Ion a luat în cele din urmă decizia de a renunţa la serviciile avocatului. Era imposibil să-şi înlăture îndoielile dacă aceasta este decizia corectă, dar acest lucru era compensat de credința sa în necesitatea ei. Această decizie, în ziua în care intenționa să meargă să-l vadă pe avocat, i-a răpit multă energie de care avea nevoie în munca sa, a muncit excepțional de lent, a trebuit să rămână în birou mult timp, și era deja trecut de zece când a ajuns în cele din urmă în fața ușii din față a avocatului. Chiar înainte de a suna se gândea dacă nu ar fi mai bine s-i transmită avocatului renunţarea la el prin scrisoare sau telefon, o conversație cu caracter personal ar fi cu siguranță foarte dificilă. Cu toate acestea, Ion nu vroia a fapt să renunţe la întâlnire, dacă îi transmitea decizia sa prin orice alt mijloc nu ar fi primit niciun răspuns sau doar câteva cuvinte formulate, și, cu excepția cazului în care Leni i-ar putea spune ceva, Ion nu ar afla niciodată cum a reacţionat avocatul la demiterea lui și care ar putea fi consecințele acesteia, în opinia lipsită de importanță a avocatului. Dar stând în fața lui și luându-l prin surprindere cu demiterea sa, Ion ar putea cu ușurință afla tot ce ar fi vrut din fața și comportamentul avocatului, chiar dacă el nu ar fi convins să vorbească foarte mult. Nu era chiar imposibil ca Ion, la urma urmei, să fie convins că ar fi cel mai bine să lase apărarea pe seama avocatului și să renunţe la demiterea sa.
Ca de obicei, nu răspunse nimeni la primul apel al lui Ion la soneria ușii. „Leni ar putea fi un pic mai rapidă,” se gândi Ion Dar putea fi de cel puțin bucuros că nu era nimeni care să-l deranjeze aşa cum se întâmpla de obicei, fie omul în cămașă de noapte fie oricine altcineva. Ion apăsă butonul soneriei pentru a doua oară şi se uită înapoi la cealaltă ușă, dar şi de data aceasta uşa rămase închisă. În cele din urmă, doi ochi apărură la vizorul ușii avocatului, deși nu erau ochii lui Leni. Cineva descuie ușa, dar o ţinea încă închisă în timp ce striga înapoi,
„El e!„, şi abia apoi deschise ușa în mod corect. Ion împinse ușa, în timp ce în spatele lui se auzea deja cheia întoarsă în grabă în broasca ușii celuilalt apartament. Când ușa din fața lui se deschise în cele din urmă, năvăli direct în hol. Prin coridorul dintre camere o văzu pe Leni, căreia îi fusese adresat strigătul de avertizare al celui care deschisese ușa, încă fugând în cămașa de noapte. Se uită la ea pentru o clipă, apoi se întoarse spre persoana care deschisese ușa. Era un om mic, uscat, cu barbă, cu o lumânare în mână.
„Lucrezi aici?” întrebă Ion
„Nu„, răspunse omul, „nu lucrez aici, avocatul doar mă reprezintă, sunt aici cu probleme legale.„
„Fără haina?” întrebă Ion, arătând îmbrăcămintea sumară a acestuia cu un gest al mâinii.
„Oh, iertaţi-mă!” spuse omul, în timp ce se uita la el însuşi în lumina lumânării pe care o ținea ca și când n-ar fi ştiut că arată aşa până atunci.
„Leni este iubita dumneavoastră?” întrebă Ion scurt. Stătea cu picioarele ușor depărtate, cu mâinile în care ţinea pălăria la spate. Doar prin faptul că era îmbrăcat într-un palton gros se simţea avantajat faţă de acest om scund şi slab.
„Dumnezeule„, spuse acesta și, șocat, ridică o mână în față, ca și cum s-ar fi apărat, „nu, nu, cum puteţi gândi aşa?„
„Păreţi destul de cinstit„, declară Ion cu un zâmbet, „dar să mergem.” Ion indică cu pălăria încotro să o ia omul și plecă în faţă. „Cum vă numiţi?” întrebă Ion pe drum.
„Barbu. Sunt un om de afaceri„, spuse omul cel mic, răsucindu-se în jurul lui ca şi cum s-ar prezenta astfel, cu toate că Ion nu îi permisese să se oprească.
