România

România este situată la intersecția Europei Centrale, de Est și de Sud-Est. Împarte granițele terestre cu Bulgaria la sud, Ucraina la nord, Ungaria la vest, Serbia la sud-vest și Moldova la est, și are deschiderea spre Marea Neagră. Are un climat temperat-continental predominant. Cu o suprafață totală de 238.397 kilometri pătrați, România este a douăsprezecea țară ca mărime din Europa și al șaselea cel mai populat stat membru al Uniunii Europene, având aproximativ 19,3 milioane de locuitori (începând cu 2020). Capitala și cel mai mare oraș al său este Bucureștiul. Alte zone urbane majore includ Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov și Galați.

Dunărea, cel de-al doilea cel mai lung fluviu din Europa, izvorăște în Pădurea Neagră din Germania și curge într-o direcție în general spre sud-est pe 2.857 km, parcurgând zece țări înainte de a se vărsa în Delta Dunării din România. Munții Carpați, care traversează România de la nord la sud-vest, includ Vârful Moldoveanu, cu o altitudine de 2.544 m.

România modernă s-a format în 1859 printr-o uniune personală a principatelor dunărene din Moldova și Țara Românească. Noul stat, numit oficial România din 1866, a câștigat independența față de Imperiul Otoman în 1877. În urma izbucnirii Primului Război Mondial, după ce și-a declarat neutralitatea în 1914, România a luptat de partea Puterilor Aliate începând din 1916. Ulterior Bucovina, Basarabia, Transilvania, precum și părți din Banat, Crișana și Maramureș au devenit parte a Regatului suveran al României. În iunie-august 1940, ca urmare a Pactului Molotov – Ribbentrop și a celui de-al doilea dictat de la Viena, România a fost obligată să cedeze Basarabia și Bucovina de Nord Uniunii Sovietice, iar Transilvania de Nord Ungariei. În noiembrie 1940, România a semnat Pactul tripartit și, în consecință, în iunie 1941 a intrat în al doilea război mondial pe partea Axei, luptând împotriva Uniunii Sovietice până în august 1944, când a aderat la Aliați și a recuperat Transilvania de Nord. După război, sub ocupația forțelor Armatei Roșii, România a devenit republică socialistă și membru al Pactului de la Varșovia. După Revoluția din 1989, România a început o tranziție către democrație și o economie de piață.

România ocupă locul 52 în Indicele Dezvoltării Umane și este o țară în curs de dezvoltare cu o economie cu venituri ridicate. Are cea de-a 45-a cea mai mare economie din lume după PIB nominal, cu o rată anuală de creștere economică de 3,5% începând cu 2020. În urma unei creșteri economice rapide la începutul anilor 2000, România are o economie bazată preponderent pe servicii și este un producător și exportator net de mașini și energie electrică, cu companii precum Automobile Dacia și OMV Petrom. Este membră a Organizației Națiunilor Unite din 1955, parte a NATO din 2004 și parte a Uniunii Europene din 2007. Marea majoritate a populației este de etnie română și creștină ortodoxă orientală, și vorbitori nativi de română, o limbă romanică.

Istorie

(Ruine de sanctuare la Sarmizegetusa Regia (capitala Daciei în timpul domniei lui Burebista și Decebal).)

Istoria României, ca stat modern, începe oficial de la crearea Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești în 1859. Cu toate acestea, istoria sa datează din Antichitate și include teritorii mai mari decât cele actuale din România de azi.

Istoricii disting patru perioade din istoria țărilor care formează România actuală:

1. Antichitate, dominată de confruntarea, apoi de fuziunea, dintre civilizațiile getice / dacice și latine, și de influența greacă pe coastă;
2. Epoca pastorală numită uneori și „epoca întunecată” (obscură pentru istorici și subiect de controversă între ei, din cauza lipsei de surse sigure), din secolul al III-lea până în al XIII-lea, marcată de creștinizare, marile invazii și instalarea slavilor, apoi maghiari, printre proto-români; această „epocă pastorală” în care populația de limbă romană, numită atunci „vlahi”, trăia dispersată în zona numită Valahia, corespunde Antichității târzii și Evului Mediu înalt;
3. Perioada voievodală, din secolul al XIV-lea până la mijlocul secolului al XIX-lea, care corespunde aproximativ cu istoria voievodatelor din Transilvania, Moldova și Țara Românească;
4. Perioada modernă, care corespunde renașterii culturale românești și formării principatului care a devenit regatul României, apoi al regimului comunist care, după căderea Cortinei de fier, a devenit o democrație parlamentară.

