Carnap discută în ”The Nature of Theories” despre distincția între legile empirice și legile teoretice. Legile empirice pot fi confirmate direct prin observații empirice. Termenul „observabil” este valabil pentru orice fenomen care poate fi observat direct, rezultă că legile empirice sunt legi despre observabile.
Filosofii și oamenii de știință au modalități diferite de a folosi termenii „observabil„. Pentru filosof, „observabil” are un înțeles foarte restrâns, proprietățile sunt percepute direct de către simțuri. Pentru fizician, cuvântul are o semnificație mult mai largă, include orice cantitate care poate fi măsurată într-un mod relativ simplu, direct. Pentru filozof temperatură sau greutatea nu sunt observabile, deoarece nu implică percepția senzorială directă. Pentru un fizician pot fi măsurate într-un mod extrem de simplu. Masa unei molecule sau electron nu este ceva observabil, pentru că procedurile de măsurare sunt mult mai complicate și mai indirecte.
Există un continuum care pornește de la observații directe senzoriale și avansează la metode de observație complexe, indirecte. Nu se poate trasa o linie clară în acest continuum aceasta fiind o problemă. Fizicianul vorbește despre observabilitate în un sens foarte larg în comparație cu sensul restrâns al filosofului; în ambele cazuri linia este arbitrară. Autorii individuali vor desemna linia unde este cel mai convenabil pentru ei, și au această posibilitate.
Legile empirice, pentru Carnap, conțin termeni fie direct observabili de simțuri, fie măsurabili prin tehnici relativ simple. Unele sunt generalizări empirice, obținute prin generalizarea rezultatelor din observații și măsurători. Acestea pot fi atât legi calitative simple cât și legi cantitative care rezultă din măsurători simple. Astfel de legi sunt cele referitoare la presiune, volum și temperatură la gaze, sau legea lui Ohm pentru circuitele electrice, sau legile lui Kepler pentru orbitele planetelor. Omul de știință efectuează măsurători repetate, găsește anumite regularități și le exprimă într-o lege empirică. Acestea sunt folosite pentru a observa faptele observate și pentru a prezice evenimente viitoare observabile.
Legile teoretice nu au un termen general acceptat. Uneori se numesc legi abstracte sau ipotetice. Ipotetic nu este potrivit, deoarece sugerează că distincția dintre cele două tipuri de legi se bazează pe gradul în care legile sunt confirmate. Dar o lege empirică poate include ipoteze la un nivel scăzut, rămânând o lege empirică. Legile teoretice nu se referă niciodată la observabile. Ele nu pot fi măsurate în moduri simple și directe.
Fizicienii consideră că legile legate de presiunea, volumul și temperatura unui gaz, de exemplu, sunt legi empirice. Cantitatea de gaz este suficient de mare pentru a permite măsurători directe, simple, care apoi pot fi generalizate în legi. Dar legile despre comportamentul moleculelor unice sunt teoretice, se referă la un microproces pe baza căruia nu se pot face generalizări pe bază de măsurători simple și directe.
Legile teoretice sunt mai generale decât legile empirice. Ele nu pot fi deduse prin generalizarea legilor empirice. Generalizarea rămâne o lege empirică, deoarece, obiectele tratate sunt observabile. Dar dacă generalizarea face apel la non-observabile, devine o lege teoretică. Legile teoretice sunt legate de legile empirice într-un mod oarecum asemănător cu modul în care legile empirice sunt legate de fapte unice. O lege empirică ajută la explicarea unui fapt observat și prezice un fapt care nu a fost încă observat. Similar, legea teoretică ajută la explicarea legilor empirice deja formulate și ajută la derivarea de noi legi empirice. La fel cum faptele separate pot fi ordonate atunci când sunt generalizate într-o lege empirică, legile empirice se pot încadra într-un model cu ajutorul unei legi teoretice.
Rezultă una dintre principalele probleme legate de metodologia științei. Cum poate fi obținută acea cunoaștere care va justifica afirmația unei legi teoretice? O lege empirică poate fi justificată prin observațiile faptelor unice. Dar pentru a justifica o lege teoretică, nu pot fi făcute observații deoarece entitățile în legile teoretice sunt non-observabile.
Cum pot fi descoperite legile teoretice? Nicio lege teoretică nu a fost găsită vreodată prin colectarea datelor observate și generalizarea legilor empirice rezultate. Indiferent cât timp sau cum observăm obiectele macrosopice, nu ajungem niciodată să observăm moleculele din care sunt formate. O astfel de teorie se dezvoltă nu ca o generalizare a faptelor, ci ca o ipoteză așa cum sunt testate legile empirice. Din ipoteză sunt derivate anumite legi empirice, iar aceste legi empirice sunt testate la rândul lor prin observarea faptelor. Legile empirice derivate din această teorie pot fi deja cunoscute și confirmate. Confirmarea unor astfel de legi derivate oferă o confirmare indirectă a legii teoretice.
Un om de știință nu pornește de la o lege empirică și apoi să caute o teorie din care să rezulte această lege. Omul de știință încearcă să formuleze o teorie mult mai generală, din care poate fi derivată o varietate de legi empirice. Cu cât sunt mai multe, variate și aparent fără legătură astfel de legi, cu atât mai puternică va fi teoria. Dacă teoria permite obținerea unor noi legi empirice care să poată fi confirmate de noi teste, se poate spune că teoria a prezis noi legi empirice.
Legea empirică prezisă este în relație cu observabilele, astfel încât sunt posibile experimente pentru a verifica legea empirică. Dacă legea empirică este confirmată, ea oferă confirmarea indirectă a teoriei. Orice confirmare a unei legi, empirice sau teoretice, este doar parțială, niciodată nu este completă și absolută. Dar în cazul legilor empirice este o confirmare directă. Confirmarea unei legi teoretice este indirectă.
Valoarea supremă a unei noi teorii este puterea ei de a prezice noi legi empirice. Explicarea legilor empirice cunoscute are o valoare mai mică. Un nou sistem teoretic din care nu pot fi derivate noi legi este logic echivalent cu setul de legi empirice cunoscute, chiar dacă e elegantă și simplifică setul de legi cunoscute. De ex., teoria relativității a condus la noi legi empirice care explicau pentru prima dată fenomene precum mișcarea periheliului lui Mercur și curbarea razei de lumină în vecinătatea corpurilor. Marea valoare a teoriei stă în puterea ei de a sugera noi legi care pot fi confirmate prin mijloace empirice.
Sursa: Rudolf Carnap, ”The Nature of Theories”
Lasă un răspuns