Caracteristici și forme în arta sacră a spațiilor de ritual interioare (2)

Figura 10.15 | Planul Sf. Sernin.

Caracteristicile mai specifice ale structurilor bisericii și stupei, printre altele, includ spațiul în interior sau în exterior pentru circumambulație, plimbare în jurul unui obiect sacru. În bisericile medievale care prezentau relicve și vizita pelerinilor, ambulatoriul putea fi modificat pentru a permite vizitatorilor să meargă în jurul unui inel sau o succesiune de limite de la capătul bisericii unde se afla absida. (Figura 10.15) După cum se menționează în Capitolul 7 Forma în arhitectură, la Stupa Sanchi, s-au luat măsuri pentru ca devotul să meargă în jurul gardului care înconjoară stupa, apoi să intre pe una dintre porți și să ocolească movila de la nivelul solului, apoi urcă scările și circumambulează din nou pe o pasarelă atașată de suprafața exterioară. (vezi figura 7.52) (Marea Stupa de la Sanchi: https://i.pinimg.com/564x/e2/14/b2/e214b2c65c63f16198bf64b1dbc63d67.jpg) Deoarece molicul de zidărie este cu o față de zidărie, nu are spațiu interior accesibil practicantului și toate ritualurile sunt îndeplinite în exterior.

Figura 10.16 | Relieful unui alter sacrificial.

Dispozițiile pentru aducerea unei jertfe de animale ucise ritual pentru zeitate pot fi văzute în ruinele templului Anu sau Alb din Uruk (aproximativ 3.000 î.e.n.), azi Irak, care se găsea în vârful ziguratului de acolo. Camera sanctuarului includea o masă mare de altar cu canale de-a lungul unui șanț înclinat pentru a duce sângele și alte fluide rezultate din sacrificiul ritual. Alte tipuri de altare de sacrificiu au fost prevăzute pentru ritualurile de foc care implicau aducerea de jertfe către o zeitate a unui animal, cereale, ulei sau alte substanțe, așa cum se poate vedea în această reprezentare romană în relief a jertfei unui taur. (Figura 10.16) Unele dintre aceste altare făceau parte din complexe de temple, în timp ce altele au fost găsite în case și folosite pentru devoțiuni private. Focurile rituale mai mari fac, de asemenea, parte din practicile unor secte și sunt încă utilizate; focurile sunt o practică înrudită.

Figura 10.17 | Un cristeln romanic de la Biserica Grötlingbo, Suedia. Artist: Maestrul Sigraf.

Figura 10.18 | Amvonul baroc în Catedrala din Amiens, Franța. Credit: Vassil/Wikimedia Commons, Licență: Public Domain

Abluțiile rituale sau curățările au, de asemenea, acomodații artistice sub formă de fântâni și bazine, care au fost cândva o parte standard a curților din atrium creștin care marcau intrările către biserici și sunt deseori furnizate în curțile moscheilor. (Fântâna islamică de abluție înainte de rugăciune din curtea moscheii Kairaouine din Fes, Maroc: https://encircleworldphotos.photoshelter.com/image/I0000EvE9geT8XFA) Vestigiile se găsesc în izvoarele cu apă sfințită care încă stau la portalurile către bisericile catolice, unde practicanții catolici își înmoaie degetele și fac semnul crucii. De asemenea, sunt legate fonturile sau rezervoarele de botez folosite pentru curățarea rituală, care, împreună cu alte rituri ceremoniale, semnifică intrarea în unele credințe (Figura 10.17). Un alt tip de mobilier liturgic simbolic care apare în multe contexte de cult și i se acordă o atenție artistică considerabilă este amvonul sau minbarul, așa cum se numește în centrele islamice. Este locul predicării, citirii scripturilor și altor lucrări către congregații și, uneori, este împodobit foarte elaborat. (Figurile 10.18 și 10.19)

Figura 10.19 | Moscheea Amr Ibn al-Aas (Cairo). Credit: Protious/Wikimedia Commons, Licență: CC0 Public Domain

Sursa: Sachant, Pamela; Blood, Peggy; LeMieux, Jeffery; and Tekippe, Rita, „Introduction to Art: Design, Context, and Meaning” (2016). Fine Arts Open Textbooks. 3. https://oer.galileo.usg.edu/arts-textbooks/3, licența CC BY-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu