Rolul marilor companii în atenuarea schimbărilor climatice

Acțiunile economice privind schimbările climatice includ o serie de activități legate de încălzirea globală și de influențare a deciziilor politice privind reglementările legate de încălzirea globală, cum ar fi Protocolul de la Kyoto. Marile multinaționale au jucat și, într-o oarecare măsură, continuă să joace un rol semnificativ în politica încălzirii globale, în special în Statele Unite, prin lobby la guvern și finanțarea celor ce neagă încălzirea globală. Afacerile joacă, de asemenea, un rol cheie în atenuarea încălzirii globale, prin decizii de investiții în cercetarea și implementarea de noi tehnologii energetice și măsuri de eficiență energetică.

În 1989, în SUA, industria petrolieră și de automobile și Asociația Națională a Producătorilor au creat Global Climate Coalition (GCC) pentru a se opune acțiunilor obligatorii de combatere a încălzirii globale. În 1997, când Senatul SUA a adoptat cu o majoritate covârșitoare o rezoluție împotriva ratificării Protocolului de la Kyoto, industria a finanțat un blitz de publicitate în industrie în valoare de 13 milioane de dolari înainte de vot.[1]

În 1998, The New York Times a publicat[2] un memoriu al Institutului American de Petrol (API) care descrie o strategie menită să facă „recunoașterea incertitudinii… o parte a „înțelepciunii convenționale””[3] Nota a fost comparată cu o notă de la sfârșitul anilor 1960 a companiei de tutun Brown și Williamson, care observa: „Îndoiala este produsul nostru, deoarece este cel mai bun mijloc de a concura cu „corpul de fapte” care există în mintea publicului larg. Este, de asemenea, mijlocul de a stabili o controversă.”[4] Cei implicați în memoriu au inclus pe Jeffrey Salmon, pe atunci director executiv al Institutului George C. Marshall, Steven Milloy, un comentator proeminent care nega, și Myron Ebell de la Competitive Enterprise Institute.[4] În iunie 2005, un fost avocat API, Philip Cooney, a demisionat din postul său la Casa Albă după acuzații de falsificare motivată politic a rapoartelor științifice.[5]

În 2002, atât în urma scăderii membrilor, cât și în urma retragerii președintelui Bush din Protocolul de la Kyoto, CCG a anunțat că se va „dezactiva”[6].

Fostul economist al Băncii Mondiale Herman Daly sugerează că neoliberalismul și globalizarea aduc „o competiție internațională permanentă de scădere a standardelor pentru a atrage capitalul”.[7] Dacă este exact, acest mediu economic contemporan ajută, prin urmare, și întreprinderile care sunt ostile acțiunii împotriva schimbărilor climatice. Ei își pot reloca activitățile în state care au mai puține reglementări climatice.

În același timp, din 1989, multe corporații din industria petrolieră și de automobile, care anterior negau, și-au schimbat poziția pe măsură ce consensul politic și științific a crescut, odată cu crearea Protocolului de la Kyoto și publicarea celui de-al doilea și al treilea rapoarte de evaluare ale Grupului Internațional pentru Schimbările Climatice. Aceste corporații includ mari companii petroliere precum Royal Dutch Shell, Texaco și BP, precum și producători de automobile precum Ford, General Motors și DaimlerChrysler. Unii dintre aceștia s-au alăturat Centrului pentru Soluții Climatice și Energetice (fostul Pew Center on Global Climate Change), o organizație non-profit care își propune să sprijine eforturile de abordare a schimbărilor climatice globale.[8]

Din 2000, Carbon Disclosure Project a lucrat cu mari corporații și investitori pentru a dezvălui emisiile celor mai mari companii. Până în 2007, CDP a publicat datele privind emisiile pentru 2400 dintre cele mai mari corporații din lume și a reprezentat investitori instituționali importanți cu active combinate de 41 de trilioane de dolari aflate în administrare.[9] Presiunea acestor investitori a avut un oarecare succes în colaborarea cu companiile pentru reducerea emisiilor.

Consiliul Mondial de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă, o asociație condusă de CEO de la aproximativ 200 de companii multinaționale, a cerut guvernelor să convină asupra unor obiective globale și sugerează că este necesar să se reducă emisiile cu 60-80% față de nivelurile actuale până în 2050. [10]

În 2017, după alegerea lui Donald Trump, s-a manifestat sprijin în comunitatea de afaceri pentru Acordul de la Paris, care a intrat în vigoare la 4 noiembrie 2016.[11]

În 2020, cererea pentru acțiuni de afaceri pentru a opri schimbările climatice crește constant. O organizație numită „Task Force on Climate-related Financial Disclosures” a fost creată cu scopul specific de a arăta care companii încearcă să oprească schimbările climatice și care nu. Banca Angliei a lansat o inițiativă pentru a arăta ce investiții pot deveni neprofitabile cu acțiunile climatice. British Petroleum s-a angajat să devină neutră în carbon până în 2050, iar cea mai mare companie de management financiar BlackRock a declarat că nu va servi celor care nu vor încerca să reducă emisiile de GGG. Investitorii cu un capital de 5 trilioane de dolari s-au angajat să aibă investiții 100% fără fosile până în anul 2050.[12]