ARFID (Avoidant/Restrictive Food Intake Disorder): ce este, cum se manifestă și cum se tratează

ARFID este o tulburare de alimentație caracterizată prin evitarea sau restricționarea persistentă a alimentelor (ca varietate și/sau cantitate), fără preocupări legate de greutate sau formă corporală. Restricția duce la consecințe clinice precum scădere ponderală sau stagnarea creșterii, deficite nutriționale, dependență de suplimente/tub de alimentație sau afectare semnificativă a funcționării sociale/școlare/profesionale. În DSM-5-TR, criteriile precizează cauze frecvente precum lipsa interesului pentru mâncare, sensibilități senzoriale (textură, gust, miros) sau teama de consecințe aversive (înecare, vărsătură, durere).

ARFID este inclus și în ICD-11 (cod 6B83), unde este definit prin aport insuficient ca volum sau varietate, cu impact asupra sănătății fizice ori funcționării zilnice.

Cum se deosebește de „mofturi” la mâncare

„Mofturile” obișnuite apar frecvent la copii și, de regulă, se remit cu vârsta. În ARFID, evitarea este persistentă și produce consecințe medicale/funcționale importante (de ex., deficit de fier, izolare la mese, anxietate ridicată). Esențial: nu există dorința de a slăbi sau frica de a se îngrășa, așa cum vedem în anorexie/bulimie. (NIMH)

Semne și simptome frecvente

• diete foarte înguste (liste scurte de „alimente sigure”) sau porții foarte mici;
• sensibilitate marcată la textură/miros/aspect;
• teamă de înecare, vomă, durere abdominală;
• mâncat extrem de lent sau evitarea meselor sociale;
• scădere/oprire a creșterii, deficite nutriționale, oboseală;
• impact asupra școlii/serviciului și a relațiilor.
  ARFID poate apărea la orice vârstă, deși debutează frecvent în copilărie. Este adesea comorbid cu anxietate, autism, ADHD sau alte tulburări neurodezvoltative. (NCBI)

Cauze și factori de risc

Nu există o cauză unică. Contribuie: experiențe negative (înecare, vărsătură), sensibilități senzoriale marcate, temperament anxios, particularități neurodezvoltative (de ex., TSA), condiții gastrointestinale (reflux, durere) care condiționează evitarea. (NCBI)

Cum se stabilește diagnosticul

Diagnosticul este clinic, realizat de profesioniști în sănătate mintală/nutriție, cu:

• interviu detaliat despre istoric alimentar, traume/temeri, mecanisme de evitare;
• evaluare medicală (antropometrie, analize pentru deficite, screening GI);
• excluderea altor cauze medicale sau culturale ale restricției alimentare;
• verificarea criteriilor DSM-5-TR / ICD-11.

Tratament: ce funcționează

Tratamentul este multidisciplinar (psihoterapie + intervenție nutrițională + monitorizare medicală), personalizat după profilul ARFID (senzorial, teamă de consecințe, dezinteres).

• CBT-AR (Cognitive-Behavioral Therapy for ARFID): protocol dezvoltat special pentru ARFID, cu obiective de extindere a varietății alimentare, reducerea fricii/evitării prin expuneri gradate și rezolvarea deficitelor nutriționale. Studii inițiale arată fezabilitate și îmbunătățiri privind greutatea, severitatea simptomelor și neofobia alimentară atât la adolescenți, cât și la adulți. (PMC)
• FBT-ARFID (Family-Based Treatment adaptat): implică activ familia în restructurarea meselor și susținerea expunerilor, cu dovezi în creșterea în greutate și remiterea criteriilor în cazuri pediatrice; literatura recentă consolidează utilitatea sa, inclusiv în contexte cu comorbidități.
• Intervenții nutriționale: planuri progresive, fortificarea alimentelor, suplimentare țintită a micronutrienților; în cazuri severe se pot folosi formule orale sau alimentație enterală temporară.
• Alte suporturi: educație pentru familie/școală, tehnici de reglare a anxietății; logopedie/terapie ocupațională când există componente senzoriale sau dificultăți de masticație/deglutiție. Nu există, în prezent, medicamente aprobate specific pentru ARFID; uneori se tratează comorbiditățile (de ex., anxietate). (NIMH)

Evoluție și prognostic

Cu intervenții adecvate și suport familial, mulți pacienți își cresc treptat varietatea alimentară, își corectează deficitele și reiau participarea la mese sociale. Cazurile cu debut timpuriu, comorbidități neurodezvoltative sau traume alimentare pot necesita intervenții mai îndelungate și echipe cu expertiză specifică. (NCBI)

Ce pot face părinții și îngrijitorii

• Evitați etichetele („mofturos”, „încăpățânat”) și observați tiparele: ce alimente sunt „sigure”, ce declanșează frica.
• Structurați mesele: program previzibil, porții mici, progres incremental.
• Expuneri blânde: prezentați regulat, fără presiune, alimente similare ca formă/culoare/textură cu cele deja acceptate.
• Modelați calmul la masă; separați discuțiile tensionate de momentul mesei.
• Căutați evaluare profesională dacă apar scădere în greutate, stagnare a creșterii, amețeli, oboseală, leșin, menstre neregulate, anxietate majoră la masă sau izolare socială. (nhs.uk)

Notă importantă: Informațiile au scop educațional și nu înlocuiesc consultul medical. Dacă bănuiți ARFID la dvs. sau la copilul dvs., discutați cu medicul de familie/pediatrul și solicitați trimitere către o echipă specializată în tulburări de alimentație.