În fiecare zi a săptămânii care urmă, Ion așteptă o altă citație pentru audiere, nu putea să creadă că respingerea oricăror altor audieri a fost luată literal, iar atunci când citația așteptată nu a venit nici până sâmbătă seara, a considerat că era așteptat, fără să i se fi spus, să apară în același loc, la aceeaşi dată şi oră. Deci duminică el plecă încă o dată în aceeași direcție, mergând fără ezitare pe treptele și prin coridoarele clădirii; unii dintre oameni îşi aduseră aminte și îl salutară de la uşile lor, dar nu mai era nevoie să întrebe pe nimeni și curând ajunse la ușa din dreapta. Acesta se deschise de îndată ce bătu și, neacordând nicio atenție femeii pe care o văzuse ultima dată stând la ușă, era pe cale să se ducă direct în camera de alături când ea îi spuse,
„Nu e nicio audiere azi”.
„Ce vrei să spui, nicio audiere?” întrebă el, incapabil să creadă. Dar femeia îl convinse deschizând ușa din camera de alături. Era într-adevăr goală, și părea chiar mai sumbră goală decât fusese duminica precedentă. Pe podium se afla la masa exact așa cum fusese înainte, cu câteva cărți pentru a o stabiliza. „Pot să mă uit pe cărțile acelea?” întrebă Ion, nu pentru că ar fi fost deosebit de curios, dar astfel însemna că nu ar fi venit degeaba.
„Nu„, răspunse femeia în timp ce închidea ușa, „nu e voie. Aceste cărți aparțin judecătorului de instrucție.„
„Văd„, spuse Ion, dând din cap, „aceste cărți sunt probabil cărți de drept, și despre modul în care această instanță trebuie să lucreze, nu numai audiind oameni care sunt nevinovaţi, chiar fără ca aceştia să ştie ce se întâmplă.„
„Bănuiesc că aveţi dreptate„, spuse femeia, care nu înțelese exact ce vrea să spună.
„Mai bine aş pleca, atunci„, spuse Ion.
„Doriţi să transmit vreun mesaj judecătorului de instrucție?” întrebă femeia.
„Asta înseamnă că îl cunoașteţi?” întrebă Ion.
„Bineînțeles că îl cunosc„, spuse femeia, „Soțul meu este aprodului instanței.”
Abia acum observă Ion că că încăperea, care mai înainte nu avea nimic altceva decât o cadă pentru spălat, era amenajată ca o cameră de zi. Femeia văzu cât de surprins este și spuse,
„Da, ni s-a permis să trăim aici cum ne place, doar că trebuie să eliberăm camera cand instanța este în sesiune. Există o mulțime de dezavantaje ale postului soțului meu.„
„Nu atât camera este cea care mă surprinde„, declară Ion, uitându-se la ea aspru, „cât faptul că sunteţi căsătorită m-a șocat mai mult„.
„Vă gândiţi la ce s-a întâmplat ultima dată când instanța a fost în sesiune, când am deranjat, asta vreţi să spuneți?” întrebă femeia.
„Desigur„, spuse Ion, „e trecut acum și aproape am uitat asta, dar atunci m-a înfuriat. Și acum îmi spuneţi că sunteţi o femeie măritată.„
„Nu a fost niciun dezavantaj pentru dvs. că v-am întrerupt discursul. Modul în care s-a vorbit despre dvs. după ce aţi plecat a fost foarte rău.„
„Asta ar putea fi de bine„, spuse Ion, întorcându-se să plece, „dar asta nu vă scuză.„
„Nu e nimeni din câte știu care să mă acuze pentru asta„, spuse femeia. „Cel care a pus brațele în jurul meu, aleargă după mine de o lungă perioadă de timp. S-ar putea să nu fiu foarte atractivă pentru majoritatea oamenilor, dar pentru el sunt. Nu îl poate opri nimeni, chiar şi soţul meu a trebuit să se obișnuiască cu asta;. dacă vrea să-şi păstreze slujba trebuie să se pună bine cu el întrucât omul acela este un student și va fi, aproape sigur, foarte puternic mai târziu. E mereu cu ochii pe mine, abia a plecat atunci când aţi sosit.„
„E ceva normal„, spuse Ion, „Nu sunt surprins.”
