„Și ce fel de progres speraţi?” întrebă Ion
„Aceasta este o întrebare foarte sensibilă”, spuse omul de afaceri cu un zâmbet, „e doar foarte rar când vezi orice progres în aceste proceduri, oricât de mic. Dar nu știam aceasta atunci. Sunt un om de afaceri, mult mai în acele zile decât acum, am vrut să văd unele progrese tangibile, toate acestea ar fi trebuit să să conducă la o anumită decizie sau cel puțin ar fi trebuit să se mişte într-un fel în conformitate cu reglementările. În schimb au fost doar mai multe audieri, și cele mai multe dintre ele au trecut prin aceleaşi lucruri, oricum. Ştiam toate răspunsurile dinainte, ca rugăciunile. Primeam mesaje de la instanță la locul de muncă de mai multe ori pe săptămână, sau mi le trimiteau acasă sau oriunde altundeva unde mă găseam, și asta era foarte deranjant, desigur (dar cel puțin acum lucrurile sunt mai bune în acest sens, este mult mai puțin deranjant atunci când mă contactează prin telefon), iar zvonurile despre procesul meu au început să se răspândească chair şi printre unii dintre oamenii cu care fac afaceri, și în special printre relațiile mele, așa că am suferit în multe feluri diferite, dar nu a fost totuşi nici cel mai mic semn că măcar primul termen de judecată va avea loc în curând. Așa că am mers la avocat și m-am plâns despre asta. El mi-a explicat totul pe larg, dar a refuzat să facă orice am cerut, nimeni nu are nicio influență asupra modului în care se desfăşoară procesul, mi-a spus, să încerci și să insişti pe ideea asta în oricare dintre documentele prezentate – ceea ce ceream eu – ar fi fost pur și simplu o raritate și ar face rău atât mie cât și lui. M-am gândit eu: ceea ce acest avocat nu poate sau nu va face, voi obţine cu un alt avocat. Așa că am căutat în jur alți avocați. Și înainte să spuneţi ceva: niciunul dintre ei nu a solicitat o dată certă pentru procesul principal și niciunul dintre ei nu a primit oricum o astfel de dată, cu o singură excepție desprecare voi vorbi într-un minut, într-adevăr, este imposibil, în această privinţă cel puţin avocatul nu m-a minţit. Dar în afară de aceasta nu am avut niciun motiv să regret angajarea celorlalţi avocați. Poate că ați auzit deja cum vorbeşte Dr. Hinoveanu despre avocații mărunţi, probabil vi i-a descris ca fiind foarte vrednic de dispreț, și are dreptate, sunt de disprețuit. Dar când vorbește despre ei și îi compară cu el si colegii săi face o mică eroare, și, doar în interesul dumneavoastră, vă voi vorbi despre asta. Când vorbește despre avocații din cercul său îi numeşte ‘avocați mari’. Aceasta este greșit, oricine se poate numi ‘mare’, dacă vrea, desigur, dar în acest caz doar uzanţele instanței poate face această distincție. Vedeţi dumneavoastră, instanța spune că în afară de avocații mărunţi există și avocați mici și avocați mari. El şi colegii săi sunt avocați mici, iar diferența de rang între ei și marii avocați, despre care am auzit doar vorbindu-se dar nu i-am văzut niciodată, este incomparabil mai mare decât între avocații mici și avocații mărunşi disprețuiți.„
„Marii avocați?” întrebă Ion. „Cine sunt ei? Cum sunt contactați?„
„Asta înseamnă că nu aţi auzit de ei?„, spuse omul de afaceri. „Nu e aproape nimeni care a fost acuzat care să nu fi petrecut mult timp visând la marii avocați odată ce a auzit de ei. Este cel mai bine daca nu vă lăsaţi indus în eroare în acest mod. Nu știu cine sunt marii avocați, și nu există, probabil, niciun fel de a-i contacta. Nu știu de niciun caz despre care să pot vorbi cu certitudine în care au activat. Ei apără o mulțime de oameni, dar nu se poate ajunge la ei prin propriile tale eforturi, ei apără doar pe cei care doresc ei să-i apere. Și nu cred că se ocupă vreodată de cazuri care nu au trecut deja de instanțele inferioare. Oricum, e mai bine să nu vă gândiţi la ei, altfel discuțiile cu ceilalți avocați, toate sfaturile lor și tot ceea ce reușesc ei să realizeze par atât de neplăcute și inutile, am avut această experiență personal, încât âţi vine să laşi totul baltă și să te duci acasă şi să te culci ca să nu mai auzi nimic despre toate astea. Dar asta ar fi, desigur, cel mai stupid lucru pe care l-aţi putea face, și oricum nu aţi fi lăsat în pace în pat pentru foarte mult timp.„
„Deci dumneavoastră nu v-aţi gândit la marii avocați la momentul respectiv?„, întrebă Ion.
