Am subliniat proprietățile magneților, am descris modul în care aceștia se comportă și am enumerat câteva dintre aplicațiile proprietăților magnetice. Chiar dacă nu există lucruri precum sarcini magnetice izolate, putem defini totuși atracția și repulsia magneților ca fiind bazate pe un câmp. În această secțiune, definim câmpul magnetic, determinăm direcția acestuia pe baza regulii mâinii drepte și discutăm despre cum să desenăm liniile câmpului magnetic.
Definirea câmpului magnetic
Un câmp magnetic este definit de forța pe care o experimentează o particulă încărcată în mișcare în acest câmp, după ce luăm în considerare forțele gravitaționale și orice forțe electrice suplimentare posibile asupra sarcinii. Mărimea acestei forțe este proporțională cu cantitatea de sarcină q, viteza particulei încărcate v și mărimea câmpului magnetic aplicat. Direcția acestei forțe este perpendiculară atât pe direcția particulei încărcate în mișcare, cât și pe direcția câmpului magnetic aplicat. Pe baza acestor observații, definim puterea câmpului magnetic B pe baza forței magnetice F⃗ asupra unei sarcini q care se mișcă la viteza v⃗ ca produs vectorial al vitezei și câmpului magnetic, adică,
(11.1) F⃗ = qv⃗ × B⃗. |
De fapt, așa definim câmpul magnetic B⃗ — în termeni de forță asupra unei particule încărcate care se mișcă într-un câmp magnetic. Mărimea forței este determinată din definiția produsului vectorial, deoarece se raportează la mărimile fiecăruia dintre vectori. Cu alte cuvinte, mărimea forței satisface
(11.2) F = qvBsinθ |
unde θ este unghiul dintre viteză si câmpul magnetic.
Unitatea SI pentru intensitatea câmpului magnetic B se numește tesla (T) după inventatorul excentric, dar genial Nikola Tesla (1856–1943), unde
(11.3) 1 T = 1N/A⋅m.
O unitate mai mică, numită gauss (G), unde 1G = 10−4 T, este uneori folosită. Cei mai puternici magneți permanenți au câmpuri apropiate de 2 T; electromagneții supraconductori pot atinge 10 T sau mai mult. Câmpul magnetic al Pământului pe suprafața sa este de numai aproximativ 5×10−5 T, sau 0,5 G.
STRATEGIA DE REZOLVARE A PROBLEMELOR
Direcția câmpului magnetic după regula mâinii drepte Direcția forței magnetice F⃗ este perpendiculară pe planul format de v⃗ și B⃗, așa cum este determinată de regula mâinii drepte-1 (sau RHR-1), care este ilustrată în Figura 11.4. 1. Orientați-vă mâna dreaptă astfel încât degetele să se îndoaie în planul definit de vectorii viteză și câmp magnetic. 2. Folosind mâna dreaptă, mergeți de la viteză către câmpul magnetic cu degetele prin cel mai mic unghi posibil. 3. Forța magnetică este îndreptată către degetul mare. 4. Dacă sarcina a fost negativă, inversați direcția găsită prin acești pași. |
Figura 11.4 Câmpurile magnetice exercită forțe asupra sarcinilor în mișcare. Direcția forței magnetice asupra unei sarcini în mișcare este perpendiculară pe planul format de v⃗ și B⃗ și urmează regula mâinii drepte-1 (RHR-1), așa cum se arată. Mărimea forței este proporțională cu q, v, B și sinusul unghiului dintre v⃗ și B⃗ .
Nu există forță magnetică asupra sarcinilor statice. Cu toate acestea, există o forță magnetică asupra sarcinilor care se deplasează într-un unghi față de un câmp magnetic. Când sarcinile sunt staționare, câmpurile lor electrice nu afectează magneții. Cu toate acestea, atunci când sarcinile se mișcă, ele produc câmpuri magnetice care exercită forțe asupra altor magneți. Când există mișcare relativă, apare o conexiune între forțele electrice și magnetice – fiecare se afectează pe cealaltă.
EXERCIȚIUL 11.1
Repetați problema anterioară cu câmpul magnetic în direcția x, mai degrabă decât în direcția z. Verificați-vă răspunsurile cu RHR-1. |
Sursa: University Physics (OpenStax), acces gratuit sub licență CC BY 4.0. Traducere de Nicolae Sfetcu. © 2024 MultiMedia Publishing, Fizica, Vol. 1-3
Lasă un răspuns