Într-o dimineata de iarna – zăpadă cădea în lumina plictisitoare de afară – Ion stătea în biroul lui, deja extrem de obosit, în ciuda faptului că era la primele ore. Spusese servitorului că lucra la ceva important și niciun funcţionar nu trebuie să intre la el, pentru a nu fi deranjat. Dar, în loc să lucreze, se răsucea pe scaun, muta încet diverse obiecte în jurul biroului, şi apoi, fără să conştientizeze, puse brațul întins pe birou și se așeză acolo imobil cu capul în piept.
Nu mai era în stare să-şi scoată din cap procesul. Se întrebase adesea dacă n-ar fi fost o idee bună să elaboreze o întâmpinare scrisă și să o predea instanței de judecată. Aceasta ar conține o scurtă descriere a vieții sale și ar explica de ce a acționat așa cum a făcut-o la fiecare eveniment care conta în vreun fel, indiferent dacă el considera acum că a acționat bine sau rău, și motivele pentru fiecare. Nu avea nicio îndoială asupra avantajelor unei astfel de întâmpinări scrise faţă de metoda avocatului, care avea oricum neajunsurile sale.
Ion nu avea nicio idee ce acțiuni a intreprins avocatul; nu au fost cu siguranță prea multe, de peste o lună nu se mai întâlnise cu avocatul, și niciuna dintre discuțiile anterioare nu i-au dat lui Ion impresia că acest om ar putea face mai mult pentru el. Cel mai important, acesta nu îi pusese prea multe întrebări. Și ar fi fost atât de multe întrebări de pus. Întrebările sunt cel mai important lucru. Ion avea sentimentul că el ar fi în stare să pună toate întrebările necesare. Avocatul, în schimb, nu punea întrebări, doar vorbea singur sau stătea tăcut în faţa lui, aplecat în față ușor peste birou, probabil pentru că auzea greu, se trăgea de un fir de păr din mijlocul bărbii și se uita la covor, poate chiar în locul unde Ion se culcase cu Leni. Din când în când îl avertiza pe Ion aşa cum faci cu copiii. Discursurile sale erau la fel de inutile pe cât erau de plictisitoare, și Ion a decis că, atunci când va veni factura finală, nu va plăti niciun ban. După ce avocatul credea că l-a umilit pe Ion suficient, începea de obicei să spună ceva pentru a-i ridica moralul lui Ion.
Câştigase deja, spunea el atunci, multe astfel de cazuri, parțial sau în totalitate, cazuri care nu puteau fi într-adevăr la fel de grele ca acesta, dar care păreau a avea chiar mai puține speranțe de succes. El avea o listă a acestor cazuri aici, în sertar – aici el bătea în unul sau altul din sertarele biroului -, dar din păcate nu le putea arăta lui Ion, deoarece acestea sunt secrete oficiale. Cu toate acestea, bogata experienţă pe care a dobândit-o cu toate aceste cazuri este, desigur, benefică pentru Ion. El, desigur, a început munca imediat şi era aproape gata să prezinte primele documente. Foarte importante, deoarece prima impresie făcută de apărare determină de multe ori întregul curs al procedurii. Din păcate, însă, ar trebui ca Ion să înţeleagă că primele documentele prezentate nu sunt uneori citite de către instanță. Pur și simplu le pune alături de celelalte documente și subliniază faptul că, pentru moment, întrebările și observarea acuzatului sunt mult mai importante decât orice scris. Dacă solicitantul devine insistent, atunci ei adaugă că înainte de a lua orice decizie, de îndată ce toate elementele au fost reunite, aceste prime documente care au fost depuse vor fi de asemenea verificate. Dar, din păcate, chiar și acest lucru nu este de obicei adevărat, primele documente depuse sunt de obicei uitate sau pierdute complet, şi chiar dacă le păstrează până la sfârșit sunt foarte rar citite, deși avocatul știe aceasta doar din zvonuri. Acest lucru este foarte regretabil, dar nu în totalitate fără justificări.
