Ce este statul?

(Steagurile statelor membre ale Uniunii Europene)

Un stat este o politie sub un sistem de guvernare. Nu există o definiție nedisputată a unui stat. O definiție pe scară largă folosită de sociologul german Max Weber este aceea că un „stat” este o politie care menține un monopol asupra utilizării legitime a violenței, deși alte definiții nu sunt neobișnuite.

Unele state sunt suverane (cunoscute sub denumirea de state suverane), în timp ce altele sunt supuse suveranității externe sau hegemoniei, în care autoritatea supremă se află într-un alt stat. Termenul „stat” se aplică și statelor federate care sunt membre ale unei federații, în care suveranitatea este împărțită între statele membre și un organism federal.

Cea mai mare parte a populației umane a existat într-un sistem de stat de milenii; cu toate acestea, în majoritatea preistoriei trăiau în societăți apatride. Primele state au apărut în urmă cu aproximativ 5.500 de ani împreună cu creșterea rapidă a orașelor, invenția scrierii și codificării noilor forme de religie. De-a lungul timpului, s-au dezvoltat o varietate de forme diferite, folosind o varietate de justificări pentru existența lor (cum ar fi dreptul divin, teoria contractului social etc.). Astăzi, statul națiune modernă este forma predominantă de stat în care trăiesc oamenii.

Etimologie

Cuvântul stat și conținutul său în unele limbi europene (state în engleză, stato în italiană, estado în spaniolă și portugheză, état în franceză, Staat în germană) derivă în cele din urmă din cuvântul latin status, însemnând „condiție, circumstanțe”.

Cuvântul avea și asociații cu idei romane (care datează de la Cicero) despre „status rei publicae”, „situația problemelor publice”. Cu timpul, cuvântul și-a pierdut referința la anumite grupuri sociale și s-a asociat cu ordinea juridică a întregii societăți și cu aparatul de aplicare a acesteia.

Lucrările de la începutul secolului al XVI-lea ale lui Machiavelli (în special în Prințul) au jucat un rol central în popularizarea folosirii cuvântului „stat” în ceva similar cu sensul său modern. Contrastarea bisericii și a statului datează încă din secolul al XVI-lea. Coloniile din America de Nord au fost numite „state” încă din anii 1630. Expresia L’Etat, c’est moi („Eu sunt statul”) atribuită lui Ludovic al XIV-lea al Franței este probabil apocrifă, înregistrată la sfârșitul secolului XVIII.

Definiție

Nu există un consens academic asupra definiției celei mai adecvate a statului. Termenul „stat” se referă la un set de teorii diferite, dar interrelaționate și adesea suprapuse, despre o anumită serie de fenomene politice. Actul de definire a termenului poate fi privit ca parte a unui conflict ideologic, deoarece definițiile diferite duc la teorii diferite ale funcției statului și, prin urmare, validează strategii politice diferite. Potrivit lui Jeffrey și Painter, „dacă definim „esența” statului într-un loc sau o epocă, putem constata că, în alt timp sau spațiu, ceva care este, de asemenea, înțeles ca un stat are diferite caracteristici„ esențiale”.

Definițiile diferite ale statului pun deseori accentul fie pe „mijloace”, fie pe „scopurile” statelor. Definițiile legate de mijloace includ cele ale lui Max Weber și Charles Tilly, ambii definind statul în funcție de mijloacele sale violente. Pentru Weber, statul „este o comunitate umană care (cu succes) revendică monopolul folosirii legitime a forței fizice pe un anumit teritoriu” (Politics as a Vocation), în timp ce Tilly le caracterizează drept „organizații care antrenează constrângerile” (Coercion, Capital, and European States).

Definițiile referitoare la scopuri pun accentul pe obiectivele și scopurile teleologice ale statului. Gândirea marxistă consideră că scopurile statului sunt perpetuarea dominației de clasă în favoarea clasei conducătoare care, sub modul de producție capitalist, este burghezia. Statul există pentru a apăra pretențiile clasei conducătoare asupra proprietății private și obținerea de profituri excedentare în detrimentul proletariatului. Într-adevăr, Marx a afirmat că „executivul statului modern nu este altceva decât un comitet pentru gestionarea afacerilor comune ale întregii burghezii” (Communist Manifesto).

Gândirea liberală oferă o altă posibilă teleologie a statului. Potrivit lui John Locke, obiectivul statului / comunității a fost „păstrarea proprietății” (Second Treatise on Government), cu „proprietatea” în lucrarea lui Locke referindu-se nu numai la bunurile personale, ci și la viața și libertatea cuiva. În acest sens, statul oferă baza pentru coeziune socială și productivitate, creând stimulente pentru crearea de avere, oferind garanții de protecție pentru viața, libertatea și proprietatea personală.

Definiția cea mai frecvent utilizată este cea a lui Max Weber, care descrie statul ca o organizație politică obligatorie, cu un guvern centralizat, care menține un monopol al folosirii legitime a forței pe un anumit teritoriu. Categoriile generale de instituții ale statului includ birocrațiile administrative, sistemele juridice și organizațiile militare sau religioase.

O altă definiție acceptată în mod obișnuit a statului este cea dată la Convenția de la Montevideo privind drepturile și îndatoririle statelor din 1933. Acesta prevede că „[statul] ca persoană de drept internațional ar trebui să posede următoarele calificări: (a) p populație permanentă; (b) un teritoriu definit; (c) guvern și (d) capacitatea de a intra în relații cu celelalte state.” și că „statul federal va constitui o singură persoană în ochii dreptului internațional”.

