Ion:
– „Drace! Hai repede să o găsim pe Nela!” Dar poliţiştii în maşini de interior se apropie cu repeziciune direcct spre ei, blocându-le accesul spre baie. Se opresc. „La dracu’! Ce ne facem acum? Nu putem pleca…”
Pe toate televizoarele din secţia electronice apare poza lui Ion. Se aude vocea Computerului:
– „Avem un fugar cu numele de Nu Sunt Sigur, cu figură de mumie. Un cadou pentru oricine îl prinde!”
Deodată, sute de indivizi răsar de peste tot, căutând în jur după Ion. Ion ţine capul plecat, încercând să nu se facă remarcat.
– „Drace! E sinucidere curată dacă încercăm să ajungem la ea. Ce-ar fi să mergem între timp la maşina timpului, ne întoarcem înapoi în timp, şi aş putea să îi spun lui Nela să nu accepte experimentul. Atunci ea nu ar mai fi aici. Ar merge, nu?”
Namila se uită cu gura căscată la Ion, părând că e gata să îi explodeze capul de atâta gândire intensă. Ion îşi continuă propria logică:
– „Ba nu, stai aşa, ea e încă aici, deci… asta înseamnă că nu m-am întors înapoi în timp?”
Namila.
– „Ăăăă…”
Sirenele se aud din ce în ce mai aproape. Un individ îl recunoaşte pe Ion şi începe să urle. Ion, continuându-şi şirul ideilor:
– „Bine, adică nu, stai. încă nu am fost, Nu? Deci mă voi întoarce înapoi, le voi spune să nu facă experimentul, şi atunci nici eu nu îl voi face, şi deci nu va mai trebui să revin aici ca să o salvez dacă ea nu e… nu, stai aşa…”
Maşinile poliţiştilor se apropie. Ion:
– „Dar… Stai aşa, poate că deja am fost înapoi şi le-am spus să nu facă experimentul şi ea a dispărut, şi de-asta nu o văd… Dar atunci, eu de ce mai sunt aici? M-am întors înapoi pentru alt… Ai văzut cumva vreun moment doi de mine?”
Ion îşi strânge capul în mâini, zdruncinat de complexitatea conceptului, în timp ce sirenele se apropie.
– „Drace, cum o funcţiona călătoria asta în timp?”
Maşinile opresc. Poliţiştii ies din maşină. Ion şi Namila o iau la fuă, dar fără succes. Poliţiştii îl prind pe Ion, şi îl târăsc spre o maşină a poliţiei. Ion strigă disperat:
– „Nela!!!”
Namila le crează ceva mai multe probleme poliţiştilor. încearcă să se ascundă sub o maşină a poliţiei, târându-se prin praf. Poliţiştii trag de el şi îl aruncă într-o altă maşină.
**
Nela iese din toaletă exact la timp pentru a vedea maşinile poliţiei plecând cu Ion şi Namila. E speriată. Un poliţist priveşte în direcţia ei. înainte de a o vedea, Nela se ascunde în spatele unei canapele.
în maşina poliţiei, Ion este pe bancheta din spate, cu doi poliţişti în faţă. Ion, timid:
– „Aş putea…”
– „Ajunge cu rahaturile tale, domnule.” Unul din poliţişti întinde mâna şi îi dă o castană în cap lui Ion, care se trage încapoi, căscând ochii şi gemând de frică. Poliţistul se uita la monitorul computerului:
– „Ia-auzi aici spune că trebuie să-l ducem pe individul ăsta la… Prefectură?!”
– „Ha?”
– „Aha. Spune că Prefectul vrea să îl vadă.”
Ion căscă ochii de uimire:
– „Prefectul?”
Poliţistul îi mai arse o castană lui Ion:
– „Domnule, nu îţi mai spun încă o dată.”
Ion se trage înapoi.
Ajung în parcarea Prefecturii. Aceeaşi clădire, dar cu pereţii scorojiţi şi încărcată cu scrisuri de toate felurile, inimioare şi desene obscene. Clădirea care mai demult fusese Hala Negru Vodă se transformase într-un cazinou înconjurat de gunoaie neridicate de ani, şi din care intrau şi ieşeau încontinuu tot felul de indivizi dubioşi. Părculeţul din faţa Prefecturii devenise raiul câinilor vagabonzi, care se uşurau pe o statuie în ruină a unui fost primar.
Pe zidul de la intrarea în Prefectură trona poza uriaşă a actualului Prefect.
**
Nela iese din hipermarket. Opreşte un trecător:
– „Scuză-mă, poţi să îmi spui unde e, ăăă, maşina timpului?”
Individul o măsoară cu privirea de sus în jos.
– „Iubito, am eu o maşină a timpului în pantaloni.”
– „Bravo.”
Nela îşi continuă drumul. Individul se ţine după ea.
– Hei, păpuşă, e chiar mai mare decât cea din Biblioteca Tehnică Rotary.”
Nela, pentru sine: „Aha, Biblioteca Tehnică Rotary?””
Lasă un răspuns