„E numele dimneavoastră adevărat?” întrebă Ion
„Bineînțeles că da,” răspunse omul, „de ce vă îndoiţi?„
„Am crezut că poate aveţi unele motive să păstraţi secret numele dumneavoastră„, declară Ion. Se simțea liber aşa cum numai în anumite locuri străine se simţea, atunci când vorbea cu persoane de condiţie inferioară, păstrând totul despre el pentru sine, vorbind doar ocazional despre interesele celuilalt, capabil să-l ridice la un nivel mai presus de propria persoană, dar și capabil, dacă vroia, să îl lase să scadă din nou. Ion se opri la ușa biroului avocatului, o deschise, și îi zise omului de afaceri care o kuase cuminte înainte, „Nu aşa de repede! Faceţi puțină lumină aici!” Ion se gândise că poate Leni se ascunsese aici, îl puse pe omul de afaceri să caute în fiecare colț, dar camera era goală. În fața imaginii judecătorului Ion îl apucă de bretele pe omul de afaceri pentru a opri din mers. „Îl cunoaşteţi?” întrebă el, arătând în sus cu degetul. Omul de afaceri ridică lumânarea, clipi când se uită în sus, și zise:
„Este un judecător.„
„Un judecător important?” întrebă Ion, și se aşeză într-o parte în faţa omului de afaceri pentru a putea observa ce impresie îi face pictura. Omul de afaceri se uita cu admirație.
„Este un judecător important.„
„Nu prea vă pricepeţi„, spuse Ion „Este cel mai mic dintre judecătorii mici de instrucţie.„
„Mi-aduc aminte acum„, declară omul de afaceri în timp ce coborî lumânarea, „mi s-a spus spus deja.”
„Bineînţeles„, strigă Ion, „am uitat, desigur că vi s-a spus deja.„
„Dar de ce, de ce?” întrebă omul de afaceri în timp ce o luă înainte spre ușă, împins de mâinile lui Ion. Afară pe coridor Ion spuse:
„Știţi unde s-a ascuns Leni, nu-i așa?„
„Ascuns?” întrebă omul de afaceri, „Nu, dar ar putea fi în bucătărie ca să gătească supa pentru avocat.„
„De ce nu mi-aţi spus asta imediat?” întrebă Ion
„Aveam de gând să vă duc acolo, dar m-aţi chemat înapoi,” răspunse omul de afaceri, ca și cum ar fi confuz de comenzile contradictorii.
„Vă credeţi foarte inteligent, nu-i așa?„, spuse Ion, „acum duceţi-mă acolo!” Ion nu fusese niciodată în bucătărie, era surprinzător de mare și foarte bine echipată. Soba singură era de trei ori mai mare decât sobele normale, dar nu era posibil să se vadă niciun detaliu dincolo de aceasta întrucât bucătăria era în momentul acela iluminată doar de o mică lampă agăţată la intrare. La aragaz era Leni, într-un șorț alb ca întotdeauna, spărgând ouă într-un vas pe o spirtieră.
„Bună seara, Ioane„, spuse ea privind într-o parte.
„Bună seara„, spuse Ion, arătând cu o mână un scaun într-un colț unde s[ se aşeze omul de afaceri, și acesta luă într-adevăr loc acolo. Ion merse foarte aproape în spatele lui Leni, se aplecă peste umărul ei și o întrebă: „Cine este acest om?” Leni puse o mână în jurul lui Ion în timp ce agita supa cu cealaltă mână, îl trase înainte spre ea și zise:
„Este un personaj jalnic, un om de afaceri sărac pe nume Barbu. Uită-te la el.” Cei doi se uitară înapoi peste umeri. Omul de afaceri stătea pe scaunul pe care i-l indicase Ion, stinsese lumânarea de a cărei lumină nu mai era nevoie apăsând fitilul cu degetele pentru a opri fumul.
„Erai în cămașă de noapte„, spuse Ion, punând mâna pe capul ei și întorcându-l spre sobă. Ea tăcu. „E iubitul tău?” întrebă Ion. Se pregătea să ia oala de supa, dar Ion ăi prinse ambele mâini și zise: „Răspunde-mi!” Ea spuse,
„Hai la birou, îţi voi explica totul.„
„Nu„, spuse Ion, „Vreau să-mi explici aici.” Ea îşi puse brațele în jurul lui și vru să-l sărute. Ion însă o împinse deoparte și spuse, „Nu vreau să mă săruți acum.„
„Ioane„, spuse Leni, uitându-se la Ion rugătoare, dar cu o privire sinceră, „sper că nu eşti gelos pe domnul Barbu, nu? Radu„, spus ea apoi, întorcându-se spre omul de afaceri, „ajută-mă te rog, nu mă crede, lasă lumânarea în pace.” Părea ca și cum domnul Barbu nu era atent, dar acesta urmărise totul îndeaproape.