Guvernare

Constituția României se bazează pe constituția celei de-a cincea republici a Franței și a fost aprobată printr-un referendum național la 8 decembrie 1991 și modificată în octombrie 2003 pentru a o aduce în conformitate cu legislația UE. Țara este guvernată pe baza unui sistem democratic multipartit și a separării puterilor între ramurile legislativă, executivă și judiciară. Este o republică semi-prezidențială în care funcțiile executive sunt deținute atât de guvern, cât și de președinte. Acesta din urmă este ales prin vot popular pentru maximum două mandate de cinci ani și numește primul ministru care la rândul său numește miniștrii. Ramura legislativă a guvernului, cunoscută în mod colectiv sub numele de Parlament (care se află în Palatul Parlamentului), este formată din două camere (Senatul și Camera Deputaților) ai căror membri sunt aleși la fiecare patru ani prin simplă pluralitate.

Sistemul de justiție este independent de celelalte ramuri ale guvernului și este alcătuit dintr-un sistem ierarhic de instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție fiind instanța supremă a României. Există, de asemenea, curți de apel, instanțe județene și instanțe locale. Sistemul judiciar românesc este puternic influențat de modelul francez, se bazează pe dreptul civil și este de natură inchizitorială. Curtea Constituțională este responsabilă pentru judecarea conformității legilor și a altor reglementări de stat cu constituția, care este legea fundamentală a țării și poate fi modificată doar printr-un referendum public. Intrarea României în 2007 în UE a avut o influență semnificativă asupra politicii sale interne, inclusiv reforme judiciare, cooperare judiciară sporită cu alte state membre și măsuri de combatere a corupției.

(Palatul Parlamentului)

Economie

În 2019, România a avut un PIB de aproximativ 547 miliarde USD și un PIB pe cap de locuitor de 28.189 USD. Potrivit Băncii Mondiale, România este o economie cu venituri ridicate. Potrivit Eurostat, PIB-ul pe cap de locuitor al României a fost de 70% din media UE în 2019, o creștere de la 44% în 2007 (anul aderării României la UE), făcând din România una dintre economiile cu cele mai rapide creșteri din UE.

După 1989, țara a cunoscut o decadă de instabilitate economică și declin, condusă parțial de o bază industrială învechită și de lipsa reformei structurale. Cu toate acestea, din 2000, economia românească a fost transformată într-una de stabilitate macroeconomică relativă, caracterizată printr-o creștere ridicată, șomaj scăzut și inflație în scădere. În 2006, potrivit Oficiului Român de Statistică, creșterea PIB în termeni reali a fost înregistrată la 7,7%, una dintre cele mai mari rate din Europa. Cu toate acestea, o recesiune în urma crizei financiare globale din 2008-2009 a forțat guvernul să se împrumute extern, inclusiv un program de salvare a FMI de 20 miliarde EUR. Potrivit Băncii Mondiale, PIB-ul pe cap de locuitor în paritatea puterii de cumpărare a crescut de la 13.687 USD în 2007 la 28.206 USD în 2018. Salariul mediu lunar net al României a crescut la 666 euro începând cu 2020, și o rată a inflației de -1,1% în 2016. Șomajul în România a fost de 4,3% în august 2018, care este scăzut în comparație cu alte țări ale UE.

Creșterea producției industriale a atins 6,5% față de anul anterior în februarie 2013, cea mai mare din Europa. Cele mai mari companii locale includ producătorul auto Automobile Dacia, Petrom, Rompetrol, Ford România, Electrica, Romgaz, RCS & RDS și Banca Transilvania. Principalele exporturi ale României sunt: ​​automobile, software, îmbrăcăminte și textile, mașini industriale, echipamente electrice și electronice, produse metalurgice, materii prime, echipamente militare, produse farmaceutice, produse chimice fine și produse agricole (fructe, legume și flori). Comerțul se concentrează în principal pe statele membre ale Uniunii Europene, Germania și Italia fiind cei mai mari parteneri comerciali ai țării. Soldul contului în 2012 a fost estimat la 4,52% din PIB.

După o serie de privatizări și reforme la sfârșitul anilor 1990 și 2000, intervenția guvernului în economia românească este ceva mai mică decât în ​​alte economii europene. În 2005, guvernul a înlocuit sistemul de impozitare progresivă al României cu un impozit fix de 16% atât pentru venitul personal, cât și pentru profitul întreprinderilor, și apoi 19%, printre cele mai mici rate din Uniunea Europeană. Economia se bazează în principal pe servicii, care reprezintă 56,2% din PIB-ul total al țării începând cu 2017, industria și agricultura reprezentând 30%, respectiv 4,4%. Aproximativ 25,8% din forța de muncă din România este angajată în agricultură, una dintre cele mai mari rate din Europa.

România a atras cantități tot mai mari de investiții străine după sfârșitul comunismului, stocul de investiții străine directe (ISD) în România crescând la 83,8 miliarde EUR în iunie 2019. Acțiunile externe ale ISD ale României (o afacere externă sau străină care investește sau cumpără stocul unei economii locale) s-a ridicat la 745 milioane dolari în decembrie 2018, cea mai mică valoare dintre cele 28 de state membre ale UE.

