Home » Articole » RO » Artă » Literatură » Procesul » 023. Procesul – Avocatul, industriaşul şi pictorul – Decizia

023. Procesul – Avocatul, industriaşul şi pictorul – Decizia

postat în: Procesul 0

Procesul

Când a început să vorbească în acest mod, avocatul părea neobosit. A trecut prin toate din nou de fiecare dată când Ion a mers să-l vadă. Au fost de fiecare dată unele progrese, dar nu putea spune ce fel de progrese. Primul set de documente care trebuie depuse au fost lucrate, dar încă nu sunt încă gata, ceea ce de obicei s-a dovedit a fi un mare avantaj când Ion s-a dus să-l vadă ulterior, întrucât anterior ar fi fost un moment foarte prost pentru a le depune, nu ştiuse la momentul respectiv. Dacă Ion, stupefiat de toate această vorbărie, subliniat la un moment dat că chiar şi cu toate aceste dificultăți progresul a fost foarte lent, avocatul obiecta că progresul nu a fost lent deloc, dar că ar fi putut progresa mult mai mult dacă Ion ar fi venit la el la momentul potrivit. Dar el a venit târziu și întârzierea a produs dificultăți suplimentare, și nu numai din cauza timpului pierdut. Singura întrerupere binevenită în timpul acestor vizite a fost întotdeauna atunci când Leni apărea pentru a aduce avocatului ceaiul în timp ce Ion era acolo. Atunci ea sta în spatele lui Ion – pretinzand că se uită la avocat în timp ce acesta se apleca cu lăcomie pe cana lui, turnându-şi ceai și bându-l – și în secret îl lăsa pe Ion să o țină de mână. Era întotdeauna liniște deplină. Avocatul bea. Ion strângea mâna lui Leni iar Leni îndrăznea uneori să mângâie cu duişie părul lui Ion.

Eşti încă aici, nu?” întreba avocatul când termina de băut.

Vroiam să iau cana“, declara Leni, se mai prindeau o dată de mână, avocatul îşi ștergea gura si apoi începea să îi vorbească lui Ion din nou cu energie reînnoită.

Încerca avocatul să îl facă pe Ion să se simtă bine, sau să-l facă mai confuz? Ion nu putea spune, dar părea clar pentru el că apărarea lui nu era pe mâini bune. Poate că tot ce a spus avocatul este destul de bine, chiar dacă el vroia, evident, să pară cât mai util posibil şi probabil că niciodată nu a avut vreun caz la fel de important ca al lui Ion. Dar Ion era încă suspicios referitor la modul cum menționa avocatul în mod continuu contactele sale personale cu funcționarii publici. Vor fi ele exploatate exclusiv în beneficiul lui Ion? Avocatul nu uita să menționeze că ei au de-a face doar cu oficiali inferiori, ceea ce însemna funcționari care erau dependenţi de alții, și direcția luată în fiecare caz putea fi important pentru propria lor carieră. Poate că ei se foloseau de avocat pentru a duce cazurile într-o anumită direcție, care ar fi, desigur, întotdeauna pe seama inculpatului? Cu siguranță nu înseamnă că ar face asta în fiecare proces, nu părea deloc probabil, și existau probabil de asemenea cazuri în care îl avantajau pe avocat și suficient spaţiu de desfăşurare de care avea nevoie pentru a duce cazul în direcția dorită, fiind şi în în avantajul lor să-şi păstreze reputația intactă. Dacă asta era într-adevăr relația lor, cum ar direcţiona ei procesul lui Ion care, așa cum a explicat avocatul, este deosebit de dificil și, prin urmare, destul de important pentru a atrage o atenție specială de la prima prezentare la tribunal? Nu existau prea multe dubii despre ceea ce vor face. Primele semne ar putea fi deja văzute în faptul că primele documente încă nu au fost prezentate, deși procesul durează deja de mai multe luni, și din ceea ce spunea avocatul, că totul era încă în fazele inițiale, o situaţie foarte eficientă, desigur, în a-l face pe inculpat să devină pasiv și să rămână fără ajutor. Ar putea fi foarte bine surprins de verdict, sau cel puțin de o notificare că audierea nu a decis în favoarea lui și că problema va fi transmisă unei instanţe superioare.

Era esențial ca Ion să înceapă să se ocupe personal. În diminețile de iarnă ca aceasta, atunci când el era foarte obosit și totul îi zumzăia letargic prin cap, această idee i se părea de necontestat. Nu mai aborda disprețuitor procesul aşa cum făcuse mai devreme. Dacă ar fi fost singur pe lume ar fi fost ușor pentru el să-l ignore, deși era de asemenea sigur că, în acest caz, procesul nu ar fi existat. Dar acum, unchiul său l-a târât deja să contacteze avocatul, el a trebuit să țină cont de familia sa; slujba lui nu mai era complet separată de progresul procesului, el însuși din neglijenţă – cu o anumită complezență, inexplicabil – îl menționase faţă de cunoștințe iar alții au aflat despre proces în diverse moduri necunoscute lui, relația lui cu domnișoara Bălănescu părea să sufere din cauza asta. Pe scurt, el nu mai avea de ales dacă va accepta sau nu procesul, era deja în mijlocul lui și trebuia să se apere. Dacăobosea, atunci era de rău.

