișcare ale planetelor ale lui Kepler, care fuseseră obținute empiric de Kepler. Sunt expuse și multe alte aspecte fizice: legile șocurilor, mișcarea fluidelor, teoria mareelor ​​etc. Newton a subliniat natura empirică a lucrării cu expresia Hypotheses non fingo („Nu inventez ipoteze”).

În formularea acestor teorii fizice, Newton a dezvoltat calculul, un domeniu al matematicii. Cu toate acestea, limbajul calculului este în mare parte absent din Principia deoarece Newton și-a reformulat majoritatea dovezilor în argumente geometrice, limbajul fizicii la acea vreme.

În ediția sa originală în latină (Londra, 1687), lucrarea se deschide cu o prefață pentru cititor (Praefatio ad lectorem) și un omagiu adus autorului de Edmond Halley (In viri praestantissimi D. Isaaci Newtoni opus hocce mathematico-physicum saeculi gentisque nostrae decus egregium).

Majoritatea traducerilor cărții se bazează pe a treia ediție a lui Newton din 1726. Prima traducere, din 1729, îi aparține lui Andrew Motte, fiind republicată în 1846, de Daniel Adee, ca prima ediție americană, editată de N. W. Chittenden. Această traducere a fost descrisă de savantul newtonian I. Bernard Cohen (în 1968) drept „încă de o valoare enormă pentru a ne transmite sensul cuvintelor lui Newton la vremea lor și este, în general, fidelă original: clar și bine scrisă”.

Tratatul în sine începe cu definiții (Philosophiae naturalis principa mathematica : definitiones, p. 1-11) și legi sau axiome (xiomata sive leges motus, p. 12-25). Urmează trei părți (sau „cărți”) despre „mișcarea corpurilor” și „sistemul lumii”:

1. De motu corporum : liber primus (Despre mișcarea corpurilor: cartea întâi), p. 26-235;
2. De motu corporum : liber secundus (Despre mișcarea corpurilor: cartea a doua), p. 236-400;
3. De mundi systemate : liber tertius (Despre sistemul mondial: cartea a treia), p. 401-510.