„Vreţi să faceţi lucrurile puţin mai bune aici?” femeia întrebă încet, privindu-l ca și cum ar fi spus ceva care ar putea fi la fel de periculos pentru Ion ca şi pentru ea. „Aşa am crezut când v-am auzit vorbind, mi-a placut ce am auzit că aţi spus, am auzit doar parţial, am ratat începutul și la final am fost culcată la podea cu studentul – e atât de oribil aici”, spuse ea după o pauză, și îş apucă mâna lui Ion. „Credeţi într-adevăr că veţi putea să faceţi lucrurile mai bune?”
Ion zâmbi și îşi răsuci mâna puţin în mâinile ei moi.
„Nu este în niciun fel treaba mea să fac lucrurile mai bune aici, așa cum le spuneţi,” spuse el, „iar dacă ați spune aceasta judecătorului de instrucție ar râde de dvs. sau v-ar pedepsi pentru asta. Chiar nu aş fi ajuns să fiu implicat în această problemă dacă s-ar fi putut, și aş fi dormit liniştit fără grija modului în care această instanță trebuie să funcţioneze mai bine. Dar pentru că mi s-a spus că am fost arestat. – și chiar sunt în stare de arest – aceasta mă obligă să acțiunez și să fac acest lucru pentru mine. Cu toate acestea, dacă vă pot ajuta în acest proces, desigur că voi fi bucuros să fac acest lucru. Și voi fi bucuros nu numai din caritate, ci și pentru că m-aţi putea ajuta.”
„Cum aș putea să vă ajut?” spuse femeia.
„Aţi putea, de exemplu, să-mi arătaţi cărțile de pe masă de acolo.”
„Da, cu siguranță,” strigă femeia, și îl trase pe Ion în spatele ei grăbindu-se să ajungă la ele. Cărțile erau vechi și destul de uzate, coperta unuia dintre ele era aproape ruptă pe mijloc, fiind legată cu câteva fire.
„Totul este atât de murdar aici„, spuse Ion, clătinînd din cap, şi înainte de a putea alege vreo carte femeia șterse o parte din praf de pe cărţi cu șorțul. Ion luă cartea din vârful teancului și o deschise, o imagine indecentă apărând în carte. Un bărbat și o femeie așezaţi goi pe o canapea, intenția acestora era evidentă, dar lucrarea era atât de prost desenată încât bărbatul şi femeia care dominau imaginea cu corpurile lorpăreau că ies din cadru, stând în poziții prea rigide care au creat o perspectivă falsă care făcea dificilă apropierea dintre ei. Ion nu mai continuă să răsfoiască această carte, şi deschise urmatoarea carte la pagina de titlu, era un roman cu titlul „Cum a fost torturată Geta de soțul ei Ilie.” „Deci, acesta este genul de carte juridică studiată aici„, spuse Ion, „ăsta-i genul de persoană care mă judecă pe mine.”
„Pot să vă ajut„, spuse femeia, „îmi daţi voie?„
„Aţi putea, într-adevăr, fără să fiţi în pericol? Aţi spus mai devreme că soțul dvs. depinde în întregime de superiorii săi.„
„Şi totuşi doresc să vă ajut,” spuse femeia, „veniţi aici, trebuie să vorbim despre asta. Nu mai vorbiţi despre pericol, mă tem de pericol doar când vreau eu să mă tem. Veniţi aici.” Ea arătă spre podium și îl invită să se așeze pe trepte cu ea. „Aveţi nişte ochi negri minunaţi,” spuse ea, după ce se aşezară jos, uitându-se la fața lui Ion, „oamenii spun că şi eu am ochi frumoşi, dar ai dvs. sunt mult mai frumoşi. Acesta a fost primul lucru pe care l-am observat când aţi venit prima dată aici. Din cauza asta am intrat în camera adunării, după aceea, în mod normal niciodată nu fac asta, nici măcar nu am voie.”
