Concepții alternative în teoria deciziei

Euristica

Euristica în luarea deciziilor este capacitatea de a lua decizii bazate pe gândire nejustificate sau de rutină. Deși este mai rapidă decât procesarea pas cu pas, gândirea euristică este, de asemenea, mai probabil să implice erori sau inexactități.[18] Principala utilizare a euristicii în rutinele noastre zilnice este de a reduce cantitatea de gândire evaluativă pe care o realizăm atunci când luăm decizii simple, luându-le în schimb pe baza unor reguli inconștiente și concentrându-ne pe unele aspecte ale deciziei, ignorând în același timp altele.[19] Un exemplu de proces de gândire obișnuit și eronat care apare prin gândirea euristică este eroarea jucătorului în jocurile de noroc – a crede că un eveniment aleatoriu izolat este afectat de evenimente aleatoare izolate anterioare. De exemplu, dacă o monedă corectă este aruncată răsucindu-se în aer de câteva ori, aceasta are aceeași probabilitate (adică, 0,5) de a cădea la fel în toate dățile, deși intuitiv pare mai probabil ca ea să cadă pe cealaltă parte după prima aruncare.[20] ] Acest lucru se întâmplă deoarece, din cauza gândirii de rutină, nu se ține cont de probabilitate și se concentrează asupra raportului dintre rezultate, ceea ce înseamnă că te aștepți ca pe termen lung raportul de căderi pe o parte să fie jumătate pentru fiecare părți.[21] Un alt exemplu este că factorii de decizie pot fi părtinitori preferând alternativele moderate celor extreme. Efectul de compromis operează sub o mentalitate conform căreia opțiunea cea mai moderată aduce cele mai multe beneficii. Într-un scenariu de informare incompletă, ca în majoritatea deciziilor zilnice, opțiunea moderată va arăta mai atrăgătoare decât oricare dintre extreme, independent de context, doar pe baza faptului că are caracteristici care pot fi găsite la oricare dintre extreme.[22]

Teoria probabilității

O problemă extrem de controversată este dacă se poate înlocui utilizarea probabilității în teoria deciziei cu alte alternative.

Susținătorii utilizării teoriei probabilităților arată spre:

• lucrarea lui Richard Threlkeld Cox pentru justificarea axiomelor de probabilitate,
• paradoxurile cărții olandeze ale lui Bruno de Finetti ca ilustrative ale dificultăților teoretice care pot apărea din abaterile de la axiomele probabilității, și
• teoremele de clasă complete, care arată că toate regulile de decizie admisibile sunt echivalente cu regula de decizie bayesiană pentru o funcție de utilitate și o distribuție anterioară (sau pentru limita unei secvențe de distribuții anterioare). Astfel, pentru fiecare regulă de decizie, fie regula poate fi reformulată ca o procedură bayesiană (sau o limită a unei secvențe a acestora), fie există o regulă care este uneori mai bună și niciodată mai rea.

Alternative la teoria probabilității

Susținătorii logicii fuzzy, teoriei posibilităților, cunoașterii cuantice, teoriei Dempster-Shafer și teoriei deciziei info-gap susțin că probabilitatea este doar una dintre multele alternative și indică multe exemple în care alternative non-standard au fost implementate cu succes aparent; în special, teoria deciziei probabilistice este sensibilă la ipotezele despre probabilitățile diferitelor evenimente, în timp ce regulile non-probabilistice, cum ar fi minimax, sunt robuste, prin faptul că nu fac astfel de ipoteze.

Eroarea ludică

O critică generală a teoriei deciziei bazată pe un univers fix de posibilități este că ea ia în considerare „necunoscutele cunoscute”, nu „necunoscutele necunoscute”: se concentrează pe variațiile așteptate, nu pe evenimente neprevăzute, despre care unii susțin că au impact mare și trebuie luate în considerare – evenimentele semnificative pot fi „în afara modelului”. Această linie de argumentare, numită eroare ludică, este că există imperfecțiuni inevitabile în modelarea lumii reale prin anumite modele, și că încrederea neîndoielnică orbește în modele ne poate face să nu vedem limitele acestora.

Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu