Tehnologia informației (TI) este disciplina care folosește calculatoarele pentru a stoca, prelua, transmite și manipula datele și informațiile, de multe ori în cadrul unei firme. TI este considerată un subdomeniu al tehnologiei informațiilor și comunicațiilor (TIC). În 2012 Zuppo a propus o ierarhie TIC unde fiecare nivel ierarhic „conține un anumit grad de similitudine prin aceea că acestea sunt legate de tehnologii care facilitează transferul de informații și diverse tipuri de comunicări mediate electronic.”
Tehnologia informaţiei (TI), aşa cum este definită de Asociaţia Americană a Tehnologiei Informaţiei (Information Technology Association of America, ITAA), este “studiul, proiectarea, dezvoltarea, suportul sau managementul sistemelor informaţionale bazate pe calculatoare, în particular aplicaţii software şi hardware pentru calculatoare.” TI se ocupă cu folosirea calculatoarelor electronice şi a software pentru calculatoare pentru a converti, stoca, procesa, transmite şi extrage în siguranţă informaţia. ‘Tehnologia Informaţiei este un termen general care descrie şi o tehnologie care ajută producerea, manipularea, stocarea comunicaţiilor, şi/sau diseminarea informaţiilor.”
Termenul este frecvent utilizat ca sinonim pentru calculatoare și rețele de calculatoare, dar cuprinde și alte tehnologii de distribuție de informații, cum ar fi televiziunea și telefoanele. Mai multe industrii sunt asociate cu tehnologia informației, inclusiv hardware, software, electronica, semiconductori, internet, echipamente de telecomunicații, inginerie, asistență medicală, comerț electronic și servicii informatice.
Când calculatoarele şi tehnologiile de comunicare se combină, rezultatul este denumit tehnologia informaţiei, sau “infoteh“.
Oamenii au folosit stocarea, regăsirea, manipularea și comunicarea informațiilor, încă de pe vremea sumerienilor din Mesopotamia care au dezvoltat scrisul, în aproximativ 3000 î.Hr., dar termenul tehnologia informației în sensul său modern a apărut pentru prima dată într-un articol publicat în 1958 în Harvard Business Review; autorii, Harold J. Leavitt si Thomas L. Whisler, au comentat că „noua tehnologie încă nu are un singur nume stabilit. O vom numi tehnologia informației.” Definiția lor constă din trei categorii: tehnici de prelucrare, aplicarea metodelor statistice și matematice de luare a deciziilor, precum și simularea de ordin superior, prin programe de calculator.
Pe baza tehnologiilor de stocare și de prelucrare utilizate, este posibil să se distingă patru faze distincte ale dezvoltării IT: pre-mecanică (3000 î.Hr. – 1450 d.Hr.), mecanică (1450-1840), electromecanică (1840-1940), și electronică (1940-prezent ), și, în plus, TI ca un serviciu.
În ultimii ani, Comisia de Acreditare pentru Inginerie şi Tehnologie (Accreditation Board for Engineering and Technology, ABET) şi Asociaţia pentru Maşini de Calcul (Association for Computing Machinery, ACM) din SUA au colaborat pentru a forma standarde şi curicule de acreditare pentru specializarea în Tehnologia Informaţiei ca un domeniu distinct de studiu separat de Ştiinţa calculatoarelor şi Sistemele Informaţionale. SIGITE este grupul de lucru al ACM pentru definirea acestor standarde.
Azi, termenul tehnologia informaţiei s-a extins incluzând multe aspecte ale tehnologiei şi calculului, termenul devenind foarte cunoscut. Profesioniştii TI se ocupă de o mare varietate de sarcini, de la instalarea aplicaţiilor la proiectarea reţelelor complexe de calculatoare şi baze de date informaţionale. Câteva din responsabilităţile profesioniştilor TI pot include managementul datelor, reţelistica, ingineria hardware pentru calculatoare, proiectarea bazelor de date şi software, ca şi managementul şi administrarea sistemelor în totalitatea lor.
