Renaşterea şi începuturile perioadei moderne
(„Un astrolog citind un horoscop” din cartea Utriusque Cosmi Historia a lui Robert Fludd, 1617)
Oamenii de știință renascentişti au practicat în mod obișnuit astrologia. Gerolamo Cardano a făcut cunoscut horoscopul regelui Edward al VI-lea al Angliei, în timp ce John Dee a fost astrologul personal al reginei Elisabeta I a Angliei. Caterina de Medici l-a plătit pe Michael Nostradamus în 1566 pentru a verifica predicția morţii soțului ei, regele Henric al II-lea al Franței, făcută de astrologul ei Lucus Gauricus. Marii astronomii care au practicat ca astrologi la curte au inclus pe Tycho Brahe la curtea regală a Danemarcei, Johannes Kepler la curtea Habsburgilor, Galileo Galilei la Medici, și Giordano Bruno, care a fost ars pe rug pentru erezie la Roma în 1600. Distincția între astrologie și astronomie nu a fost în întregime clară. Progresele în astronomie au fost adesea motivate de dorința de a îmbunătăți precizia astrologiei.
Efemeride cu calcule astrologice complexe, și almanahuri de interpretare a evenimentelor celeste pentru a fi utilizate în medicină și pentru alegerea momentului cultivării plantelor, au fost populare în Anglia elisabetană. În 1597, matematicianul englez si medic Thomas Hood a făcut un set de instrumente de hârtie care au folosit suprapuneri de tip revolving pentru a ajuta studenţii să reyolve relațiile dintre stelele fixe sau constelații, medium coeli, și cele douăsprezece case astrologice. Instrumentele lui Hood au ilustrat de asemenea, în scopuri pedagogice, presupusele relațiile dintre semnele zodiacului, planete și părțile ale corpului uman care se credea că erau guvernate de planete și semne. Prezentarea lui Hood a fost inovatoare, informațiile sale astrologice au fost în mare măsură standarde și au fost preluate de la discul astrologic al lui Gerard Mercator făcut în 1551, sau o sursă folosită de Mercator.
Astrologia engleză a atins apogeul prin secolul al 17-lea. Astrologii au fost teoreticieni, cercetători și ingineri sociali, oferind consiliere individuală tuturor de la monarhi în jos. Printre altele, astrologii puteau consilia cu privire la cel mai bun moment pentru o călătorie sau recoltarea culturilor, diagnosticau si prescriau remedii pentru boli fizice sau mentale, și preziceau dezastre naturale. Acest lucru a susținut un sistem în care totul – oameni, lumea, întregul univers – era înțeles ca fiind interconectate, iar astrologia a co-existat în mod fericit cu religia, magia și știința.
Iluminismul şi perioada ulterioară
În timpul Iluminismului, simpatia intelectuală pentru astrologie a scăzut, rămânând doar câteva almanahuri ieftine. Compilatorul engley de almanahuri, Richard Saunders, a urmat spiritul epocii prin tipărirea unui zeflemitor Discurs despre invaliditatea astrologiei, în timp ce în Franţa în Dicţionare (1697) Pierre Bayle a declarat că subiectul este pueril. Umoristul anglo-irlandez Jonathan Swift a ridiculizat astrologul politic whig John Partridge.
Astrologia a avut o perioadă de revigorare începând din secolul al 19-lea, ca parte a unei revigorări generale a spiritualismului și, mai târziu, a filozofiei New Age, și prin influența în mass-media, cu ajutorul horoscoapelor din ziare. La începutul secolului al 20-lea psihiatrul Carl Jung a dezvoltat o serie de concepte cu privire la astrologie care au condus la dezvoltarea astrologiei psihologice.
Lasă un răspuns