Petru Ababii
Email: petruababii47@gmail.com
s. Bolohani, r. Orhei, Republica Moldova
Experiența extatică , conștiința extatică și extazul – un preambul general premonițional al extrapolării ființei umane în suportul ei metafizic (1)
Ecstatic experience, ecstatic consciousness and ecstasy – a general premonitional preamble to the extrapolation of the human being into its metaphysical underpinning
In this article an essential general radiography is made of the metaphysical connotations of ecstatic experience, ecstatic consciousness, and ecstasy itself, and of the correct understanding of these human existential categories with the involvement of synergistic relationships between their physical manifestations in relation to the metaphysical ones. I add it to another analytical material of mine, entitled „The Devaluation of the Interpretative Reevaluation of Cioranian skepticism in its French opera by H.V. Pătrașcu”, in which I concretely address the manifestations of the ecstatic experience and ecstatic consciousness of the Cioranian psychotype, of absolute skepticism in the case of philosopher E. Cioran;. In this article I make an analysis of ecstasy from the point of view of its human physical essentiality and its connection with the metaphysical characters of the state bordering on its nature itself, as a preamble to the extrapolation of the human being into metaphysics. They also reveal the causes of the development and attainment of ecstatic triage. I formulate the notion of the ecstatic state of ecstasy.
Pentru început este obligatoriu să punem în evidență premizele esențiale pe temeiurile și fundamentele cărora se naște trăirea excepțională și inedită atât din punct de vedere al diferitor simțuri implicate în atare stare, cât și din punct de vedere al faptului ca atare atât de rar întâlnit exprimat în apogeul intensității și tensiunii arhiconcentrate în regim psiho-emoțional de manifestare a existențialului cutării sau cutărui arhetip ființial uman – stare trăită numită extaz. Pentru a facilita înțelegerea corectă a experienței extatice este imperios necesar de a ne introduce în explicarea și analizarea factorilor ființiali umani în regim funcțional temporal, care determină în definitiv starea numită trăire extatică (extazul). Ori tocmai această introducere în explicarea și analizarea factorilor ființiali umani în regim funcțional temporalizat ce determină în definitiv trăirea extatică constituie diagnosticarea corectă a experienței extatice, adică a experienței introducerii și trăirii ca atare a acestei stări. Reflectarea intelectuală a ei descrisă ca experiență extatică își are localizare și interpretare într-o conștiință specifică constituită concomitent cu constituirea evolutivă în timpi psihoemoționali a experienței extatice. O putem numi conștiință extatică însă nicidecum neidentificată încă cu apogeul ei – extazul însuși. Ea devine astfel numai un preambul al asaltării piscului extazului, un preambul conștientizat a ceea ce urmează a fi cucerit, greu de explicat însă în cuvinte de către individul uman, care va urma să-l atingă. Piscul în sine de data aceasta mai puțin conștientizat, dar mai mult perceput ca o stare tăinuită inexplicabilă premonițională de efervescență sublimică a simțurilor mărginește cu sublimitatea feerică metafizică a primordalității în care ele își extrapolează esențialitatea lor subiectivă venită din realitatea fizică a ființei umane.
În acest fel conștiința extatică implicit extazul însuși reprezintă puntea de legătură a ființei fizice umane cu suporturile ei primordiale metafizice. Conștiința extatică împreună cu experiența extatică pe care se întemeiază constituie umplutura metafizică a existențialului uman cotidian. Iar extazul însuși întruchipează trecerea pragului existențial al conștiinței extatice în arealul imponderabil și feeric al primordialității metafizice din care ele își trag energiile. Aceasta se impune a fi metamorfoza și rolul metafizicii în apariția experienței existențiale a fenomenologiei vieții umane. Ori fenomenologia vieții își are fundamentele alcătuite din elementele factoriale metafizice ale unei lumi paralele celei sesizate nemijlocit ca atare de către ea însăși.
Urmează să pătrundem în dinamica implicațiilor concrete într-un fel sau altul – unul pozitiv sau unul negativ ale acestora în esențialitatea fenomenologiei evolutive a tuturor felurilor de simțuri, percepții, senzații, emoții, idei și concepte, care împreună stau drept fundament al conștiinței umane în general, rezultatul evolutiv al căreia într-un regim intensiv și tensionat spre un sens pozitiv sau unul negativ, pune bazele transformării conștiinței omului într-o conștiință extatică, intensificarea și tensionarea căreia se produce concomitent cu intensificarea și tensionarea acestor caractere care împreună, deci alcătuiesc experiența extatică, dar încă nu extazul propriu zis.
