Libertatea pozitivă este deținerea capacității de a acționa pe baza liberului arbitru, spre deosebire de libertatea negativă, care este libertatea rezultată din restricționarea externă asupra acțiunilor cuiva. Un concept de libertate pozitivă poate include, de asemenea, libertatea împotriva constrângerilor interne.
Conceptele de structură și agent sunt centrale pentru conceptul de libertate pozitivă, deoarece pentru a fi liberă, o persoană ar trebui să fie liberă de inhibițiile structurii sociale în realizarea liberului său arbitru. Din punct de vedere structural, clasismul, sexismul, ageismul, capacismul și rasismul pot inhiba libertatea unei persoane. Deoarece libertatea pozitivă este preocupată în primul rând de deținerea unui factor sociologic, aceasta este sporită prin capacitatea cetățenilor de a participa la guvernare și de a ise recunoaște și pune în valoare vocile, interesele și preocupările.
Deși eseul lui Isaia Berlin, Două concepte de libertate (1958), este de obicei recunoscut ca primul care a făcut în mod explicit distincția între libertatea pozitivă și negativă, psihanalistul Școlii Frankfurt și filosoful umanist marxist Erich Fromm a făcut o distincție similară între libertatea negativă și cea pozitivă în Frica de libertate (1941), care a precedat eseul lui Berlin cu mai mult de un deceniu.
Cuvântul libertate se poate referi la multe lucruri, dar Isaia Berlin a recunoscut două tipuri principale de libertate. Berlin a descris o afirmație de genul „Nu sunt sclav al nimănui” drept una de libertate negativă, adică libertatea de interferența directă a altui individ. El a contrastat cu o declarație de libertate pozitivă, cum ar fi „Eu sunt propriul meu stăpân”, care pretinde o libertate de a alege propriile evoluții în viață.
Charles Taylor consideră libertatea negativă ca un „concept-oportunitate”: unul posedă libertatea negativă dacă nu este înrobit de forțe externe și are acces egal la resursele societății (indiferent de modul în care cineva decide să-și petreacă timpul). Libertatea pozitivă, spune Taylor, este un „concept-exercițiu”: posedarea ar putea însemna că cineva nu este restricționat intern; el trebuie să poată acționa în funcție de sinele lui cel mai înalt – în funcție de rațiune. Să presupunem că un actor bogat și puternic este și un toxicoman. Este posibil ca acest actor să posede o mare libertate negativă, dar foarte puțină libertate pozitivă, după Taylor. Conform definițiilor lui Taylor, libertatea pozitivă presupune a fi într-o stare matură de luare a deciziilor, lipsit de restricții interne sau externe (de exemplu, slăbiciune, frică, ignoranță etc.).
Teoria libertății a lui Jean-Jacques Rousseau preupune că libertatea individuală este obținută prin participarea la procesul prin care comunitatea exercită controlul colectiv asupra propriilor afaceri, în conformitate cu „voința generală”. Unii interpretează Contractul social ca sugerând că Rousseau credea că libertatea este puterea cetățenilor individuali de a acționa în guvern pentru a produce schimbări; aceasta este, în esență, puterea de auto-guvernare și democrație. Însuși, Rousseau a spus, „simplul impuls la apetit este sclavie, în timp ce ascultarea de legea pe care ni-o prescriem noi înșine este libertate”. Pentru Rousseau, trecerea de la starea de natură la statul civil înlocuiește justiția pentru că instinctul dă acțiunilor sale moralitatea care lipsea anterior.
G. F. W. Hegel a scris în Elements of the Philosophy of Right (în partea în care a introdus conceptul sferei dreptului abstract) că „datoria nu este o restricție la libertate, ci doar la libertate în abstract” și că „datoria” este atingerea esenței noastre, câștigarea libertății pozitive.
În descrierea libertății pozitive din Enciclopedia de filozofie Stanford,
”În termenii cei mai simpli, s-ar putea spune că o societate democratică este o societate liberă, deoarece este o societate auto-determinată și un membru al acestei societăți este liber în măsura în care acesta participă la procesul său democratic. Există însă și aplicații individualiste ale conceptului de libertate pozitivă. De exemplu, se spune uneori că un guvern ar trebui să urmărească în mod activ să creeze condițiile necesare pentru ca indivizii să fie autosuficienți sau să se autorealizeze.”
În Recuperarea contractului social, Ron Replogle a expus o metaforă care este utilă în înțelegerea libertății pozitive. „Cu siguranță, nu este un atac asupra demnității mele de persoană dacă îmi iei cheile mașinii, împotriva voinței mele, când am avut băut prea mult. Nu există nimic paradoxal în ceea ce privește încheierea unui acord în prealabil pentru a asigura supraveghere paternalistă în circumstanțele în care competența este supusă îndoielii”. În acest sens, libertatea pozitivă este respectarea unui set de reguli agreate de toate părțile implicate. În cazul în care regulile sunt modificate, toate părțile implicate trebuie să convină asupra modificărilor. Prin urmare, libertatea pozitivă este o filozofie contractuală.
Cu toate acestea, Isaia Berlin s-a opus oricărei sugestii că paternalismul și libertatea pozitivă ar putea fi echivalente. El a afirmat că libertatea pozitivă nu se poate aplica decât atunci când retragerea libertății unui individ s-a făcut ca urmare a unei alegeri pe care individul însuși a luat-o, nu un principiu general al societății sau opinia oricărei alte persoane. În cazul în care o persoană ia cheile mașinii unui șofer împotriva voinței sale, deoarece a avut băut prea mult, aceasta constituie libertate pozitivă numai dacă șoferul a luat, din proprie voință, o decizie anterioară de a nu conduce beat. Astfel, prin eliminarea cheilor, cealaltă persoană facilitează această decizie și se asigură că aceasta va fi confirmată în fața unui comportament paradoxal (adică, băut) al șoferului. Pentru ca cel care acționează ia cheile în absența unei astfel de intenții exprimate de către șofer, deoarece consideră că șoferul nu trebuie să conducă beat, este paternalism și nu libertate pozitivă prin definiția lui Berlin.
Erich Fromm vede distincția dintre cele două tipuri de libertate ca apărând legat de evoluția umanității departe de activitatea instinctuală care caracterizează formele de animale inferioare. El susține că acest aspect al libertății „nu este folosit aici în sensul său pozitiv de „libertate către”, ci în sensul său negativ al „libertății de”, și anume libertatea de determinare instinctuală a acțiunilor sale. Pentru Fromm, libertatea împotriva instinctului animal implică faptul că supraviețuirea se bazează acum pe necesitatea de a alege propriul curs. El raportează această distincție cu povestea biblică a expulzării omului din Eden:
”A acționa împotriva rânduielilor lui Dumnezeu înseamnă a te elibera de coerciție, rezultând din existența inconștientă a vieții preumane la nivelul omului. A acționa împotriva dispozițiilor autorității, a comite un păcat, este în aspectul său uman pozitiv primul act de libertate. […] este liber de robia paradisului, dar nu este liber să se guverneze pe sine, să-și dea seama de individualitatea sa.”
Libertatea pozitivă, susține Fromm, vine prin actualizarea individualității în echilibru cu separarea de întreg: o „solidaritate cu toți oamenii”, unită nu prin legături instinctuale sau predeterminate, ci pe baza unei libertăți întemeiate pe rațiune.
Lasă un răspuns