Potrivit dicționarului Oxford English Dictionary, un stat este „a. O comunitate politică organizată sub un singur guvern; o comunitate; o națiune. b. O astfel de comunitate care face parte dintr-o republică federală, în particular Statele Unite ale Americii”.

Problema definiției este că „statul” și „guvernul” sunt adesea folosite ca sinonime în conversația comună și chiar în unele discursuri academice. Conform acestei scheme de definiție, statele sunt persoane nefizice ale dreptului internațional, guvernele sunt organizații ale oamenilor. Relația dintre un guvern și statul său este una de reprezentare și agenție autorizată.

Tipuri de state

Statele pot fi clasificate de filosofii politici ca suverane dacă nu sunt dependente sau sunt supuse niciunei alte puteri sau state. Alte state sunt supuse suveranității externe sau hegemoniei unde suveranitatea finală se află într-un alt stat. Multe state sunt state federale care participă la o uniune federală. Un stat federat este o comunitate teritorială și constituțională care face parte dintr-o federație. Aceste state diferă de statele suverane prin faptul că au transferat o parte din puterile lor suverane către un guvern federal.

Se pot clasifica în mod obișnuit și uneori ușor (dar nu neapărat folositor) statele în funcție de aspectul lor aparent sau de focalizare. Conceptul de stat-nație, coerent în mod teoretic sau ideal cu o „națiune”, a devenit foarte popular până în secolul XX în Europa, dar a apărut rar în altă parte sau în alte momente. În schimb, unele state au căutat să facă o virtute din caracterul lor multi-etnic sau multi-național (Austria-Ungaria habsburgică, de exemplu, sau Uniunea Sovietică) și au subliniat caracteristicile unificării precum autocrația, legitimitatea monarhică sau ideologia. Statele imperiale au promovat uneori noțiuni de superioritate rasială. Alte state pot aduce idei de comunitate și de incluziune: de notat res publica din Roma antică și Rzeczpospolita din Polonia-Lituania, care găsește ecouri în republica modernă. Conceptul de state-templu centrate pe sfinții religioși apare în unele discuții ale lumii antice. Statele-oraș relativ mici, cândva o formă relativ comună și deseori reușită de politate, au devenit mai rare și comparativ mai puțin proeminente în timpurile moderne, deși o serie dintre ele supraviețuiesc ca state federate, cum ar fi statele-oraș germane, sau altfel ca entități autonome cu suveranitate limitată, precum Hong Kong, Gibraltar și Ceuta. Într-o oarecare măsură, secesiunea urbană, crearea unui nou stat-oraș (suveran sau federat), continuă să fie discutată la începutul secolului 21 în orașe precum Londra.

Stat și guvern

Un stat poate fi deosebit de un guvern. Statul este organizația, în timp ce guvernul este grupul particular de oameni, birocrația administrativă care controlează aparatul de stat la un moment dat. Adică guvernele sunt mijloacele prin care puterea de stat este angajată. Statele sunt deservite de o succesiune continuă de diferite guverne. Statele sunt obiecte sociale imateriale și nefizice, în timp ce guvernele sunt grupuri de oameni cu anumite puteri coercitive.

Fiecare guvern succesiv este compus dintr-un corp specializat și privilegiat de indivizi, care monopolizează luarea deciziilor politice și sunt despărțiți ptin statut și organizare de populația în ansamblu.

State și state-națiune

De asemenea, statele se pot distinge de conceptul de „națiune”, în care „națiunea” se referă la o comunitate cultural-politică de oameni. Un stat-națiune se referă la o situație în care o etnie unică este asociată cu un stat specific.

Statul și societatea civilă

În gândirea clasică, statul a fost identificat atât cu societatea politică, cât și cu societatea civilă ca o formă de comunitate politică, în timp ce gândirea modernă distingea statul-națiune ca societate politică de societatea civilă ca formă de societate economică. Astfel, în gândirea modernă, statul este contrastat cu societatea civilă.

Antonio Gramsci credea că societatea civilă este locul principal al activității politice, deoarece este locul unde au loc toate formele de „formare identitară, luptă ideologică, activități ale intelectualilor și construcția hegemoniei”. și că societatea civilă era nexusul care leagă sfera economică și politică. Ieșirea din acțiunile colective ale societății civile este ceea ce Gramsci numește „societate politică”, pe care Gramsci o diferențiază de noțiunea de stat ca politie. El a afirmat că politica nu a fost un „proces unic de gestionare politică”, ci, mai degrabă, că activitățile organizațiilor civile au condiționat activitățile partidelor politice și ale instituțiilor statului și au fost condiționate de acestea. Louis Althusser a susținut că organizațiile civile precum biserica, școlile și familia fac parte dintr-un „aparat ideologic de stat” care completează „aparatul de stat represiv” (cum ar fi poliția și armata) în reproducerea relațiilor sociale.

Jürgen Habermas a vorbit despre o sferă publică distinctă atât de cea economică, cât și de cea politică.

Având în vedere rolul pe care multe grupuri sociale îl au în dezvoltarea politicii publice și legăturile extinse dintre birocrațiile statului și alte instituții, a devenit din ce în ce mai dificil să se identifice limitele statului. Privatizarea, naționalizarea și crearea de noi organisme de reglementare schimbă, de asemenea, granițele statului în raport cu societatea. Adesea, natura organizațiilor cvasi-autonome este neclară, generând dezbateri în rândul oamenilor de știință politici cu privire la faptul dacă fac parte din stat sau din societatea civilă. Unii oameni de știință politică preferă astfel să vorbească despre rețelele de politici și guvernanța descentralizată în societățile moderne, mai degrabă decât despre birocrațiile statului și controlul direct al statului asupra politicii.