„Deci despre asta era vorba,” gândi Ion, „mi se oferă, e la fel de degenerată ca toţi ceilalţi de aici, s-a săturat de funcţionarii judecătoriei, ceea ce este de înțeles cred, și acum se leagă de orice străin făcându-i complimente despre ochii lui.” Cu asta, Ion se ridică în tăcere ca și cum s-ar fi gândit cu voce tare şi asta ar fi fost o explicaţie pentru femeie.
„Nu cred că mă puteți ajuta în vreun fel„, spuse el, „pentru un ajutor real ar trebui să cunoaşteţi înalți oficiali. Dar cred că știţi doar angajații mai mărunţi, și există o mulțime dintre ei care mişună pe aici. Sunt sigur că sunteţi foarte familiarizată cu ei și aţi putea obţine mult prin intermediul lor, nu am nicio îndoială de asta, dar oricât de mare ar fi ajutorul lor el nu ar avea nicio influență asupra rezultatului final al procesului . Dvs., pe de altă parte, aţi pierde o parte din prieteni, ca urmare a acestor demersuri, și au nu doresac în nicun fel aceasta. Continuaţi sî vă purtaţi cu acești oameni ca şi până acum, întrucât am impresia că nu vă pouteţi descurca altfel. Vă spun cu mâna pe inimă că, a propos de complimentul pe carte mi l-aţi făcut, şi dvs. îmi păreţi cu adevărat frumoasă, mai ales atunci când vă uitați la mine aşa trist ca acum, deși nu aveţi cu adevărat niciun motiv pentru aceasta. Faceţi parte dintre oamenii de aici cu care eu trebuie să lupt, și vă simţişi foarte bine printre ei, sunteţi chiar îndrăgostită de student, sau dacă nu-l iubiţi cel puțin îl preferaţi soțului dvs. Este ușor de dedus aceasta din ceea ce aţi spus.„
„Nu!„, strigă ea, rămânând jos și apucându-l de mână pe Ion, care nu reușise să-şi tragă mâna suficient de repede. „Nu puteți pleca acum, nu puteţi pleca după ce m-aţi judecat greşit astfel! Chiar aţi fi capabil să plecaţi acum? Sunt chiar aşa de neînsemnată că nici măcar nu îmi faceţi favoarea de a sta un pic mai mult?„
„M-aţi înțeles greșit,” spuse Ion, așezându-se înapoi, „dacă este foarte important pentru dvs. să stau aici, atunci voi fi bucuros să fac acest lucru, am o mulţime de timp la dispoziţie, am venit aici crezând că va avea loc un proces. Tot ce am vrut să spun adineauri a fost să vă rog să nu faceţi nimic în numele meu în judecata împotriva mea. Dar chiar nu este nimic de care să vă faceţi griji în legătură cu rezultatul acestei judecate, indiferent de verdictul voi râde doar de el. Și asta chiar presupunând că se va ajunge vreodată la vreo decizie, lucru de care mă îndoiesc foarte mult. Cred că e mult mai probabil ca judecătorii vor fi prea leneși, prea uituci, sau chiar prea fricoşi pentru a continua vreodată cu aceste proceduri, și procesul va fii în curând abandonat în cazul în care nu a fost deja abandonat. Este chiar posibil ca ei să pretindă că procesul se desfăşoară în continuare, în speranța de a primi o mită mare, deși pot să vă spun de acum că totul va fi în zadar întrucât nu dau mită la nimeni. Poate o favoare aţi putea să-mi faceţi, să-i spuneţi judecătorului care examinează cazul, sau oricui altcuiva căruia îi place să răspândească știrile importante, că nu voi fi niciodată convins să dau niciun fel de mită prin nicio stratagemă a lor – și sunt sigur că au mai multe stratageme la dispoziție. Nu există nicio perspectivă