De aceea pentru a definitiva condiția procesului este necesar să facem o incursiune analitică a schimbărilor complicate psihologice și să descifrăm mecanismul implicării decisive a acestor schimbări în conferirea intelectului uman inclusiv conștiinței un sens sau altul de care depinde apariția experienței extatice concomitent cu conștiința extatică și în consecință a extazului însuși. Toate vor alcătui într-un sens sau altul preambulul (anticamera) experienței extatice concomitente cu conștiința extatică implicit și al extazului însuși. Pentru ca conștiința ființei umane în general să capete o evoluție pozitivă încât să mărească frecvența finalizării în trăirii și experiențe extatice pozitive definitivate apoetic cu extazul însuși în caracteristicile sale esențiale de sublim trebuie în primul rând să evaluăm simțurile umane cu toate cele ce depind de ele, adică să ne ocupăm cu trezirea, activizarea, educarea și cultivarea simțurilor, prin valorificarea astfel a tot ce depinde de această reușită în terțe domenii de manifestare a lor: artă, frumos, cultură, morală, etică, estetică, spiritualitate, gândire critică, logică filosofică , sublim. Astfel ajungem la unul din rezultatele ei exprimat în felul manifestării existențiale a fenomenologiei ființei umane – arta. 1
În acest fel vom constata, că arta este un produs al necesității simțurilor de a exprima frumosul prin inteligență și capacitatea lor de a se manifesta, reflectând fenomenele din jur. Nu putem considera, că în fenomene există frumusețe primară și antagonistul ei de natură secundară în afară de ceea ce ele sunt ca atare. Există frumusețe în proprietatea lucrurilor de a fi determinate de diferențele ce apar între influențele pe care le exercită asupra percepției ființei umane.
Fenomenele și lucrurile prin influență își înscriu imaginile în ceea ce reflecția umană determină ca agreabil sau respingător. Există o capacitate a simțurilor de a diversifica pe o scară a valorilor caracterele percepției. Experiența morală le imprimă conținut estetic. De moralitate va depinde capacitatea de exprimare a simțurilor de care va fi legată evaluarea calității fenomenelor din jur, precum și a lucrurilor care le provoacă. Sensul lor pentru percepție stă în calitatea configurației morale a omului. Esența morală umple reflectarea fenomenelor sesizate cu calitățile frumosului sau a urâtului.
Se impune a se subînțelege prin fenomenul obiectului capacitatea acestuia de a declanșa și a produce în simțuri o stare specifică cu o anumită nuanță senzorială numită emoție sufletească. Asocierea emoției sufletești la inteligență imprimă calitate simțurilor exprimată de om prin artă. La acest nivel arta este o modalitate de exprimare a inteligenței simțurilor prin calitatea lor interioară. Coeziunea simțurilor cu inteligența și experiența morală (acumulare a senzațiilor sufletești) creează la interferența lor starea de recepție trăită numită frumusețe în simțire. Astfel simțul îmbrăcat în haina sa sufletească naște emoția – elementul determinativ al manifestării percepției frumuseții și agreabilului în lucruri. Frumosul și arta reprezintă o necesitate metodică de a apropia experiența morală de inteligența și simțuri. Inteligența fără consistența simțurilor nu va putea nicidecum exprima frumosul și cu atât mai mult nici arta autentică.
1 Peru Ababii, „Concepții moderne finalizate în esențial ale esteticii frumosului și sublimului”. Multimedia, 2023.
Din acest motiv arta este și o emanație emotivă a pătrunderii și cunoașterii spirituale a ființei. Emoția este esența specifică ce-i conferă simțului valoare senzual-sufletească și afectivă. Echivalentul valoric al specificității lor este emoția cu sens pozitiv – frumosul și emoția cu sens negativ – urâtul.
Diferența dintre aceste două sensuri este mare ca încărcătură senzitivă, dar foarte mică ca intensitate și tensiune senzuală a simțurilor, concentrarea lor fiind acel criteriu care le determină diferențierea calităților. Capacitatea de delimitare a sensurilor este amplificată de inteligență și experiența morală , iar caracterul emotiv al simțirilor le adâncește diferența, el fiind acela care o generează. Calitatea senzitivă a simțurilor și caracterul emotiv al lor se îmbină, formând sensul decisiv al fenomenelor petrecute în percepția umană în vederea asimilării frumosului.