„Nu pentru mult timp„, spuse omul de afaceri, și zâmbi din nou, „nu se poate uita de ei în întregime, mi-e teamă, mai ales noaptea când aceste gânduri vin atât de ușor. Dar am vrut rezultate imediate în acele zile, așa că am apelat la avocaţii mărunţi.„
„Ei bine, ia uite cum staţi voi ghemuiţi împreună!” strigă Leni în timp ce se întorcea cu farfuria și stătea în pragul ușii. Într-adevăr, se așezaseră aproape unul de celălalt, dacă vreunul dintre ei întorcea capul chiar ușor l-ar fi lovit pe al celuilalt, omul de afaceri nu era doar foarte scund, dar se şi așezase ghemuit, astfel încât Ion era obligat să se aplece scăzut dacă voia să audă totul.
„Nu am terminat!” răspunse Ion cu nerăbdare, întorcându-se spre Leni, mâna lui încă odihnindu-se pe mâna omului de afaceri.
„Vroia să-i spun despre procesul meu„, îi spuse omul de afaceri lui Leni.
„Continuați, atunci, continuaţi„, spuse ea. Îi vorbi omului de afaceri cu afecțiune, dar, în același timp, cu condescendență. Lui Ion nu-i plău asta, începuse să îşi dea seama că omul era într-un fel valoros la urma urmei, avea o experiență cel puțin, și era dispus să o împărtășească. Leni greşea probabil în privinţa lui. O privi cu iritare pe Leni care lua acum lumânarea din mâna omului de afaceri – care o ţinuse în tot acest timp – îi șterse mâna cu șorțul și apoi îngenunche lângă el pentru a îndepărta unele resturi de ceară care picuraseră din lumânare pe pantaloni.
„Urma să-mi spuneţi despre avocații mărunţi„, spuse Ion, împingând mâna lui Leni deoparte, fără alte comentarii.
„Ce ai păţit azi?” întrebă Leni, lovindu-l ușor și continuându-şi treaba.
„Da, avocații mărunţi„, spuse omul de afaceri, punând mâna la frunte, ca și cum se gândea din greu. Ion vru să-l ajute și zise:
„Aţi vrut rezultate imediate și astfel aţi mers la avocații mărunţi.„
„Da, așa este„, declară omul de afaceri, dar nu continuă discuţia.
„Poate că nu vrea să vorbească despre asta în fața lui Leni,” se gândi Ion, suprimându-şi nerăbdarea lui de a auzi restul imediat, și încetă să încerce să-l preseze.
„I-ai spus că sunt aici?” întrebă el pe Leni.
„Desigur,” spuse ea, „te așteaptă. Lasă-l pe Barbu în pace acum, poți vorbi cu Barbu mai târziu, el va fi în continuare aici.” Ion încă ezita.
„Veţi fi aici?” întrebă el pe omul de afaceri, vrând să audă răspunsul de la el și bedorind ca Leni să vorbească despre omul de afaceri ca și cum nu ar fi fost acolo, era plin de resentimente ascunse față de Leni astăzi. Și încă o dată Leni fu cea care răspunse.
„Doarme de multe ori aici.„
„Doarme aici?” exclamă Ion, crezuse că omul de afaceri doar îl va aștepta acolo cât timp va rezolova rapid problema cu avocatul, iar apoi vor fi lăsaţi singuri pentru a discuta totul în linişte și netulburaţi.
„Da„, spuse Leni, „nu toată lumea e ca tine, Ioane, să i se permită să-l vadă pe avocat în orice moment doreşte. Nici măcar nu pari surprins de faptul că avocatul, în ciuda faptului că este bolnav, încă te primeste la ora unsprezece noaptea. Ţi se pare fiesc ceea ce fac prietenii tăi pentru tine. Ei bine, prietenii, sau cel fac puțin eu, te ajutăm cu plăcere. Nu mai vreau sau nu mai am nevoie de alte mulțumiri decât să ştiu că mă iubeşti.„
„Să te iubesc?” se gândi Ion imediat, și abia apoi, „Ei bine, da, o iubesc.” Dar uită toate acestea şi spuse: „El mă primeşte deoarece sunt clientul lui. Dacă aş avea nevoie de ajutorul altcuiva ar trebui să-l rog și să-i arăt mereu recunoștința.„
„E foarte rău azi, nu-i așa?” Întrebă Leni omul de afaceri.
