În urmă cu trei ani, un grup de tineri entuziaşti şi-au propus să repună Băile Herculane în locul pe care-l merită pe harta destinaţiilor turistice europene. Scopul declarat al acestora: „Băile Herculane cea mai frumoasă staţiune de pe continent”. Cu paşi mărunţi şi atent gândiţi Asociaţia Pro Turism Herculane a reuşit să implice diverşi factori instituţionali şi decizionali care pot să scuture zgura neagră a deceniilor tranziţiei – aceea care a ţinut departe de staţiune turiştii,- şi a-i reda strălucirea imperială de odinioară.
Televiziunea Online Drobeta Turnu Severin, DTS TV, s-a aflat încă de la-nceput alături de aceşti tineri deştepţi şi inspiraţi şi şi-a informat de fiecare dată obiectiv telespectatorii în legătură cu demersurile şi evenimentele organizate în staţiunea aflată la doar câţiva zeci de kilometri de Drobeta Turnu Severin.
De data aceasta sâmbătă 22 octombrie, la Băile Herculane s-au adunat peste 150 de specialişti în promovarea unui stil de viaţă sănătos – medici, fiziokinetoterapeuţi, scriitori, jurnalişti, wellness influenceri dar şi factori de decizie guvernamentali sau din sfera privată, pentru a adăuga strategii noi ce să ajute la împlinirea ţintei pe care Asociaţia Pro Turism şi-a propus-o.
Dacă la conferinţele anterioare s-a discutat despre turismul de sănătate, despre promovarea internaţională, atragerea de fonduri europene, etc, de data aceasta tema întâlnirii a fost : ,,Băile Herculane, mai mult decât apă – Wellness, energie și viață”, iar scopul discuţiilor a fost orientat spre găsirea acelor elemente specifice acestui loc binecuvântat care să ofere turistului un altfel de beneficiu, rerspectiv un stil de viaţă orientat spre echilibru şi sănătate.
De ce Asociaţia Pro Turism doreşte să introducă în ecuaţia acestei destinaţii turistice wellness-ul? Întrucât, la nivel mondial s-a constatat că “turiştii de wellness” – tot mai numeroşi de la an la an – caută şi cheltuie din ce în ce mai mulţi bani în staţiuni care să le ofere pachete cu astfel de servicii. “Chiar numele staţiunii presupune acest concept consacrat pe alte meleaguri, îmi spune unul din invitaţi. Hercules a fost fiul lui Zeus şi al Elenei şi a fost nu doar patronul izvoarelor termale ci şi al echilibrului între puterea fizică şi aceea spirituală, sufletească. Or exact asta presupune conceptul de wellness”.
Conceptul de wellness a apărut în anii 50 în America şi încearcă să redefinească noţiuni precum “sănătatea” sau “starea de bine a fiinţei umane”. Halbert L. Dunn – fondatorul acestei mişcări, a considerat că actuala cultură occidentală tratează greşit omul întrucât acesta a fost separat în corp – tratat de medici, minte – tratată de psihiatri şi psihologi, şi sufletul – aflat în responsabilitatea autorităţilor religioase. “Revoluţia Wellness” (“wellnes” – “stare de bine”) încearcă prin metode holistice, să readucă armonia pierdută în toate planurile existenţiale umane: fizic, mental, spiritual, social şi cultural. Wellness-ul nu are un sens ezoteric, ocult sau mistic şi nici nu trebuie confundat cu SPA-ul sau cosmetica. Conceptul de wellness urmăreşte să introducă în comportamentul individului trăitor într-o societate mult prea informatizată, stresantă, sedentară, excesiv de abundentă în principii alimentare nesănătoase sau prematur îmbătrânită practici legate de adoptarea unui nou stil de viaţă în care păstrarea sănătăţii şi întoarcerea la natură să fie prioritare. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte wellness-ul ca fiind un „proces de a deveni conştienţi şi de a face alegeri pentru o viaţă sănătoasă şi împlinitoare, pentru a avea o stare fizică, mentală şi o bunăstare socială completă”. O modalitate de a ne reconfigura viitorul plecând de la prezent şi de a vindeca trecutul tot prin prezent. Sau, în alte cuvinte, să luăm la cunoştinţă că Sănătatea este şi ALTCEVA decât „absenţa bolii şi a infirmităţii” aşa cum ne-au obişnuit până acum doctorii să credem. Starea de wellness presupune să ne simţim bine, activi psihic, să ştim să mâncăm corect, să ne hidratăm corect, să fim cu adevărat fericiţi, să ne simţim odihniţi şi relaxaţi. Wellness-ul pune accent pe prevenire mai mult decât pe tratare, specialiştii în wellness fiind de părere că e mai bine să fim proactivi adică, să acţionăm din timp pentru a preveni boala şi a minimaliza complicaţiile decât reactivi – să fugim la medic după ce boala s-a instalat în corpul şi mintea noastră.
Dan Alexoae
Lasă un răspuns