Dar Ion nu trebuie să uite că procesul s-ar putea să nu fie public, dacă instanța consideră necesar poate fi făcut public, dar nu există nicio lege care să spună că este obligatoriu. Ca urmare, acuzatul și apărarea nu au acces nici măcar la actele din dosarul judecat, nici măcar la rechizitoriu, iar asta înseamnă că, în general, nu știm – sau cel puțin nu exact – despre ce este vorba în primele documente, ceea ce înseamnă că în cazul în care întâmpinarea conţine ceva relevant pentru caz este doar de o coincidență norocoasă. Dacă ceva despre acuzațiile individuale și motivele lor apare clar sau poate fi ghicit în timp ce acuzatul este interogat, atunci este posibil să se elaboreze și să se prezinte documente care răspund într-adevăr la problema și dovezile prezentate, dar nu înainte. Condiții de acest fel, desigur, plasează apărarea într-o poziție extrem de nefavorabilă și dificilă. Dar asta este ceea ce doresc ei. De fapt, apărarea nu este cu adevărat permisă în temeiul legii, este tolerată numai, și există chiar unele dispute cu privire la faptul dacă legea chiar permite aceasta. Deci strict vorbind, nu există niciun avocat recunoscut de către instanță, și oricine care vine înaintea acestei instanțe ca avocat este, în principiu doar un avocat de formă. Efectul per ansamblu este, desigur, de a elimina demnitatea întregii proceduri, data viitoare când Ion se va găsi în sălile de judecată ar putea arunca o privire în biroul avocaților, doar pentru a o vedea. S-ar putea să fie destul de mult șocat de oameni pe care îi va vedea adunaţi acolo. Biroul alocat, cu spațiul său îngust și plafonul jos, va fi suficient pentru a vedea disprețul instanței pentru acești oameni. Singura lumină în cameră vine printr-o fereastră mică, care este atât de sus că, dacă vrei să te uiți prin ea, trebuie mai întâi să rogi unul dintre colegi să îţi permită să te urci pe spatele lui, și chiar și atunci fumul coșului aflat chiar în fața ferestrei îţi va intra în nas și te va mânji de funingine. În podeaua acestei camere – pentru a da un alt exemplu despre condițiile de acolo – este o gaură de mai bine de un an, nu e atât de mare încât un om să poată scădea prin ea, dar este suficient de mare pentru a scăpa piciorul prin ea. Camera avocaților este la etajul al doilea al mansardei; dacă piciorul trece prin gaură va atârna în jos, la primul etaj al mansardei, chiar în coridorul unde așteaptă părţile aflate în judecată. Nu este nicio exagerare atunci când avocații spun că aceste condiții sunt o rușine. Plângerile la conducere nu au nici cel mai mic efect, dar avocaților le este strict interzis să facă orice modificare în birou pe cheltuiala lor.
Dar tratarea avocaților în acest mod chiar are motivele sale. Ei doresc, pe cât posibil, să elimine orice fel de apărare, totul ar trebui să fie responsabilitatea acuzatului. Nu e un punct rău de vedere, practic, dar nimic nu poate fi mai greșit decât să crezi că avocații nu sunt necesari pentru acuzat în această instanță. Dimpotrivă, nu există nicio instanță unde să nu fie mai necesari decât aici. Acest lucru se datorează faptului că procedurile sunt în general ținute secrete, nu doar de public, dar și de acuzat. Numai în măsura în care este posibil, desigur, dar este posibil într-o foarte mare măsură. Și acuzatul nu ajunge să vadă acuzările instanței, și este foarte dificil să se deducă ceea ce este în dosarele instanțelor din ceea ce a fost spus în timpul interogatoriului, în special pentru acuzatul care este într-o situație dificilă și se confruntă cu grijile care îi distrag atenţia. Aici începe apărarea. Avocaţilor apărării nu li se permite în mod normal să fie prezenți în timp ce acuzatul este interogat, astfel încât după aceea, și, dacă este posibil încă din ușa camerei de interogatoriu, el trebuie să afle tot ce poate despre caz de la acuzat și să extragă tot ce poate să îi fie de folos, chiar dacă ceea ce acuzatul raportează este adesea foarte confuz.
