(Măsuri de securitate luate pentru protejarea Parlamentului din Londra, Marea Britanie. Blocurile grele de beton sunt concepute pentru a împiedica o bombă din mașină sau un alt dispozitiv să ajungă în clădire.)
Securitatea națională sau apărarea națională este securitatea și apărarea unui stat național, inclusiv cetățenii, economia și instituțiile sale, considerată o datorie a guvernului.
Concepută inițial ca protecție împotriva atacului militar, securitatea națională este acum înțeles pe larg că include și dimensiuni non-militare, inclusiv securitatea împotriva terorismului, minimizarea criminalității, securitatea economică, securitatea energetică, securitatea mediului, securitatea alimentară, securitatea cibernetică etc. În mod similar, riscurile de securitate națională includ, pe lângă acțiunile altor state naționale, acțiunea unor actori violenți non-statali, a cartelelor narcotice și a corporațiilor multinaționale, precum și efectele dezastrelor naturale.
Guvernele se bazează pe o serie de măsuri, inclusiv puterea politică, economică și militară, precum și pe diplomație, pentru a proteja securitatea unui stat națiune. De asemenea, pot acționa pentru a construi condițiile de securitate la nivel regional și internațional prin reducerea cauzelor transnaționale de insecuritate, cum ar fi schimbările climatice, inegalitatea economică, excluderea socială și proliferarea nucleară.
Definiții
Conceptul de securitate națională rămâne ambiguu, evoluând din definiții mai simple, care subliniau libertatea împotriva amenințării militare și a constrângerii politice. Printre numeroasele definiții propuse până în prezent sunt următoarele, care arată modul în care conceptul a evoluat pentru a cuprinde preocupările non-militare:
- „O națiune are securitate atunci când nu trebuie să-și sacrifice interesele legitime pentru a evita războiul și este în stare, dacă este contestată, să le mențină prin război.” (Walter Lippmann, 1943).
- „Sensul distinctiv al securității naționale înseamnă libertatea de dictatura străină.” (Harold Lasswell, 1950)
- „Securitate națională înseamnă în mod obiectiv absența amenințărilor la valorile dobândite și subiectiv, absența fricii că astfel de valori vor fi atacate.” (Arnold Wolfers, 1960)
- „Securitatea națională este capacitatea de a păstra integritatea fizică și teritoriul națiunii; de a-și menține relațiile economice cu restul lumii în termeni rezonabili; de a-și păstra natura, instituțiile și guvernarea în fața perturbărilor din afară, și de a-și controla frontierele. .“ (Harold Brown, secretarul apărării al SUA, 1977-1981)
- „Securitatea națională … este cel mai bine descrisă ca o capacitate de a controla acele condiții interne și străine pe care opinia publică a unei anumite comunități le consideră necesare pentru a se bucura de propria autodeterminare sau autonomie, prosperitate și bunăstare.” (Charles Maier, 1990)
- „Securitatea națională este un amestec adecvat și agresiv de rezistență politică și maturitate, resurse umane, structură și capacitate economică, competență tehnologică, bază industrială și disponibilitatea resurselor naturale și în cele din urmă puterea militară.” (Colegiul Național de Apărare din India, 1996)
- „[Securitatea națională este starea] măsurabilă a capacității unei națiuni de a depăși amenințările multidimensionale la adresa bunăstării aparente a poporului său și a supraviețuirii sale ca stat națiune la un moment dat, prin echilibrarea tuturor instrumentelor de stat politica prin guvernare … și este extensibilă la securitatea globală prin variabile externe acesteia.” (Prabhakaran Paleri, 2008)
- „[Securitatea națională și internațională] poate fi înțeleasă ca o libertate împărtășită de frică și lipsuri, precum și libertatea de a trăi în demnitate. Aceasta implică sănătate socială și ecologică, mai degrabă decât absența riscului … [și] este un drept comun.” (Ammerdown Group, 2016)
Dimensiunile securității naționale
Cauzele potențiale ale insecurității naționale includ acțiuni ale altor state (de exemplu, atacuri militare sau cibernetice), actori non-stat violenți (de exemplu, atac terorist), grupuri criminale organizate, cum ar fi cartelele narcotice, precum și efectele dezastrelor naturale (de exemplu, inundații, cutremure) . Motorii sistemici ai insecurității, care pot fi transnaționali, includ schimbările climatice, inegalitatea economică și marginalizarea, excluderea socială și militarizarea.
Având în vedere gama largă de riscuri, securitatea unui stat național are mai multe dimensiuni, inclusiv securitatea economică, securitatea energetică, securitatea fizică, securitatea mediului, securitatea alimentară, securitatea frontierelor și securitatea cibernetică. Aceste dimensiuni sunt corelate strâns cu elementele puterii naționale.
