Politici economice privind schimbările climatice

Elaborarea politicii pentru schimbările climatice necesită analize care să integreze interrelația dintre economie și mediu. În ciuda dominației lor în literatura economică și a influenței în discuțiile publice și elaborarea politicilor, metodologia folosită de Modelele de Evaluare Integrată (IAM) se bazează pe fundații viciate, care devin deosebit de relevante în relație cu realitățile riscurilor și provocărilor imense ale schimbările climatice și schimbările radicale din economiile noastre care necesită un răspuns solid și eficient.

Două întrebări critice se confruntă astăzi în lume ca răspuns la provocările imense ale schimbărilor climatice. În primul rând, cât de agresiv ar trebui să fim în combaterea schimbărilor climatice – care ar trebui să fie țintele noastre? În al doilea rând, cum să atingem cel mai bine aceste obiective – cum va trebui să se schimbe economia noastră și care sunt cele mai bune instrumente pentru a induce aceste schimbări? Comunitatea internațională a ajuns la un consens larg în răspunsul la ambele întrebări: în Acordul de la Paris din 2015, a existat un angajament (articolul 2) de a limita încălzirea la „cu mult sub 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale și de a continua eforturile de limitare a cresterii temperaturii la 1,5 grade Celsius…” Un număr tot mai mare de țări au stabilit o țintă de neutralitate netă de carbon până în 2050, în general în concordanță cu această viziune. (De la acordul de la Paris, multe țări și instituții internaționale se concentrează acum pe o țintă de 1,5 grade Celsius, parțial influențate de raportul IPCC din 2018 privind 1,5 grade Celsius care arată că este mult mai sigur decât 2 grade Celsius (IPCC, 2018). Acea țintă de 1,5 grade Celsius a stat la baza multor discuții privind obiectivele și strategiile de la COP26 din Glasgow, noiembrie 2021. 90% din emisii sunt acum acoperite de țări cu ținte net zero (Climate Action Tracker, 2021).) Există o înțelegere comună că aceasta va implica schimbări structurale fundamentale în economiile noastre, inclusiv în sistemele majore de energie, transport, orașe, și pământ. Și există un consens larg pentru a utiliza o mare varietate de măsuri, inclusiv tarifarea carbonului, programe pentru investiții verzi, programe de proiectare sau reformă a sistemului (de exemplu, orașe sau rețele electrice), intervenții pe piețele de capital și standarde și reglementări, după cum se reflectă în Raportul Comisiei Stern-Stiglitz (Stern-Stiglitz Commission’s Report 2017), AIE (IEA 2021) și FMI (IMF 2021).

Acest consens este în contradicție cu un curent major de gândire din cadrul economiei. O mare parte din economia schimbărilor climatice s-a concentrat pe modele de evaluare integrată (IAM). Utilizarea IAM-urilor standard, cu alegerea lor de calibrare, i-a determinat pe unii economiști proeminenti să concluzioneze că „optimizarea societății” presupune acceptarea unei creșteri a temperaturii de aproximativ 3,5-4 grade Celsius (Nordhaus, 2018a), o creștere considerată catastrofală de mulți, în special oamenii de știință climatici:

”În modelul DICE, este practic imposibil să se atingă ținta strictă de temperatură de 1,5°C, și calea de 2°C necesită emisii negative pe termen scurt. O altă constatare, mult mai controversată, este că optimizarea cost-beneficiu crește la peste 3°C în 2100.” (Nordhaus 2018a, p. 452)

În plus, mulți economiști, folosind astfel de modele, au susținut că intervențiile publice ar trebui să se concentreze pe obținerea corectă a prețului emisiilor de carbon și, în concordanță cu obiectivul lor, să susțină un preț (care reflectă „costul social al carbonului” – SCC) de aproximativ 50 USD pe tonă de carbon până în 2030 (în dolari din 2007 și presupunând o rată de reducere de 3%) (US Government, 2016), mult mai mici decât cifrele susținute chiar și de cei care sugerează utilizarea unei game mult mai largi de instrumente. În această perspectivă, analiștii politici nu trebuie să se îngrijoreze cu privire la modul în care să promoveze și să gestioneze multiplele schimbări structurale mari care ar putea însoți tranziția ecologică – cu prețul corect al carbonului, piața se va ocupa de toate.

Referințe

• International Energy Agency. (2021). Net zero by 2050: A roadmap for the global energy sector.
• International Monetary Fund. (2021). G-20 background note: Reaching net zero emissions.
• IPCC. (2018). Global Warming of 1.5°C. An IPCC Special Report on the impacts of global warming of 1.5°C above preindustrial levels and related global greenhouse gas emission pathways, in the context of strengthening the global response to the threat of climate change, sustainable development, and efforts to eradicate poverty [Masson-Delmotte, V., Zhai, P., Portner, H. -O., Roberts, D., Skea, J., Shukla, P.R., Pirani, A., Moufouma-Okia, W., Pean, C., Pidcock, R., Connors, S., Matthews, J.B.R., Chen, Y., Zhou, X., Gomis, M.I., Lonnoy, E., Maycock, T., Tignor, M., & Waterfield, T. (eds).]. In Press.
• Nordhaus, W. D. (2018a). Climate change: The ultimate challenge for economics. Nobel Lecture in Economic Sciences.
• Stern, N., Stiglitz, J. E., Duan, M., Edenhofer, O., Giraud, G., Heal, G. M., la Rovere, E. L., Morris, A., Moyer, E., Pangestu, M., Shukla, P. R., Sokona, Y., & Winkler, H. (2017). Report of the high-level commission on carbon prices. World Bank.
• United States Government – Interagency Working Group on Social Cost of Greenhouse Gases. (2016). Technical support document: Technical update of the social cost of carbon for regulatory impact analysis – Under executive order 12866. https://www.epa.gov/sites/default/files/2016-12/documents/sc_co2_tsd_august_2016.pdf

Sursa: Nicholas Stern & Joseph Stiglitz in collaboration with Charlotte Taylor (2022): The economics of immense risk, urgent action and radical change: towards new approaches to the economics of climate change, Journal of Economic Methodology, DOI: 10.1080/1350178X.2022.2040740, licența CC BY 4.0. Traducere și adaptare © 2023 Nicolae Sfetcu