în acest sens, puteți să le spuneţi cât se poate de clar. Mai mult chiar, mă aștept ca ei să fi observat deja, sau chiar dacă nu au observat, această problemă nu este într-adevăr atât de importantă pentru mine, pe cât cred ei. Tot ce ar putea să facă aceşti domni ar fi să economisească timpul pentru ei înșiși, şi eventual unele neplăceri pentru mine, pe care, oricum, le-aş îndura dacă aş ști că fiecare neplăcere pentru mine ar fi o lovitură împotriva lor. Și mă voi asigura că este o lovitură împotriva lor. Chiar îl cunoaşteţi pe judecător?„
„Bineînțeles că îl cunosc,” spuse femeia, „el a fost primul la care m-am gândit când m-am oferit să vă ajut. Nu știam că e doar un funcţionar mărunt, dar dacă spuneţi așa trebuie să fie. Dar eu încă mai cred că raportul pe care îl face pentru superiorii săi trebuie să aibă o anumită influență. Și el scrie atât de multe rapoarte. Spuneţi că aceşti funcționari sunt leneși, dar nu sunt sigur de asta, mai ales acest judecător de instrucţie, el scrie adesea foarte mult. Duminica trecută, de exemplu, sesiunea a continuat până seara. Toată lumea a plecat, dar judecătorul de instrucție a rămas în sală, a trebuit să-i aduc o lampă, tot ce am avut a fost o lampă de bucătărie mică, dar el a fost foarte mulțumit de ea și a început să scrie imediat. Între timp soțul meu a sosit, el are întotdeauna zi liberă duminica, am mutat mobilier înapoi recuperându-ne camera, și apoi au venit câţiva dintre vecinii noştri, ne-am așezat și am vorbit puţin la o lumânare, pe scurt am uitat cu totul de judecătorul de instrucție și ne-am dus la culcare. Dintr-o dată noaptea, trebuie să fi fost destul de târziu în noapte, m-am trezit cu judecătorul de instrucție lângă pat stnigând lampa cu mâna, astfel încât nu mai exista nicio lumină care să-l lumineze pe soțul meu, nu era nevoie să fie atât de grijuliu, după cum doarme soțul meu lumina lămpii nu l-ar fi trezit oricum. Am fost destul de șocată și aproape am țipat, dar judecătorul a fost foarte prietenos, m-a avertizat că ar trebui să fiu atentă, mi-a șoptit că a scris tot acest timp, iar acum mi-a adus lampa, şi că nu va uita cum arătam atunci când m-a văzut acolo adormită. Ce vreau să spun, cu toate acestea, este că judecătorul de instrucție într-adevăr scrie o mulțime de rapoarte, mai ales despre dvs. întrucât audierea dvs. a fost cu siguranţă cel mai important punct de pe ordinea de zi de duminică. Dacă el scrie rapoarte atâta timp acestea trebuie să aibă o anumită importanță. Și în plus, puteți vedea din ceea ce s-a întâmplat că judecătorul de instrucție este cu ochii pe mine, și tocmai acum, că m-a observat pentru prima dată, pot avea o mulțime de influență asupra lui. Și am şi altă dovadă că însemn mult pentru el. Ieri, l-a trimis pe student la mine, singurul în care are încredere și care lucrează împreună cu el, cu un cadou pentru mine, ciorapi de mătase. A spus că sunt pentru că am făcut curăţenie în sala de judecată, dar asta e doar un pretext, pentru treaba asta pe care o fac este deja plătit soțul meu. Nişte ciorapi frumoşi, ia uite,” – întinse piciorul, ridicându-şi fusta până la genunchi uitându-se la ciorapi – „Sunt ciorapi frumoşi, dar nu sunt prea buni pentru mine, zău.„
Lasă un răspuns