În ultimele două decenii, cercetarea științifică a reafirmat existența a numeroase comunități epistemice extrem de influente – definite în esență ca rețele bazate pe cunoaștere – care au influențat traiectoria cooperării internaționale în virtutea experienței lor profesionale împărtășite. Regiunea europeană – cu procesele sale de integrare în curs de desfășurare, valori democratice împărtășite, instituții supranaționale și interacțiuni transnaționale – este foarte favorabilă formării comunităților epistemice.
Comunitățile epistemice au fost definite ca rețele de experți care conving pe ceilalți de normele și obiectivele lor comune în virtutea cunoștințelor lor profesionale. O comunitate epistemică este rareori atât de largă încât să includă o întreagă disciplină. Mai degrabă, toți membrii săi trebuie să aibă expertiza necesară pentru a înțelege problemele în cauză, pentru a interpreta informațiile în mod similar și apoi pentru a forma aceleași obiective cu privire la ceea ce ar trebui făcut. Obiectivele politicii grupului trebuie să reflecte cunoștințele lor de specialitate – și nu o altă motivație – în caz contrar, își pierd autoritatea față de publicul țintă, care, în domeniul politicii de securitate, este, de obicei, factori de decizie de elită. O comunitate epistemică puternică încearcă să depășească rolul lor oficial profesional ca grup și este adesea capabilă să convingă factorii de decizie să schimbe fundamental natura obiectivelor lor politice. O comunitate epistemică slabă sau în devenire poate fi capabilă să realizeze schimbări treptate în timp, dar numai ocazional sau fără un nivel ridicat de ambiție.
Haas definește conceptul de „o rețea de profesioniști cu experiență și competență recunoscută într-un anumit domeniu și o revendicare autoritară a cunoștințelor relevante în domeniul respectiv”. Cu alte cuvinte, comunitățile epistemice trebuie să aibă o pretenție autoritară asupra cunoașterii pentru a influența rezultatele politicii. Desigur, cunoașterea însăși poate fi construită din punct de vedere social, însă comunitățile epistemice trebuie să aibă totuși un mijloc de recunoaștere obiectivă a validității cunoștințelor lor. După cum descrie Haas, comunitățile epistemice (1) împărtășesc opinia profesională asupra unei chestiuni de politică, (2) cântăresc valabilitatea obiectivelor lor politice în domeniul lor de expertiză, (3) se angajează într-un set comun de practici în ceea ce privește zona problematică scopul îmbunătățirii bunăstării umane și (4) împărtășirea convingerilor de principiu. Astfel, există un nucleu ideațional care reunește aceste componente ale expertizei profesionale.
Peter Haas, Amy Verdun, Claudio Radaelli și alții au aplicat conceptul comunității epistemice studiilor de caz empirice ale ecologiștilor, economiștilor și oamenilor de știință. Toți sunt de acord cu faptul că comunitățile epistemice acționează ca un agent doar atunci când există un fel de discrepanță contextuală – incertitudine – care le permite să facă acest lucru. Pentru a determina când anume comunitățile epistemice vor avea probabil cea mai mare influență, Radaleli susține că este important să se găsească aceste „condiții de incertitudine și vizibilitate politică”. De obicei, acest lucru vine în urma unei crize sau eveniment declanșator. Este posibil ca comunitățile epistemice să existe înainte de a fi „chemate” la acțiune, însă, conform acestor cercetători, impactul lor depinde de această nouă sursă de incertitudine.
Procesul de profesionalizare și profesionalismul în sine este în centrul coeziunii comunității epistemice. Acest lucru este valabil adesea în cazul în care apar puncte de referință comune și reguli comportamentale și sunt internalizate. De asemenea, comunitățile epistemice nu există pur și simplu, dar pot fi caracterizate ca puternice sau slabe. Odată ce o comunitate epistemică se reunește, ea poate exercita grade diferite de influență. Și trebuie recunoscut faptul că cunoștințele non-științifice pot fi la fel de influente ca și cunoștințele științifice. Diplomații, judecătorii, experții în domeniul apărării, oficialii militari de rang înalt, bancherii și avocații internaționali, printre alții, au tot atâtea pretenții față de cunoștințele autoritare ca oamenii de știință.