Dar nu acesta este cel mai important lucru, deoarece nu se poate afla prea multe în acest fel, deși în acest caz, ca şi în multe situaţii, un om competent va învăța mai mult decât altul. Cu toate acestea, cel mai important lucru sunt legăturile personale ale avocatului, în asta constă valoarea reală a unui avocat. Acum Ion va fi învăţat cel mai probabil deja din propria experiență că, printre cei mai mici în grad, organizația instanței are imperfecțiunile sale, instanța este strict închisă pentru public, dar personalul care uită să îşi facă datoria sau care ia mită arată, într-o anumită măsură, lacunele sistemului. În această direcţie vor lucra cei mai mulţi avocații, Aici se dă mita și sunt obţinute informații, au existat chiar și cazuri, mai demult cel puțin, când documentele au fost furate. Nu se poate nega faptul că unele rezultate surprinzător de favorabile au fost obţinute de acuzat în acest fel, pentru o perioadă limitată de timp, iar aceşti avocați meschini se laudă apoi cu ele încoace și încolo, și atrag astfel noi clienţi, dar pentru cursul în continuare al procedurii aceasta nu înseamnă nimic sau chiar nimic bun. Singurele lucruri de valoare reală sunt contactele personale cinstite, contacte cu oficiali mai mari, deși oficialii mai mari de grade inferioare, înțelegi asta. Aceasta este singura modalitate în care progresul procesului poate fi influențat, greu de remarcat la început, e adevărat, dar apoi devine tot mai vizibil. Nu există, desigur, mulți avocați care pot face acest lucru, iar Ion a făcut o alegere foarte bună în această problemă. Nu există, probabil, mai mult de unul sau doi care să aibă multe contacte ca Dr. Hinoveanu, dar acestora nu le pasă de biroul avocaților și nu au nimic de-a face cu el. Aceasta înseamnă că au cu toţii cele mai strânse contacte cu oficialii instanțelor.
Nu este deloc necesar ca Dr. Hinoveanu să meargă la instanță, să aştepte în ante-camere întoarcerea judecătorilor de instrucţie, dacă se întorc, și să încerce să obţină ceva care, în conformitate cu starea de spirit judecătorilor, este de obicei mai mult aparent decât real și de cele mai multe ori nici măcar atât. Nu, Ion a văzut singur că funcționarii judecătorești, inclusiv unii care sunt destul de sus, se prezintă fără a fi întrebaţi, sunt bucuros să ofere informații care sunt complet accesibile sau cel puțin ușor de înțeles, discută următoarele etape în cadrul procedurii, de fapt, în unele cazuri, aceştia pot fi câştigaţi și sunt destul de dispuşi să adopte punctul de vedere al celeilalte persoane. Cu toate acestea, atunci când se întâmplă acest lucru, ar trebui să nu ai încredere în ei prea mult, la fel cum ferm declară acest nou punct de vedere în favoarea inculpatului ar putea la fel de bine să se întoarcă direct înapoi în birourile lor și să scrie un raport instanței în care scriu doar opusul a ceea ce au spus, și ar putea fi chiar mai greu pentru apărare decât era inițial, decât ceea ce ei au dezavuat anterior. Și, desigur, nu există nicio modalitate de a te apăra de acest lucru, ceva declarat în privat este într-adevăr în privat și nu poate fi utilizat apoi in public, nu e uşor pentru apărare să păstreze de partea lor pe aceşti domni. Pe de altă parte, este de asemenea adevărat că domnii respectivi nu se implică în apărare – care, desigur, va fi realizată cu mare experiență – doar pentru motive filantropice sau pentru a fi prietenoşi, în unele privințe ar fi mai adevărat să se spună că ei, de asemenea, depind de avocaţi.
(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)
Lasă un răspuns