Potrivit unui raport al Băncii Mondiale din 2019, România ocupă locul 52 din 190 de economii în ceea ce privește ușurința de a face afaceri, cu un loc mai sus decât Ungaria vecină și cu un loc mai jos decât Italia. Raportul a apreciat aplicarea consecventă a contractelor și accesul la credit în țară, observând în același timp dificultăți în accesul la electricitate și gestionarea autorizațiilor de construcție.

Din 1867 moneda oficială a fost leul românesc, cu o redenumire în 2005. După aderarea la UE în 2007, se așteaptă ca România să adopte euro în 2024.

În ianuarie 2020, datoria externă a României a fost raportată la 122 miliarde USD conform datelor CEIC.

Demografie

Conform recensământului din 2011, populația României era de 20.121.641. La fel ca alte țări din regiune, se așteaptă ca populația sa să scadă treptat, ca urmare a ratelor de fertilitate scăzute și a ratei negative a migrației. În octombrie 2011, românii reprezentau 88,9% din populație. Cele mai mari minorități etnice sunt maghiarii, 6,1% din populație, și romii, 3,0% din populație. Minoritatea romilor este de obicei subestimată în datele recensământului și poate reprezenta până la 10% din populație. Maghiarii constituie majoritatea în județele Harghita și Covasna. Alte minorități includ ucraineni, germani, turci, lipoveni, aromâni, tătari și sârbi. În 1930, în România trăiau 745.421 de germani, dar doar aproximativ 36.000 au rămas în țară până în prezent. Începând din 2009, în România trăiau și aproximativ 133.000 de imigranți, în principal din Moldova și China.

Rata totală a fertilității (TFR) în 2018 a fost estimată la 1,36 copii născuți, care este sub rata de înlocuire de 2,1 și una dintre cele mai scăzute din lume, rămânând considerabil sub nivelul maxim de 5,82 copii născuți în 1912 În 2014, 31,2% din nașteri erau de la femei necăsătorite. Rata natalității (9,49 ‰, 2012) este mult mai mică decât rata mortalității (11,84 ‰, 2012), rezultând o populație în scădere (-0,26% pe an, 2012) și îmbătrânire (vârstă medie: 41,6 ani, 2018), una dintre cele mai îmbătrânite populații din lume, cu aproximativ 16,8% din populația totală în vârstă de 65 de ani și peste. Speranța de viață în 2015 a fost estimată la 74,92 ani (71,46 ani bărbați, 78,59 ani femei). Numărul românilor și al persoanelor cu strămoși născuți în România care locuiesc în străinătate este estimat la aproximativ 12 milioane. După Revoluția Română din 1989, un număr semnificativ de români au emigrat în alte țări europene, America de Nord sau Australia. De exemplu, în 1990, 96.919 români s-au stabilit definitiv în străinătate.

Cultură

Cultura României este produsul geografiei sale și al evoluției sale istorice distincte. Se teoretizează și se speculează că românii și popoarele înrudite (aromâni, megleno-români și istroromâni) sunt combinația descendenților coloniștilor romani și a oamenilor indigeni din regiune care au fost romanizați.

Poporul dac, unul dintre principalii indigeni din sud-estul Europei, este unul dintre predecesorii proto-românilor. Se crede că un amestec de daci, romani, slavi și iliri sunt predecesorii românilor moderni, aromâni, megleno-români și istroromâni. Cultura modernă românească reflectă vizibil o cantitate extraordinară de influențe din Europa de Est. În plus, cultura română împărtășește mai multe asemănări cu alte culturi antice, precum cea a armenilor.

În Antichitatea târzie și Evul Mediu, influențele majore au venit de la popoarele slave care au migrat și s-au stabilit la sud de Dunăre; de la grecii medievali și Imperiul Bizantin; de la unguri; polonezi (în special în Moldova); germani (în special coloniști sași în Transilvania), precum și de la alte câteva popoare vecine.

Istoria României a fost plină de reveniri: epocile productive din punct de vedere cultural au fost cele ale stabilității, atunci când oamenii s-au dovedit a fi o resursă impresionantă în a compensa perioade mai puțin favorabile și au putut să se alăture curentului principal al culturii europene. Acest lucru este valabil pentru anii de după perioada fanariot-otomană, la începutul secolului al XIX-lea, când românii aveau un context istoric favorabil și România a început să se occidentalizeze, în principal cu influențe franceze, pe care le-a urmărit constant și într-un ritm foarte rapid. . De la sfârșitul secolului al XVIII-lea, fiii claselor superioare au început educația la Paris, iar franceza a devenit (și a fost până în anii comunismului) o adevărată a doua limbă de cultură pentru români.

Rolul de modelare al Franței în special în domeniul ideilor politice, al administrației și al dreptului, precum și în literatură, a fost paralel, de la mijlocul secolului al XIX-lea până la Primul Război Mondial, cu cultura germană, nu numai la nivel cultural, ci și în viața de zi cu zi. Odată cu sosirea comunismului sovietic în zonă, România a adoptat rapid numeroase influențe sovietice, iar rusa a fost, de asemenea, învățată pe scară largă în țară în anii socialiști ai României.

Traducere din Wikipedia