Comunitățile epistemice sunt aproape întotdeauna în acțiune și, prin urmare, nu este necesar să căutăm o criză declanșatoare sau episoade de incertitudine pentru a le respecta influența, așa cum au susținut Haas și alți contribuabili. Deși este adevărat că o criză de incertitudine poate oferi un timp oportun comunităților epistemice să dobândească o voce, ele sunt adesea destul de influente chiar și în absența unui astfel de eveniment declanșator. În cele din urmă, incertitudinea este o caracteristică integrată a sistemului internațional, mai ales în UE, care, prin natura sa, este o lucrare în curs de desfășurare fără un obiectiv final convenit.
Există cel puțin trei indicații (a se vedea Tabelul) că un grup de experți ar putea constitui o comunitate epistemică sau nu. O primă indicație a prezenței unei comunități epistemice este dacă un grup sau un comitet instituțional pare să acționeze mai mult decât suma părților sale. Produce rezultate care depășesc așteptările funcțiilor sale oficiale? O a doua indicație este dacă membrii săi se cunosc sau au colaborat între ei anterior. În acest caz, s-ar putea întâlni adesea în afara locului de muncă și în mediul informal. O astfel de interacțiune, depășind problemele de serviciu, ar sugera că au oportunități de a delibera într-adevăr cu privire la aspectele importante pentru ei. Pentru ca acest lucru să aibă semnificație, astfel de interacțiuni beneficiază în mod natural de un număr mai mic de persoane implicate. O a treia indicație este dacă grupul partajează sau nu o anumită cultură și norme profesionale care sunt independente de funcția lor formală. Împreună, aceste trei criterii sunt utile pentru a distinge nu numai diferența dintre o comunitate epistemică puternică sau slabă, dar și între o comunitate epistemică slabă și un comitet birocratic obișnuit sau alt tip de actor.
Tabelul 1. Trei indicații despre prezența unei comunități epistemice.
- Indicațiile unei comunități epistemice = Dovezi = Implicații
- Membrii săi acționează mai mult decât suma părților lor = Depășind așteptările formale ca grup = Convingerea altora cu privire la inițiativele de politică care nu erau deja la masă
- Membrii săi au avut întâlniri profesionale anterioare = Lucrând împreună în locuri de muncă anterioare, ocupând aceeași poziție în diferite momente, interacționând informal în afara muncii etc. = Dezvoltarea mai ușoară a unui esprit de corps, împărtășirea obiectivelor profesionale etc.
- Membrii săi au o cultură distinctivă și norme profesionale comune dincolo de birocrația pe care o locuiesc = Calitatea întâlnirii este mare și eficientă, adică mai mult timp este cheltuit pe fondul problemelor, interacțiunile fiind relativ frecvente = Acordurile și pozițiile comune se găsesc mai ușor decât în birocrații similare, iar acestea nu sunt doar cele mai mici rezultate comune ale numitorilor
S-au făcut multe eforturi pentru a explica ce trebuie să se găsească în recunoașterea unei comunități epistemice, precum și pentru a anticipa cât de convingătoare este. Dar care sunt precondițiile care contribuie în primul rând la diminuarea existenței unei comunități epistemice? Privind calitățile care nu definesc comunitățile epistemice este utilă să se asigure că respectivul cadru nu este supradeterminat. Contextul instituțional și profesional, în special, are o influență directă asupra prezenței sau absenței celor trei indicatori expuși mai sus. În primul rând, dacă un grup de experți este găzduit într-un cadru instituțional extrem de formal, cu o ierarhie strictă și cu obiective care limitează în mod explicit mandatul său încă de la început, acesta este un mediu dificil pentru a încuraja existența comunităților epistemice. Cu toate acestea, un mandat limitat pe cont propriu nu este suficient pentru a împiedica apariția comunității epistemice. Exemplul Comitetului Reprezentanților Permanenți (Coreper) din cadrul Consiliului UE ilustrează acest lucru bine. Coreper a fost creat cu mandatul limitat de a pregăti întâlniri pentru Consiliul de Miniștri, dar în timp, Coreper a devenit rapid „un organism de luare a deciziilor de facto”, deoarece a apărut ca o puternică comunitate epistemică. Atunci când un mandat limitat este combinat cu un cadru instituțional foarte formal și ierarhic, acest lucru restrânge destul de semnificativ existența comunităților epistemice. Chiar dacă Coreper este oficial o instituție interguvernamentală, fiecare membru reprezentând fiecare dintre statele membre, totuși a beneficiat de un organism orizontal cu un sentiment de egalitate în rândul experților diplomatici care îl compun. În cadrul Agenției Europene de Apărare (AEA) nu există un astfel de spațiu cu adevărat transnațional, în ciuda faptului că este vorba de o birocrație supranațională.
În al doilea rând, dacă un grup de experți provine dintr-o profesie în care calitățile de expertiză lucrează în mod explicit împotriva schimbului de informații, a informalității, a deliberării, a convingerii și a transparenței în rândul oamenilor din aceeași profesie, aceasta creând și limitări pentru apariția comunității epistemice. Astfel de profesii pot fi largi. Profesioniștii în domeniul informațiilor sau spionii – ca și în cazul Centrului de Analiză al Intelligenței al UE (IntCen), ca parte integrantă a expertizei lor. Experții în industria de apărare au păstrat, în mod tradițional, progresele tehnologice, astfel încât aceștia să se poată afla la marginea propriilor terenuri și să se distingă de cei din alte țări sau corporații. Într-adevăr, în multe medii corporative, capitalul intelectual este evaluat în mod special, acestea fiind singurele care îl posedă. În mod similar, experții în domeniul informaticii și al tehnologiei informației păstrează în mod secret descoperirile lor – fie pentru că folosesc aceste cunoștințe pentru activități violente precum hacking sau spionaj, fie pentru a contracara în mod eficient pe cei implicați în astfel de activități. Inventatorii, de asemenea, își vor păstra descoperirile la secret până când își vor putea proteja descoperirile cu brevete. Și, bineînțeles, jurnaliștii, atât în relația lor cu sursele, cât și în competiția cu colegii, trebuie să învețe valoarea secretului ca o parte centrală a expertizei lor profesionale. Deși există întotdeauna excepții, în cea mai mare parte, o calitate încorporată a acestor profesii și în altele este capacitatea de a proteja împotriva tipului de comunicare, deliberare, persuasiune și informalitate care pot duce la interacțiuni în rețea și la formarea de comunități epistemice.
În același timp, este important de observat că doar pentru că un grup de experți nu constituie o comunitate epistemică nu înseamnă că este oarecum ineficient sau are un potențial redus. Poate fi pur și simplu un actor diferit. Există multe tipuri de actori sau rețele transnaționale – adesea compuse din profesioniști – pe care savanții le-au identificat și cercetat în profunzime. Dincolo de comunitățile epistemice, acestea includ comunități de practică, rețele de afaceri, rețele de advocacy, comunități interpretative, și comunități argumentative, printre altele. Multe dintre aceste grupuri sunt reunite prin valori comune și o motivație comună pentru a atinge obiective specifice pe plan internațional, de a îmbunătăți reglementarea în domeniul mediului, de a proteja drepturile omului sau de a promova integrarea europeană în noile domenii politice.
În plus, este încă posibil ca o comisie sau un grup de experți să obțină rezultatele pe care le-am putea aștepta de la o comunitate epistemică, fără a fi totuși una. La urma urmei, grupurile de persoane pot exercita o influență independentă din mai multe motive și cu multe feluri de motivații. Rețelele transfrontaliere, comunitățile de practică și rețelele de advocacy nu pot impune politici bazate pe cunoștințele lor de specialitate, dar pot să obțină rezultate care depășesc așteptările dacă vom lua în considerare numai preferințele statelor membre.
Sursa: Mai’a K. Davis Cross, ”The Limits of Epistemic Communities: EU Security Agencies”, Politics and Governance (ISSN: 2183-2463) 2015, Volume 3, Issue 1, Pages 90-100 Doi: 10.17645/pag.v3i1.78, Licența Creative Commons Attribu-tion 4.0 International License (CC BY) (Traducere: Nicolae Sfetcu)
Lasă un răspuns