Dar nu exista niciun motiv să îşi facă griji prea multe înainte de a fi cazul. Fusese capabil să se ridice singur până la poziția sa superioară din bancă într-un timp relativ scurt și să-şi păstreze respectul tuturor, acum trebuia doar să pună în practică unele dintre aceste talente ale sale pentru proces, și nu era nicio îndoială că se va termina cu bine. Cel mai important lucru care trebuia făcut era să respingă în prealabil orice idee că ar putea fi în orice fel vinovat. Nu avea nicio vină. Procesul nu era nimic altceva decât o mare afacere, la fel ca multe din cele pe care el le-a încheiat deja în beneficiul băncii de mai multe ori, o afacere care ascundea multe primejdii care așteptau la pândă gata să-l dea gata, ca de obicei, iar el trebuia să se ferească de aceste pericole. Dacă nu va reuşi atunci oricum nu trebuie să accepte nicio idee de vinovăție, indiferent ce a făcut, el va trebui să aibă grijă de propriile sale interese cât mai mult posibil. Văzut în acest fel, nu avea de ales, trebuia să renunţe la avocat foarte curând, cel mai bine în acea seară. Avocatul îi spusese, când vorbise cu el, că era ceva nemaiauzit și, probabil, îşi va face sieşi un mare rău, dar Ion nu putea tolera niciun impediment în eforturile sale care vizau procesul său, iar aceste impedimente erau, probabil, cauzate de avocatul însuși. Dar odată ce a renunţat la avocatul documentele trebuiau să fie prezentate imediat și, dacă este posibil, trebuia să se asigure zilnic că acestea erau studiate. Acesta ar fi fost, desigur, insuficient, dacă Ion ar urma să stea pe coridor cu pălăria în bancă la fel ca ceilalți. Zilnic, el însuși, sau una din femei sau altcineva în numele acestuia, ar trebui să se ocupe de funcționari și să îi forțeze să stea în birourile lor și să studieze documentele lui Ion în loc să privească pe coridor printre grilaj. Trebuie să depună toate eforturile în această direcţie, totul ar trebui să fie organizat și supravegheat, era timpul ca instanța să se confrunte cu un acuzat care știe să se apere și să apeleze la drepturile sale.

Dar când Ion căpăta  încredere şi încerca să depăşească toate aceste dificultăţi elaborarea documentelor îl depăşea. Anterior, doar o săptămână sau așa ceva înainte, i-ar fi fost pur şi su’implu rușine la gândul că va trebui să scrie astfel de documente el însuși; niciodată nu i-a trecut prin cap că sarcina ar putea fi şi dificilă. Şi-a amintit de o dimineață când, deja ocupat cu munca, a lăsat brusc totul la o parte și a luat un bloc notes pe care a schițat câteva din gândurile sale cu privire la modul de elaborare a întâmpinării. Spera să i-o dea avocatului lent la minte, dar chiar atunci ușa biroului s-a deschis și directorul adjunct a intrat în cameră râzând zgomotos. Ion s-a simţit foarte jenat, deși directorul adjunctnu râdea, desigur, de documentele lui Ion, neştiind nimic despre ele, ci de o glumă pe care tocmai o auzise despre răscumpărarea de valori, o glumă pentru care avea nevoie de o ilustrație ca să fie înțeleasă, astfel încât directorul adjunct se aplecă peste biroul lui Ion, îi luă creionul din mână, și desenă pe blocnotes-ul pe care Ion intenționa să îşi noteze pentru ideile sale despre caz.

Lui Ion nu îi mai era rușine acum, întâmpinarea trebuia să fie pregătită și prezentată. Dacă, așa cum era foarte probabil, nu putea găsi timp să o facă la birou, atunci va trebui să o scrie acasă noaptea. Dacă nici nopțile nu vor fi suficiente ar trebui să îşi ia o vacanţă. Mai presus de toate, nu se putea opri la jumătatea drumului, ar fi fost un nonsens, nu numai în afaceri dar întotdeauna și pretutindeni. Inutil să mai spunem, întâmpinarea va presupune o cantitate aproape nelimitată de muncă. Ajungeai uşor, nu doar din nerăbdare, la concluzia că este imposibil să o termini vreodată. Şi asta nu din lene sau neîncredere, singurele lucruri care l-ar fi putut împiedicat pe avocat să o elaboreze, ci pentru că nu știa ce acuzaţii sunt şi nici măcar ce consecințe ar putea atrage, astfel încât el trebuia să îşi amintească fiecare mic amănunt și eveniment din întreaga lui viață, privindu-le din toate unghiurile, verificându-le și reconsiderându-le. Era, de asemenea, o muncă deprimantă. Mai potrivită ca o modalitate de a petrece zilele lungi, după ce te-ai pensionat și ai devenit senil. Dar acum, tocmai când Ion avea nevoie să se concentreze cu totul asupra muncii lui, când era încă în urcare și deja reprezenta o amenințare pentru directorului adjunct, atunci când fiecare oră trecea atât de repede și ar fi vrut să se bucure de scurtele seri și nopți ca un tânăr, tocmai acum trebuia să înceapă să lucreze la aceste documente. Încă o dată, începu să se enerveze. Aproape involuntar, doar pentru a pune capăt acestei stări, degetul să apăsă pe butonul soneriei electrice din ante-cameră. În acelaşi timp privi până la ceas. Era ora unsprezece, trecuseră două ore, petrecuse o mare parte din timpul său preţios doar visând și acum era chiar mai obosit decât înainte. Dar timpul nu fusese oricum irosit, luase unele decizii care ar putea fi valoroase. Odată cu diversele scrisori, servitorii aduseră două cărți de vizită de la nişte domni care așteptau dela pe Ion de ceva timp. Erau de fapt clienți foarte importanți ai băncii care nu ar fi trebuit să fie lăsaţi să aștepte în niciun caz. De ce au venit ei tocmai într-un astfel de moment nepotrivit, și de ce, păreau că se întreabă domnii din cealaltă parte a ușii închise, folosea Ion cele mai bune momente pentru afaceri pentru problemele sale private? Obosit de problemele sale, și obosit dinainte de ceea ce avea să urmeze, Ion se ridică pentru a primi pe primul dintre ei.

(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *