Procesul de traducere umană poate fi descris ca:
- Decodarea sensul textului sursă; și
- Re-codificarea acest sens în limba țintă.
În spatele acestei proceduri aparent simple se află o operație cognitivă complexă. Pentru a decoda sensul textului sursă în toate elementele sale, traducătorul trebuie să interpreteze și să analizeze toate caracteristicile textului, un proces care necesită cunoștințe aprofundate de gramatică, semantică, sintaxă, expresii, etc., ale limbii sursă, precum și cultura vorbitorilor ei. Traducătorul are nevoie de aceleași cunoștințe aprofundate pentru a re-codifica sensul cuvântului în limba țintă.
Aici se află provocarea în traducerea automată: cum să se programeze un computer pentru a „înțelege” un text aşa cum o face o persoană, și să se „creeze” un nou text în limba țintă care să „sune” ca și în cazul în care ar fi fost scris de către o persoană.
În cea mai generală aplicaţie a sa, aceasta depăşeşte posibilităţile tehnologiei actuale. Deşi funcţioneaza mult mai rapid, niciun program sau procedură de traducere automată, fără participare umană, nu poate produce rezultate nici măcar aproape de calitatea celor ale unui traducător uman. Ce se poate face, este să se ofere o aproximare, chiar imperfectă, a textului original, care este suficientă pentru mai multe scopuri, inclusiv pentru a face optimiza utilizarea timpului finit și costisitor al unui traducător uman, rezervat pentru acele cazuri în care precizia completă este indispensabilă.
Lasă un răspuns