„Nici măcar nu știu de ce aţi putea fi gelos„, spus el candid.
„Nici eu, de fapt„, spuse Ion, uitându-se la omul de afaceri cu un zâmbet. Leni râse cu voce tare și, când Ion nu fu atent, se folosi de ocazie ca să-l îmbrățișeze șoptind:
„Lasă-l în pace, acum, poți vedea ce fel de om este. L-am ajutat un pic, pentru că este un important client al avocatului, nu e niciun alt motiv. Tu ce mai zici? Vrei să vorbesc cu avocatul în acest moment? Se simte foarte rău astăzi, dar dacă vrei pot să-i spun că ești aici. Dar îţi poţi petrecece siguranță noaptea cu mine. A trecut mult timp de când ai fost ultima dată aici, chiar şi avocatul a întrebat de tine. Să nu îţi neglijezi cazul! Și am câteva lucruri să îşi spun despre care am aflat. Dar acum, inainte de orice altceva, dă-ţi jos paaltonul! ” Ea îl ajută să se dezbrace de palton, îi luă pălăria de pe cap, fugi cu lucrurile în hol pentru a le atârna acolo, apoi fugi înapoi și se duse la supă. „Vrei să-i spun imediat că ești aici sau după supă?„
„Spune-i înainte că sunt aici„, spuse Ion. Era într-o stare proastă, intenționase inițial să poarte o discuție detaliată a activității sale cu Leni, în special despre ideea de a-i spune avocatului că renunţa la serviciile lui, dar acum se răzgândise datorită prezenței omului de afaceri. Acum el considera problema lui prea importantă pentru a permite acestui mic om de afaceri să o cunoască și, probabil, va schimba unele dintre deciziile sale, astfe încât o chemă pe Leni înapoi chiar dacă aceasta era deja în drum spre avocat. „Adu-i supa mai întâi„, spuse el, „Vreau să prindă putere pentru discuția cu mine, va avea nevoie de ea.„
„Şi dumneavoastră sunteţi un client al avocatului, nu-i așa„, spuse omul de afaceri liniștit din colțul său, ca și cum ar fi fost încercat să afle acest lucru. Dar nu nimeri bine.
„Nu e treaba dumneavoastră!” declară Ion, iar Leni adăugă,
„Taci, te rog. – Deci, să-i duc supa mai întâi, aşa-i?” Și turnă supa într-o farfurie. „Singura problemă în cazul ăsta este că s-ar putea să adoarmă imediat după ce mănâncă.„
„Ceea ce am să-i spun îl va ține treaz„, declară Ion, care încă mai vroia să sugereze că intenționa unele negocieri importante cu avocatul, vroia ca Leni să-l întrebe despre ce este vorba și abia apoi să ceară sfatul ei. Dar ea doar executa prompt ordinele lui. Când ajunse la el cu mâncarea se frecă intenţionat de el și-i șopti,
„Am să-i spun că ești aici de îndată ce termină de mâncat supa, astfel încât să poți să revii cât mai curând posibil.„
„Du-te„, spuse Ion, „du-te.„
„Fii un pic mai prietenos„, declară ea și, cu farfuria în mână, se întoarse încă o dată în ușă.
Ion o privi în timp ce aceasta pleca; luase decizia finală să renunţe la avocat, era probabil mai bine să nu mai discute această problemă cu Leni în prealabil; ea înțelegea cu greu complexitatea problemei, l-ar fi sfătuit cu siguranță contrariul și poate l-ar fi împiedicat să renunţe la avocat pe moment, ar fi rămas cu îndoieli și neliniști și probabil că ar fi luat decizia după un timp, oricum, întrucât această decizie era inevitabilă. Cu cât mai repede era luată cu atât mai mult rău putea fi evitat. Și probabil că putea afla câte ceva şi de la omul de afaceri.
(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)
Lasă un răspuns