„Acum eu sunt cel care nu-i aici,” se gândi Ion, și aproape că îşi pierdu cumpătul cu omul de afaceri atunci când, cu aceeași grosolănie ca Leni, acesta spuse,
„Avocatul are și alte motive să-l primească. Cazul său este mult mai interesant decât al meu. Și e doar in faza incipientă şi, probabil, nu a progresat prea mult, astfel încât avocatului încă îi place să se ocupe de el. Toate astea se vor schimba mai târziu.„
„Da, da„, confirmă Leni, uitându-se la omul de afaceri și râzând. „Trăncăneşte vrute şi nevrute!” spuse ea, întorcându-se către Ion „Să nu crezi un cuvânt din ce spune el. E la fel de vorbăreț pe cât este de dulce. Poate de aceea avocatul nu-l poate suporta. Îl vede doar când e în starea de spirit adecvată. Am încercat deja din greu să schimb aceasta, dar este imposibil. Gândește-te, există momente când i-am spus că Barbu este aici și nu l-a primit decât trei zile mai târziu. Și dacă Barbu nu era aici atunci când el îl chema pierdea totul și trebuia să ia totul de la capăt. De aceea l-am lăsat pe Barbu să doarmă aici, nu ar fi prima dată când Dr. Hinoveanu a dorit să-l vadă noaptea. Deci, acum Barbu este pregătit. Uneori, atunci când știe că Barbu este încă aici, se răzgândeşte şi nu mai vrea să-l vadă.„
Ion se uită întrebător la omul de afaceri. Acesta din urmă dădu din cap și, deși vorbise destul de deschis cu Ion mai devreme, părea să fie copleşit de rușine în timp ce răspundea,
„Da, mai târziu vei deveni foarte dependent de avocat.„
„Doar se preface„, spuse Leni. „Îi place să doarmă aici în realitate, a spus-o de mai multe ori.” Ea se aplecă peste o mică uşă, o împinse şi o deschise. „Vrei să vezi dormitorul lui?„, îl întrebat ea pe Ion. Ion trecu pragul camerei scunde, fără ferestre și privi din ușă. Camera avea un pat îngust care ocupa tot spaţiul, astfel încât pentru a te urca în pat trebuia să ridici piciorul peste tăblia patului. La capul patului era o nișă în perete, unde, exagerat de ordonat, se afla o lumânare, o sticlă de cerneală și un pix, cu un pachet de documente care aveau legătură, probabil, cu procesul.
„Dormiţi în camera servitoarei?„, îl intrebă Ion, întorcându-se spre omul de afaceri.
„Am permisiunea lui Leni„, răspunse omul de afaceri, „are multe avantaje.” Ion se uită lung la el; prima sa impresie despre omul de afaceri poate că n a fost corectă; el avea experiență cu procesul său care dura deja de mult timp, dar plătise un preț greu pentru această experiență. Ion ajunse brusc în situaţia de a nu mai suporta să-l vadă.
„Du-l la culcare, atunci!” strigă el la Leni, care părea să-l înțeleagă. Vroia să meargă la avocat și, prin renunţarea la serviciile acestuia, să scape nu numai de avocat, dar și de Leni și de omul de afaceri. Dar înainte de a fi ajuns la ușă omul de afaceri vorbi cu blândețe.
„Scuzați-mă, domnule„, spuse el, și Ion se uită în jur supărat. „Ați uitat promisiunea„, declară omul de afaceri, întinzând mâna spre Ion rugător, de unde stătea. „Urma să îmi spuneţi un secret.„
„Este adevărat„, spuse Ion, în timp ce se uita la Leni, care îl privea cu atenție, pentru a-i vedea reacţia. „Deci, ascultă, nu va mai fi oricum secret, am de gând să îl văd pe avocat pentru a-l anunţa că renunţ la serviciile lui.„
„Să renunţaţi la el!” strigă omul de afaceri, și sări de pe scaun alergând în jurul bucătăriei cu brațele în aer.Continuă să strige, „Îşi concediază avocatul!„
Leni încercă să alerge la Ion, dar omul de afaceri ajunse în calea ei, astfel încât ea îl împinse deoparte cu pumnii. Apoi, tot cu mâinile strânse în pumni, alergă după Ion care, în timpul acesta, se depărtase. Ion era deja în camera avocatului în momentul în care Leni se prinse de el. El închisese aproape ușa în urma lui, când Leni blocă ușa deschisă cu piciorul, îl apucă de braț și încercă să-l tragă înapoi. Dar el o strânse aşa de tare de încheietura mâinii încât, cu un oftat, Leni fu nevoită să-i dea drumul. Nu îndrăzni să intre în cameră imediat, iar Ion încuie ușa cu cheia.
(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)
Lasă un răspuns