Apropierea obiectelor de inteligență nu poate fura ei simțurile în totalitate, ci doar numai pe acelea care nu țin de inteligență morală (de suflet). Inteligența umană este clădită pe o experiență morală bazată pe evaluarea în timp a simțurilor depozitate și sustrase ființei de către apropierea obiectelor, apoi întoarse de către reflecție acolo unde își au sediul. La momentul dat omul poate fi lipsit parțial de senzațiile care ar percepe frumosul în toată splendoarea sa, dar nicidecum de produsul final al sintezei lui în ființă, care întruchipează inteligenta și experiența morală. În definitiv inteligența constituie un produs al acumulării și sintezei simțurilor depozitate în experiența morală.
Obiectele sunt apropiate de experiența morală (de suflet) prin medierea și cu ajutorul nemijlocit al simțurilor. Trebuie să trezim și să educăm la om simțirea pentru ai cere cât de cât o inteligență umană cu scopul de a-i apăra și cultiva experiența morală. Pentru aceasta el trebuie apropiat de artă prin adevărul moral ca cea mai superioară stare a sufletului. Simțurile vor putea fi esențializate, activate și cultivate și prin experiență culturală și estetizare a adevărului și a spiritului în artă și viața reală.
Pe aceste suporturi esențializate în conștiința umană a căror lăcaș generic primordializat se găsește în genele (genotipul) biologicului uman se poate naște în dependență de reușita valorificării lor într-un sens sau altul intensificarea și tensionarea tuturor simțurilor și senzațiilor emoționale de un anumit caracter în dependență de specificitatea potențialului ontogenetic al manifestării lor ca componente ale trăirii pozitive sau negative a informațiilor procesate în regim sinergic venite din interiorul organismului ființei umane sau din exteriorul ei și prelucrate de conștiință pe care astfel le determină gnostic. În acest mod începe metamorfoza experienței extatice concomitent cu conștiința extatică a respectivului individ uman. În varianta finalizării metamorfozei lor cu un apogeu atins al extazului începe procesarea și transformarea senzațiilor și simțurilor bine definite gnostic în senzații și reflecții sumlimice – caractere care astfel căpătate imprimă trăirii lor o natură metamorfozată la fel de sublimă pe care nici posesorul lor nu le poate descrie și explica în amănunțit, în acest fel căzând într-o stare transcendentală printr-un trans psihoemoțional – caracteristici proprii metafizicii. Pe acest plan transversal creat de toate liniile lor perpendiculare formate de toți factorii psihoemoționali de proveniență ontogenetică descrise aici, veniți din profunzimea începuturilor primordiale originare metafizice duc prin intensificarea și tensionarea simțurilor care le formează spre această profunzime – profunzimea aceleași lumii paralele a metafizicii intrinsec încorporate în suportul lor fizic, producându-se în acest mod trecerea din preambulul experienței extatice și a conștiinței extatice identificate la acest nivel cu extazul propriu zis prin trans (transcendentale) în lumea paralelă a metafizicii. Astfel se ajunge la concluzia, că extazul este o stare psiho-emoțională apogetică de natură transcendentală.
Pentru a cuprinde gnostic infinitatea lumii paralele a metafizicii este important să pătrundem ceea ce se subînțelege prin metafizică pentru a argumenta mecanismele generative care pleacă din metafizică în arealul realităților existențiale și viceversa, și implicit pentru a vărsa lumină asupra fenomenelor complexe ce duc la apariția experienței extatice, a conștiinței extatice și a extazului însuși. De aceea este necesar să menționăm odată ce toate se petrec în spațiul manifestărilor conștiinței (conștientizate), că ceea ce este a priori nu este conștiința ca atare. Ceea ce este a priori se metamorfozează în conștiință numai atunci când apriorismul devine funcție, adică Dasein. Însă Dasein-ul nu poate să reprezinte o funcție conștientizată fără Sein care este a priori Dasein-ului ca primordial și care face parte nemijlocit din metafizică ca idee de ființă (funcție), idee de Dasein. În acest mod factorul metafizic se face realitate (existențial), adică în cazul respectiv ființă umană – Dasein plus Sein.2 Primordialul este acel ceva care dă naștere începutului funcției (mișcării) , fiind acea energie statică mistică care produce impulsul primar modelării funcției.
