Home » Articole » Articole » Afaceri » Economie » Condiţiile impuse de instituţiile financiare internaţionale ţărilor îndatorate

Condiţiile impuse de instituţiile financiare internaţionale ţărilor îndatorate

postat în: Corupție, Economie 0

Little_Boy_Washes_Cutlery_in_a_Dirty_Pond

FMI și Banca Mondială oferă asistență financiară pentru țările care doresc aceasta, dar aplică o ideologie economică neoliberală sau o agendă ca o condiție prealabilă pentru a primi banii. De exemplu:

  • Ele prescrie tăieri, „liberalizarea” economiei și a resurselor/piețelelor orientate spre export, ca parte din ajustarea structurală.
  • Rolul statului este redus la minim.
  • Privatizarea este încurajată, precum și protecția redusa a industriilor interne.
  • Alte politici de ajustare includ, de asemenea, devalorizarea monedei, creşterea ratele dobânzilor, „flexibilitatea” pieței forței de muncă, precum și eliminarea subvențiilor, cum ar fi subvențiile pentru produsele alimentare.
  • Pentru a fi atractive pentru investitorii străini, diverse reglementări și standarde sunt reduse sau eliminate.

Impactul acestor condiții prealabile asupra țărilor sărace pot fi devastatoare, accentuând sărăcia pentru națiunile în curs de dezvoltare și păstrând dependenţa acestora de țările dezvoltate:

  • Țările sărace trebuie să exporte mai mult, în scopul de a obţine destui bani pentru a plăti datoriile lor în timp util.
  • Deoarece există atât multe națiuni care cer sau sunt forțate să intre pe piața globală înainte de a fi pregătite sin punct de vedere economic și social concentrându-se cu toate asupra culturilor și produselor de bază, situația seamănă mai degrabă cu un război al prețurilor pe scară largă.
  • Apoi, resursele din regiunile mai sărace devin chiar mai ieftine, ceea ce favorizează consumatorii din Occident.
  • Ca urmare, guvernele trebuie să crească exporturile doar pentru a păstra monedele lor stabile (care nu mai pot fi susţinute altfel), și pentru a obţine valută cu care să plătească datoriile.
  • Guvernele, prin urmare, trebuie:
    • cheltuiască mai puțin
    • reducă consumul
    • elimine sau reduce reglementări financiare
    • etc.
  • În timp, rezultă că:
    • valoarea muncii scade
    • fluxurile de capital devin mai volatile
    • începe o cursă în spirală în jos, care generează
    • tulburări sociale, care, la rândul lor duc la „revolte FMI” și proteste în întreaga lume
  • Acestor națiuni li se spune apoi să ia ca referinţă pentru monedele lor dolarul. Dar păstrarea unui curs de schimb stabil este costisitoare din cauza măsurilor, cum ar fi creșterea ratelor dobânzii.
  • Investitorii evident preocupaţi de activele și interesele lor se pot retrage apoi în condiţii avantajoase în cazul în care condiţiile devin dificile
    • În cele mai rele cazuri, scurgerea de capital poate duce la colaps economic, așa cum s-a văzut în Asia – crizele financiare globale din 1997/98/99 -, sau în Mexic, Brazilia, și în multe alte locuri. În timpul și după o criză, media și economiștii adepţi ai liberului schimb dau vina pe piețele emergente și politicile restrictive sau ineficiente ale guvernelor lor, capitalismul de cumetrie, etc, ceea ce este o ironie crudă.
  • Când donatorii FMI mențin ratele de schimb în favoarea lor, aceasta înseamnă de multe ori că națiunile sărace rămână sărace, sau ajung chiar mai sarace. Chiar și criza financiară globală din 1997/98/99 poate fi parțial pusă pe seama ajustării structurale și a dereglementării timpurii, prea agresive, pentru economiile emergente.
  • Milioane de copii ajung să mpară de foame astfel în fiecare an.

„Concurența dintre societățile implicate în procesul de fabricație în țările în curs de dezvoltare este de multe ori nemiloasă. Korten o descrie ca fiind „o cursă în jos. Cu fiecare zi ce trece, devine mai dificil să se obțină contracte de la unul dintre mega-comercianții cu amănuntul, fără angajarea forței de muncă a copiilor, exploatarea muncitorilor prin neplata orelor suplimentare, impunerea de cote dure, și funcționarea în condiţii nesigure.””

– John Madeley, Marea afacere cu popoarele sărace; Impactul corporațiilor transnaționale asupra populațiilor sărace ale lumii, (Zed Books, 1999) p. 103

Acesta este unul dintre modurile în care funcţionează în prezent așa-numitul comerț „liber”. În această formă, ca o consecință, el este văzut de unii ca fiind nedrept și unilateral, sau extracţionalist. De asemenea, el servește la menținerea comerțul liber inegal, după cum a subliniat şi JW Smith.

Ca urmare, politicile precum ajustările structurale au contribuit, așa cum este descris de către Smith, la „cel mai mare transfer din istorie în timp de pace a averilor de la periferie spre centrul imperial”, la care, am putea adăuga, fără să i se acorde prea multă atenție din partea mass-media.

Sursa: Structural Adjustment—a Major Cause of Poverty, by by Anup Shah

Imagine http://en.wikipedia.org/wiki/File:Little_Boy_Washes_Cutlery_in_a_Dirty_Pond.jpg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *