Armata în societate

Armata ca muncă

La scurt timp după ce Statele Unite au încheiat recrutarea și au inițiat Forța All Volunteer, sociologul Charles Moskos a introdus modelul instituțional/ocupațional al organizațiilor militare.[2] El a întrebat dacă armata ar trebui privită mai degrabă ca o muncă decât ca o instituție. Deși armata păstrează încă principiile instituționale (valori patriotice, tradiții istorice etc.), armata devine orientată către principiile afacerilor și economiei și poate fi catalogată în mod corect ca profesie. Acest lucru poate fi explorat în relația cu alte profesii din grupul de putere și compensare. Există diferite grade în cadrul armatei, acordând unor oameni mai multă putere. Mulți tineri apelează la armată pentru compensații și posibilitatea de a merge la facultate fără împrumuturi enorme.

Moskos a folosit Statele Unite ca punct de referință. Armatele din țări precum Franța, Marea Britanie, Germania, Țările de Jos și Australia au, de asemenea, elemente de instituționalism.[3] Modelul lui Moskos a influențat bursa de înrolare/reînrolare, care analizează modul în care factorii ocupaționali și instituționali modelează intenția de înrolare a unui recrut sau deciziile de reînrolare ale personalului activ.[4]

Armata ca profesie

Doi savanți de seamă, Samuel Huntington și Morris Janowitz, influențează noțiunea de profesionalism militar în sociologia militară. Politolog, Huntington a susținut că ar trebui să existe un grad ridicat de autonomie în cadrul profesiei militare în privința chestiunilor militare, deoarece civilii nu posedau caracterul corporativ sau expertiza necesară pentru a supraveghea chestiunile militare. El a numit acest control obiectiv.[1][5] Janowitz, pe de altă parte, a afirmat că rolul armatei în societatea modernă era atât de complex și cu mize atât de mari încât datoria soldatului profesionist a depășit cu mult ideea de violență. Elita armatei avea obligația de a menține relații internaționale stabile, iar acest lucru necesita expertiză managerială și abilități politice în plus față de statutul clasic de ofițer militar. Janowitz era îngrijorat de faptul că profesia militară ar putea deveni o castă care se autoperpetuează. Prin urmare, era important ca armata să fie reprezentativă din punct de vedere social pentru cetățeanul pe care îl servește.[1][6] Potrivit lui Sam C. Sarkesian și Robert E. Connor, profesia de militar este de părere că este o profesie unică. Există șase elemente cheie care sunt esențiale în modelarea caracterului profesiei militare. Acestea sunt enumerate ca:

• profesia are un domeniu definit de competență bazat pe cunoștințe de specialitate;
• există un sistem de educație continuă conceput astfel încât să mențină competența profesională;
• profesia are o obligație față de societate și trebuie să o servească fără grija pentru remunerație;
• are un sistem de valori care perpetuează caracterul profesional și stabilesc și mențin relații legitime cu societatea;
• există un cadru instituțional în care funcționează profesia; și
• profesia deține controlul asupra sistemului de recompense și pedepse și este în măsură să determine calitatea celor care intră în profesie.[7]

Referințe

1. Crabb, Tyler and Segal, David. 2015. „Military Sociology” in Encyclopedia of Public Administration and Public Policy, Third Edition, Taylor and Francis. pp. 2133-2138. DOI: 10.1081/E-EPAP3-120053116
2. Moskos, C. (1977). From institution to occupation: Trends in military organization. Armed Forces & Society, 4, 41–50.
3. Moskos, C. C., & Wood F. R. (Eds.). (1988). The military: More than just a job? Washington DC: Potomac Books Incorporated.
4. Shields P.M. (2020) Dynamic Intersection of Military and Society. In: Sookermany A. (eds) Handbook of Military Sciences. p. 4. Springer, Cham doi:10.1007/978-3-030-02866-4_37-1
5. Huntington, S.P. The Soldier and the State: The Theory and Politics of Civil–Military Relations; Harvard University Press: Cambridge, MA, 1957.
6. Janowitz, M. The Professional Soldier: A Social and Political Portrait; Free Press: Glencoe IL, 1960.
7. Sarkesian, Sam C. and Robert E. Connor, Jr. The US Military Profession into the 21st Century. Frank Cass Publishers; Portland, c.1999

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)