2 Petru Ababii, „Prim adevăr și interpretare în aspect filosofic, sociologic și literar”, Chișinău, 2013.
De aceea conștientizarea funcției reprezintă o sumă de idei și concepte sustrase toate din Absolut, fiind proiectele substanțializate obiectiv ale proiectelor metafizice absolute. Prin urmare conștiința nu este a priori funcției, ci doar o urmare obiectivizată ca ființare (ca funcție) a ideilor metafizice de natură apriorică. Așadar apriorismul metafizic abstractizat în substrat fizic ființial în idei metafizice îl descoperim în ceea ce numim extazul ființei umane cu bază abstractizată în apriorismul metafizic al proiectelor lor metafizice apriori. Metafizicul extazului ființial escaladează potențialul metafizic al Sein-ului în legătură directă cu existențialul – Dasein-ul (cu ființa umană) influențat de acesta. În acest mod componenta metafizică a suportului ei fizic ființial – ființa umană se transformă într-o dominantă asupra manifestării părții fizice a ființei, caracteristică de bază a naturii extazului uman, procesul având loc prin transcendentarea barierelor fizice ființiale de către factorii primordiali metafizici și viceversa, datorită căreia în extaz se formează o aură specifică în conștiința umană în care, deci domină Sein-ul aupra funcției Daseun-ului – apriorismul metafizic, ce ține mai mult de inconștient decât de conștientul ființării, din care cauză în extaz se produce extrapolarea conștiinței extatice a ființei în dominanta metafizică Sein, căpătând astfel caractere transcendentale ca punte de legătură bivectorială dintre preambulul metafizicii în chiar trecerea în Sein – apriorismul metafizic al Dasein-ului.
Acest lucru face ca indivizii umani să piardă legătura pentru foarte scurt timp cu realitatea ființării lor, trăind niște clipe agnostice neobișnuite de nuanță mistică pe care nu le pot descrie și explica prin cuvinte. Dacă intensitatea și tensiunea acumulată a simțurilor care constituie suportul ființial al extazului devin inexplicabile și insuportabile fiind gnostic neconștientizate fizic, atunci nu rareori indivizii aflați în extaz sfârșesc cu trecerea completă în lumea paralelă a metafizicii – în inexistența fizică. Ca purtător al acestor caracteristici, deci extazul este un fel de întoarcere în primordial la un capăt apogeic al trăirilor ființiale . Căci dacă am considera conștiința fințială a Dasein-ului a priori oricărui apriorism, adică a priori a priori, atunci am trebui să admitem că ea nu are nici un început dar nici un sfârșit – fapt exclus de realitatea însăși a Dasein-ului (ființării) ca lucru în sine care prin acesta se conștientizează pe sine ca sine. Deci dacă una dintre proprietățile de bază a conștiinței ființiale este gândirea prin care își determină starea ca atare, ea deci ca conștiință nu poate fi a priori a priori conștientizării ei, adică a conștientizării conștientizării ei, ci doar un factor consituitor și mijlocitor al propriei condiții ca proiect ființializat și obiectivizat al proiectului ei metafizic ca absolut, care în acest fel se certifică în diferență și ca diferență. Așadar ceea ce este veșnic este constant și viceversa fără început și fără sfârșit, pentru că ceea nu este în diferență , adică este metafizcă, eternitate – Idee în Absolut. Primordialul, deci este Proiectul Absolut al tuturor posibilităților funcționale lucrative formatoare de realități diferențiate, metafizica fiind eternă, adică neschimbată (statornică), însă care în formă neschimbată este capabilă să producă totuși realități și lumi paralele prin furnizare de energii funcționale producătoare de esențialități existențiale, astfel reprezentând matricea structurală metafizică a lor și făcând parte obligatoriu din existențial. 3 Elementele primordiale ale matricei se transmit acestor lumi în mod neschimbat și statornic fiind ceea ce transcendentează totul și toate, aflându-se concomitent în lucruri (realități), între lucruri (realități) și dincolo de orice lucruri (realități), adică aflându-se concomitent și simultan în toate și peste tot întotdeauna formând astfel timpul etern.4 Dacă metafizicul nu ar avea cel puțin o stare de comparație atunci l-am putea defini ca un infinit finit în interior, adică în ceea ce constituie el intrinsec, ca stare în sine.5 În acest mod trebuie să constatăm, fără a da greș, bazându-ne pe aceste caractere ale metafizicii ca garant al existențialului și fundament al lui, că experiența extatică, conștiința extatică și însuși extazul sunt stări penetrate de imponderabilitatea metafizicii acestora, care la diferite etape evoluționiste ale ființei umane și a conștiinței sale aflate în condiții specifice ale fenomenologiei propriei existențe extrapolează diferit în arealul metafizic al lor.
3 Petru Ababii, „Prim adevăr și interpretare în aspect filosofic, sociologic și literar” , Chișinău, 2013.
4 Petru Ababii, „Transmulticulturalismul monoteist sau transendență și creștinism”, Chișinău. 2008.
5 Petru Ababii, „Prim advăr și intreprtae în aspect filosofic, sociologic și literar. Caracterele tainice ale genezei”, Choșinău, 2013.
© 2024 Petru Ababii. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorului
Lasă un răspuns