Guvernele își organizează din ce în ce mai mult politicile de securitate într-o strategie de securitate națională (SSN); din 2017, Spania, Suedia, Regatul Unit și Statele Unite sunt printre statele care au făcut acest lucru. Unele state numesc, de asemenea, un Consiliu de securitate națională care să supravegheze strategia și/sau un consilier de securitate națională.
Deși statele diferă în abordarea lor, unele începând să acorde prioritate acțiunilor non-militare pentru a face față motorilor sistemici ai insecurității, predomină diverse forme de putere coercitivă, în special capacitățile militare. Domeniul de aplicare a acestor capacități s-a dezvoltat. În mod tradițional, capacitățile militare erau bazate în principal pe uscat sau pe mare, iar în țările mai mici ele sunt în continuare de bază. În alte părți, domeniile războiului potențial includ acum operațiunile aeriene, spațiale, cibernetice și psihologice. Capabilitățile militare proiectate pentru aceste domenii pot fi utilizate pentru securitate națională sau în mod egal în scopuri ofensive, de exemplu pentru cucerirea și anexarea de teritorii și resurse.
Siguranța fizică
În practică, securitatea națională este asociată în principal cu gestionarea amenințărilor fizice și cu capacitățile militare utilizate în acest sens. Adică, securitatea națională este adesea înțeleasă ca fiind capacitatea unei națiuni de a mobiliza forțele militare pentru a-și garanta frontierele și pentru a descuraja sau apăra cu succes împotriva amenințărilor fizice, inclusiv agresiunea militară și atacurile unor actori non-statali, precum terorismul. Majoritatea statelor, precum Africa de Sud și Suedia, își configurează forțele militare în principal pentru apărarea teritorială; altele, precum Franța, Rusia, Marea Britanie și SUA, investesc în capacități expediționale cu costuri mai mari, care permit forțelor lor armate să proiecteze puterea și să susțină operațiunile militare în străinătate.
Securitatea politică
Barry Buzan, Ole Wæver, Jaap de Wilde și alții au susținut că securitatea națională depinde de securitatea socială: stabilitatea ordinii sociale. Alții, precum Paul Rogers, au adăugat că echitabilitatea ordinii internaționale este la fel de vitală. Prin urmare, securitatea politică depinde de regula dreptului internațional (inclusiv legile războiului), de eficacitatea instituțiilor politice internaționale, precum și de diplomația și negocierea dintre națiuni și alți actori de securitate. De asemenea, depinde, printre alți factori, de incluziunea socială a grupurilor neafectate și de securitatea umană a cetățenilor.
Securitatea economică
Securitatea economică, în contextul relațiilor internaționale, este capacitatea unui stat național de a menține și dezvolta economia națională, fără de care alte dimensiuni ale securității naționale nu pot fi gestionate. În țările mai mari, strategiile de securitate economică se așteaptă să acceseze resurse și piețe din alte țări și să își protejeze propriile piețe acasă. Țările în curs de dezvoltare pot fi mai puțin sigure decât statele avansate din punct de vedere economic, din cauza ratelor mari de șomaj și a muncii neplătite.
Securitatea ecologică
Securitatea ecologică, cunoscută și sub denumirea de securitate de mediu, se referă la integritatea ecosistemelor și a biosferei, în special în raport cu capacitatea lor de a susține o diversitate de forme de viață (inclusiv viața umană). Securitatea ecosistemelor a atras o atenție sporită pe măsură ce impactul daunelor ecologice de către oameni a crescut. Degradarea ecosistemelor, inclusiv eroziunea solului, defrișarea, pierderea biodiversității și schimbările climatice, afectează securitatea economică și poate precipita migrația în masă, ceea ce duce la creșterea presiunii asupra resurselor din altă parte.
Domeniul de aplicare și natura amenințărilor de mediu la adresa securității naționale și strategiile de implicare a acestora sunt subiect de dezbatere. Romm (1993) clasifică impactul major al schimbărilor ecologice asupra securității naționale ca:
- Probleme transnaționale de mediu. Acestea includ probleme globale de mediu, cum ar fi schimbările climatice datorate încălzirii globale, defrișărilor și pierderii biodiversității.
- Presiuni locale de mediu sau resurse. Acestea includ deficiențele de resurse care duc la conflictul local, cum ar fi litigiile privind deficitul de apă din Orientul Mijlociu; migrația în Statele Unite cauzată de eșecul agriculturii în Mexic; și impactul asupra conflictului de eroziune a terenurilor productive. Nesiguranța de mediu în Rwanda, în urma creșterii populației și a gradului de diminuare a disponibilității terenurilor agricole, ar putea să contribuie la genocidul de acolo.
