Home » Articole » RO » Regional » Europa » Uniunea Europeana » Comunități epistemice în instituțiile Uniunii Europene

Comunități epistemice în instituțiile Uniunii Europene

Maritime Surveillance project
© European Defence Agency

 

Agenția Europeană de Apărare (EDA) și Centrul de Analiză al Intelligenței al UE (IntCen), deși sunt compuse din experți de securitate la nivel înalt, nu constituie comunități epistemice. Cercetările asupra altor grupuri de experți în securitate din Bruxelles au arătat că, printre altele, comunitățile epistemice de diplomați, experți militari, cercetători în domeniul securității și experți în gestionarea crizelor civile au reușit să influențeze traiectoria integrării în domeniul securității în virtutea cunoașterii comune. Este important faptul că aceste comunități epistemice de securitate s-au dovedit a avea un impact semnificativ asupra rezultatelor politicii de securitate a UE dincolo de ceea ce ar fi de așteptat, analizând doar preferințele inițiale ale statelor membre. În explorarea a două exemple de “non-cazuri” care sunt în același timp foarte asemănătoare cu celelalte exemple, Mai’a K. Davis Cross, în ”The Limits of Epistemic Communities: EU Security Agencies”, încearcă să explice de ce unele grupuri de experți nu formează comunități epistemice și cum acest lucru schimbă natura influenței lor. În acest sens, obiectivul său este de a evidenția parametrii ce constituie comunitățile epistemice și de a adăuga la înțelegerea noastră de ce apar. Argumentul prezentat de autor este că contextul instituțional și natura profesiei reprezintă o condiție prealabilă pentru apariția comunității epistemice.

În ultimele două decenii, cercetarea științifică a reafirmat existența a numeroase comunități epistemice extrem de influente – definite în esență ca rețele bazate pe cunoaștere – care au influențat traiectoria cooperării internaționale în virtutea experienței lor profesionale împărtășite. În special, această cercetare a arătat că regiunea europeană – cu procesele sale de integrare în curs de desfășurare, valori democratice împărtășite, instituții supranaționale și interacțiuni transnaționale – este foarte favorabilă formării comunităților epistemice. Examinarea unor studii de caz separate ale comunităților epistemice în context european, atât istorice, cât și contemporane, a permis să se compare modul în care funcționează comunitățile epistemice, determinând dacă sunt în devenire, în curs de dezvoltare, slabe sau puternice. Această examinare demonstrează, de asemenea, modul în care comunitățile epistemice pot fi localizate atât în ​​interiorul cât și în afara instituțiilor formale și pot fi alcătuite atât din oameni de știință, cât și din alte tipuri de experți.

În ce condiții ne putem aștepta ca grupurile de experți să nu constituie comunități epistemice? Are aceasta o influență asupra viitorului potențial al grupului de experți ca o comunitate epistemică? Din necesitate, aceste întrebări sunt de fapt anterioare majorității cercetărilor asupra comunităților epistemice. Mai degrabă decât să se concentreze pe identificarea comunităților epistemice și investigând natura influenței lor, autorul explorează câteva dintre condițiile care favorizează o comunitate epistemică să apară în primul rând, și condițiile care le fac viața mai puțin probabilă. Într-un anumit punct al spectrului slab puternic al influenței comunității epistemice, ideea că un grup de experți ar putea constitui o comunitate epistemică scade complet.

Autorul examinează cazurile Agenției Europene de Apărare (EDA) și al Centrului de analiză a informațiilor din cadrul UE (IntCen) pentru a susține că, deși sunt alcătuite din experți de securitate la nivel înalt, ele nu constituie (sau nu conțin) comunități epistemice. Experții care populează atât EDA, cât și IntCen nu au calitățile care îi fac mai mult decât suma părților lor și, prin urmare, nu posedă voința politică necesară pentru ca o agenție colectivă să se extindă dincolo de mandatul lor oficial.

Dacă un grup de experți colaborează într-un cadru instituțional foarte formal, caracterizat prin ierarhie și un mandat limitat, apariția comunității epistemice este mai puțin probabilă. În al doilea rând, se poate presupune că, dacă expertiza unui grup provine din medii profesionale pentru care contează secretul – cum ar fi în domeniul informațiilor, anumite sectoare corporative, tehnologia computerizată, jurnalismul, apariția comunității epistemice este, de asemenea, mai puțin probabilă întrucât aceste comunități sunt mai puțin deschise interacțiunii informale, schimbului de informații, deliberării și comunicațiilor în rețea. Astfel, în unele cazuri, contextul instituțional și natura profesiei fac ca apariția comunității epistemice să fie mai dificilă.

Sursa: Mai’a K. Davis Cross, ”The Limits of Epistemic Communities: EU Security Agencies”, în Politics and Governance (ISSN: 2183-2463) 2015, Volume 3, Issue 1, Pages 90-100 Doi: 10.17645/pag.v3i1.78, Creative Commons Attribu-tion 4.0 International License (CC BY). Traducere de Nicolae Sfetcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *