Project Hail Mary este genul de blockbuster SF pe care Hollywoodul rareori îl mai nimerește cum trebuie: amplu, amuzant, emoționant și cu un interes real pentru idei. Regizat de Phil Lord și Christopher Miller, scris de Drew Goddard și adaptat după romanul lui Andy Weir, filmul îl urmărește pe Ryland Grace, interpretat de Ryan Gosling, care se trezește singur pe o navă spațială fără nicio amintire și își dă treptat seama că ar putea fi ultima speranță a omenirii. Premisa este science-fiction în forma sa cea mai pură, dar adevărata forță a filmului stă în faptul că nu pierde niciodată din vedere personajul, chiar și atunci când miza devine uriașă.
Gosling este cel care dă ritm și energie filmului. Îl joacă pe Grace nu ca pe un erou de acțiune sigur pe el, ci ca pe un om inteligent, speriat și amuzant, care supraviețuiește la fel de mult prin curiozitate cât prin curaj. Alegerea aceasta împiedică filmul să se prăbușească sub propria importanță. Chiar și atunci când povestea se îndreaptă spre pericol cosmic, interpretarea păstrează o lejeritate care face știința accesibilă, iar emoția autentică. Sandra Hüller aduce fermitate și tensiune scenelor de pe Pământ, ajutând structura bazată pe flashback-uri să pară intenționată, nu mecanică.
Ceea ce funcționează cel mai bine în Project Hail Mary este tonul. Filmul tratează știința ca pe o formă de dramă, nu ca pe un simplu decor. Secvențele de rezolvare a problemelor sunt captivante tocmai pentru că filmul are încredere că publicul se poate bucura de gândire, proces și experiment. În același timp, înțelege că sentimentul de uimire contează la fel de mult ca logica. Rezultatul este un film care seamănă mai puțin cu o poveste sumbră de supraviețuire și mai mult cu un omagiu adus cooperării, ingeniozității și decenței. Tocmai această căldură umană este o mare parte din motivul pentru care filmul reușește să atingă publicul.
Filmul nu este lipsit de defecte. Cu o durată de 156 de minute, există momente în care explică prea mult sau prelungește unele pasaje emoționale dincolo de punctul lor maxim de impact. Unii critici au susținut că, în ciuda măiestriei și a inimii sale, poate părea uneori prea familiar sau prea dornic să placă. Critica aceasta este justificată: Project Hail Mary pare mai slab atunci când nu mai are încredere în eleganța relației sale centrale și începe să forțeze încă un punct culminant, și încă unul.
Cu toate acestea, impresia de ansamblu este cea a unui film de public rar, dar inteligent. Project Hail Mary pare genul de producție care le reamintește spectatorilor de ce science-fiction-ul original, în afara francizelor, poate fi în continuare palpitant pe un ecran mare: are amploare, dar și suflet. Este un film spectaculos, dar și profund uman.
Verdict: O aventură SF inteligentă și emoționantă, care îmbină spectacolul de blockbuster cu un farmec autentic. Poate că este puțin prea lung, dar are toate șansele să fie unul dintre filmele de studio remarcabile ale anului 2026.
Descoperă mai multe la MultiMedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.



Lasă un răspuns