Procesarea datelor
Stocarea datelor
Calculatoarele electronice timpurii, cum ar fi Colossus, au făcut uz de bandă perforată, o fâșie lungă de hârtie pe care datele au fost reprezentate printr-o serie de găuri, o tehnologie de acum depășite. Stocarea datelor electronice, care este utilizată în calculatoare moderne, datează de la al doilea război mondial, atunci când s-a folosit o formă de memorie cu linie de întârziere pentru a elimina dezordinea de semnalele radar, prima aplicație practică fiind linia de întârziere cu mercur. Primul dispozitiv de acces aleator digital de stocare a fost tubul Williams, bazat pe un tub catodic standard, dar informațiile stocate în el și în memoria cu linie de întârziere au fost volatilu întrucât trebuiau să fie în mod continuu reîmprospătate, și astfel se pierdeau odată ce alimentarea era eliminată. Cea mai timpurie formă de stocare a calculatorului de bază non-volatilă a fost tamburul magnetic, inventat în 1932 și utilizat în Ferranti Mark 1, prima disponibil comercial de uz general fr calculator electronic din lume.
IBM a introdus prima unitate de disc în 1956, ca o componentă a sistemului lor de calculator RAMAC 305. Cele mai multe date digitale de astăzi sunt încă stocate magnetic pe hard disk-uri, sau optic pe suporturi, cum ar fi CD-ROM-uri. Până în anul 2002 cele mai multe informații au fost stocate pe dispozitive analogice, dar în acel an capacitatea de stocare digitală a depășit pe cea analogică pentru prima dată. Din 2007, aproape 94% din datele stocate la nivel mondial sunt digitale: 52% pe hard disk-uri, 28% pe dispozitive optice și 11% pe bandă magnetică digitală. Capacitatea la nivel mondial pentru a stoca informații pe dispozitive electronice a crescut de la mai puțin de 3 exabytes în 1986 la 295 exabytes în 2007, dublarea a avut loc la aproximativ o dată la 3 ani.
Baze de date
Sistemele de management al bazelor de date a apărut în 1960 pentru a aborda problema stocării și recuperării unor cantități mari de date cu acuratețe și rapid. Unul dintre primele astfel de sisteme a fost IBM System Information Management (IMS), care este în continuare folosit pe scară largă. IMS stochează date ierarhic, dar în anii 1970, Ted Codd a propus un model alternativ de stocare relațional bazată pe teoria mulțimilor și logica predicatelor și conceptele familiare de tabele, rânduri și coloane. Primul sistem de management al bazelor de date relaționale disponibil comercial (SGBDR) a fost disponibil de la Oracle în 1980.
Toate sistemele de management al bazelor de date constau dintr-un număr de componente care permit împreună ca datele pe care le stochează să fie accesate simultan de către mai mulți utilizatori menținând în același timp integritatea acestora. O caracteristică a tuturor bazelor de date este că structura datelor pe care le conțin sunt definite și depozitate separat de datele în sine, într-o schemă de baze de date.
Limbajul XML (extensible markup language) a devenit un format popular pentru reprezentarea datelor în ultimii ani. Cu toate că datele XML pot fi stocate în sistemele de fișiere normale, ele în mod obișnuit se stochează în bazele de date relaționale pentru a profita de „implementarea lor robustă, verificată în ani atât de teorie, cât și prin efort practic”. Ca o evoluție a Standard Generalized Markup Language (SGML), structură bazată pe text XML oferă avantajul de a fi citibilă atât de mașină cât și de om.
Regăsirea datelor
Modelul bazei de date relaționale a introdus un limbaj de programare independent, Structured Query Language (SQL), bazat pe algebra relațională.
Termenii „date” și „informații” nu sunt sinonime. Orice este stocat sunt date, dar devin informații doar atunci când acestea sunt organizate și prezentate în mod semnificativ. Cele mai multe dintre datele digitale din lume sunt nestructurate, și stocate într-o varietate de formate diferite fizice, chiar și în cadrul unei singure organizații. Depoziteșe de date au început să fie dezvoltate în anii 1980 pentru a integra aceste depozite disparate. Ele conțin în mod obișnuit date extrase din diferite surse, inclusiv din surse externe, cum ar fi internetul, organizate astfel încât să se faciliteze sistemele de asistare a deciziilor (DSS).