- Amenințările războaielor asupra mediului înconjurător. Acestea includ actele de război care degradează sau distrug ecosistemele. Exemple sunt distrugerea romană a agriculturii în Cartagina; Saddam Hussein a ars puțuri petroliere în războiul din Golf; utilizarea agentului Orange de către Marea Britanie în Urgența din Malaezia, și SUA în Războiul din Vietnam prin defolierea pădurilor și emisiile mari de gaze cu efect de seră ale forțelor militare.
(Schimbările climatice afectează agricultura globală și securitatea alimentară)
Securitatea energiei și a resurselor naturale
Resursele includ apa, sursele de energie, terenuri și minerale. Disponibilitatea resurselor naturale adecvate este importantă pentru o națiune să își dezvolte industria și puterea economică. De exemplu, în Războiul din Golful Persic din 1991, Irak a capturat Kuweitul în parte pentru a asigura accesul la puțurile sale petroliere, iar un motiv pentru contra-invazia americană a fost valoarea acelorași puțuri pentru propria economie. Resursele de apă sunt supuse unor dispute între multe națiuni, inclusiv India și Pakistan, și în Orientul Mijlociu.
Interrelațiile dintre securitate, energie, resurse naturale și durabilitatea lor sunt tot mai recunoscute în strategiile de securitate națională, iar securitatea resurselor este acum inclusă în Obiectivele ONU de dezvoltare durabilă. În SUA, de exemplu, armata a instalat microgriduri solare fotovoltaice pe bazele lor în caz de întrerupere a energiei electrice.
Securitatea informatică
Securitatea informatică, cunoscută și sub denumirea de cibersecuritate sau securitate IT, se referă la securitatea dispozitivelor de calcul, cum ar fi computerele și smartphone-urile, precum și rețelele de calculatoare precum rețelele private și publice și internetul. Se referă la protecția hardware-ului, software-ului, datelor, oamenilor și, de asemenea, a procedurilor prin care se accesează sistemele, iar domeniul are o importanță din ce în ce mai mare datorită dependenței crescânde de sistemele informatice în majoritatea societăților. Deoarece accesul neautorizat la infrastructura civilă și militară critică este considerat acum o amenințare majoră, ciberspațiul este acum recunoscut ca domeniu al războiului.
Securitatea infrastructurii
Securitatea infrastructurii este securitatea furnizată pentru protejarea infrastructurii, în special a infrastructurilor critice, cum ar fi aeroporturi, autostrăzi transport feroviar, spitale, poduri, huburi de transport, comunicații de rețea, media, rețeaua de electricitate, baraje, centrale electrice, porturi maritime, rafinării de petrol și apă. Securitatea infrastructurii încearcă să limiteze vulnerabilitatea acestor structuri și sisteme la sabotaj, terorism și contaminare.
Multe țări au înființat agenții guvernamentale care gestionează direct securitatea infrastructurii critice, de obicei prin Ministerul de Interne, agenții de securitate dedicate pentru a proteja instalații precum Serviciul Federal de Protecție al Statelor Unite și, de asemenea, poliții de transport dedicate, precum Poliția britanică de transport. Există, de asemenea, unități de securitate pentru transporturi comerciale, cum ar fi Poliția Amtrak din Statele Unite. Infrastructura critică este vitală pentru funcționarea esențială a unei țări. Daunele accidentale sau deliberate pot avea un impact grav asupra economiei și serviciilor esențiale. Unele dintre amenințările la adresa infrastructurii includ:
- Terorism: persoană sau grupuri care vizează în mod deliberat infrastructura critică pentru câștig politic. În atacurile de la Mumbai din noiembrie 2008, stația centrală și spitalul din Mumbai au fost vizate în mod deliberat, de exemplu.
- Sabotaj: persoană sau grupuri, cum ar fi foști angajați, grupuri anti-guvernamentale, grupuri de mediu, precum în cazul Aeroportului Internațional Bangkok confiscat de protestatari.
- Războiul informațional: piratarea persoanelor private pentru câștig privat sau țări care inițiază atacuri pentru a colecta informații și a deteriora infrastructura cibernetică a unei țări. Atacurile cibernetice asupra Estoniei și atacurile cibernetice din războiul din Osetia de Sud din 2008 sunt exemple.
- Dezastre naturale: uragan sau alte evenimente naturale care afectează infrastructura critică, cum ar fi conductele de petrol, apa și rețelele electrice. Uraganul Ike și efectele economice ale uraganului Katrina sunt exemple.
Lasă un răspuns