Transmisia de date
Transmisie de date prezintă trei aspecte: transmiterea, propagarea, și recepția. Aceasta poate fi clasificată în linii mari ca radioteleviziune, în care informațiile sunt transmise unidirecțional într-un singur sens, sau telecomunicații, cu canale bidirecționale.
XML a fost folosit tot mai mult ca un mijloc de schimb de date de la începutul anilor 2000, în special pentru interacțiuni orientate spre mașină, cum ar fi cele implicate în protocoale web orientate, cum ar fi SOAP, descriind „date în tranzit, mai degrabă decât … date inactive”. Una dintre provocările unei astfel de utilizări este conversia datelor din bazele de date relaționale în structuri XML Document Object Model (DOM).
Manipularea datelor
Hilbert și Lopez identifică ritmul exponențială al schimbărilor tehnologice (un fel de lege a lui Moore): capacitate specifică aplicației mașinii pentru a calcula informații pe cap de locuitor s-a dublat aproximativ la fiecare 14 luni, între 1986 și 2007; capacitateape cap de locuitor de calculatoare de uz general din lume s-a dublat la fiecare 18 luni, în aceleași două decenii; capacitatea globală de telecomunicații pe cap de locuitor s-a dublat la fiecare 34 de luni; capacitatea de stocare din lume pe cap de locuitor a necesitat aproximativ 40 de luni pentru a se dubla (o dată la 3 ani); și informații difuzate pe cap de locuitor s-au dublat la fiecare 12,3 ani.
Cantități masive de date sunt stocate în întreaga lume în fiecare zi, dar dacă nu pot fi analizate și prezentate în mod eficace ele rezidă în principal în ceea ce au fost numite morminte de date: „arhive de date, care sunt rareori vizitate”. Pentru a rezolva această problemă, domeniul mineritului de date – „procesul de a descoperi modele interesante și cunoștințe din cantități mari de date” – a apărut la sfârșitul anilor 1980.
Perspectiva
Perspectiva academică
Într-un context academic, Asociația pentru Mașini de Calcul definește TI ca fiind „programe de studii universitare care pregătesc studenții pentru a satisface nevoile informaticii în afaceri, guvern, asistență medicală, școli și alte tipuri de organizații …. specialiștii TI își asumă responsabilitatea pentru selectarea de produse hardware și software adecvate pentru o organizație, integrarea acestor produse cu nevoile organizaționale și ale infrastructurii, și instalarea, personalizarea și întreținerea acelor aplicații pentru utilizatorii de computere ale organizației.”
Perspectiva comercială și ocuparea forței de muncă
Într-un context de afaceri, Asociația pentru Tehnologia Informatiei din America a definit tehnologia informației ca „studiul, proiectarea, dezvoltarea, aplicarea, implementarea, suportul sau gestionarea sistemelor informatice bazate pe computer”. Responsabilitățile celor care lucrează în domeniu includ administrarea rețelei, dezvoltarea și instalarea de software, precum și planificarea și gestionarea ciclului de viață al tehnologiei unei organizații, prin care hardware și software sunt menținute, modernizate și înlocuite.
Valoarea de afaceri a tehnologiei informației constă în automatizarea proceselor de afaceri, furnizarea de informații pentru luarea deciziilor, conectarea întreprinderilor cu clienții lor, precum și furnizarea de instrumente de productivitate pentru a crește eficiența.
Perspectiva etică
Domeniul eticii informaționale a fost stabilit de către matematicianul Norbert Wiener, în anii 1940. Unele dintre problemele etice asociate cu utilizarea tehnologiei informației includ:
- Încălcarea drepturilor de autor de către cei care descarcă fișiere stocate fără permisiunea deținătorilor drepturilor de autor
- Monitorizarea de către angajatori a e-mailurilor și altori utilizări ale Internetului ale angajaților
- E-mail-uri nesolicitate (spam)
- Accesarea de către hackeri a bazelor de date on-line
- Instalarea de cookie-uri sau spyware pe site-uri web pentru a monitoriza activitățile online ale utilizatorului.
Lasă un răspuns