Construcții sociale ale realității

(Cine suntem noi? Ce rol jucam in societate? Potrivit sociologilor, construim realitatea prin interacțiunile noastre cu ceilalți. Într-un fel, interacțiunile noastre de zi cu zi sunt ca cele ale actorilor de pe scenă. (Credit Darkmoon_Art/Pixabay))

În 1966, sociologii Peter Berger și Thomas Luckmann au scris Construcția socială a realității. În ea, ei au susținut că societatea este creată de oameni și de interacțiunea umană, pe care o numesc acomodare. Acomodarea descrie modul în care „orice acțiune care este repetată frecvent devine transformată într-un tipar, care poate fi apoi … executată din nou în viitor în aceeași manieră și cu același efort economic” (Berger și Luckmann 1966). Nu numai că ne construim propria societate, dar o acceptăm așa cum este pentru că alții au creat-o înaintea noastră. Societatea este, de fapt, „obișnuință”.

De exemplu, școala ta există ca școală și nu doar ca o clădire pentru că tu și ceilalți sunteți de acord că este o școală. Dacă școala ta este mai veche decât tine, a fost creată prin acordul altora înaintea ta. Într-un fel, există prin consens, atât anterior, cât și actual. Acesta este un exemplu de proces de instituționalizare, actul de implantare a unei convenții sau norme în societate. Rețineți că instituția, deși este construită social, este încă destul de reală.

Un alt mod de a privi acest concept este prin remarcabila teoremă Thomas a lui W. I. Thomas, care afirmă: „Dacă oamenii definesc situațiile ca fiind reale, ele sunt reale în consecințele lor” (Thomas și Thomas 1928). Adică, comportamentul oamenilor poate fi determinat mai degrabă de construcția subiectivă a realității decât de realitatea obiectivă. De exemplu, un adolescent căruia i se dă în mod repetat o etichetă – performant, jucător, vagabond, delincvent – ar putea să respecte termenul, chiar dacă inițial nu a făcut parte din caracterul lui.

Howard Becker (1963) elaborează această idee în teoria sa a etichetării și a devianței. Dacă cineva încalcă o anumită regulă, nu înseamnă că este deviant în alte privințe. Dar a fi etichetat ca „deviant” de către autorități (poliție, părinți, profesori etc.) inițiază un lanț de consecințe pentru individ care îi îngreunează participarea la grupuri și activități convenționale (cum ar fi să aibă un loc de muncă sau să meargă la școală) cu „normalii”. Individul este, de asemenea, supus unor diagnostice populare obișnuite despre motivul pentru care a „mers” așa – de ex. „el este o sămânță rea”, „ea are voință slabă”, etc. – ceea ce are ca rezultat creșterea percepției că ei sunt niște străini. Acești factori, la rândul lor, îngreunează individului să se conformeze altor reguli pe care nu intenționau să le încalce. Individul este plasat într-o poziție din ce în ce mai insuportabilă, în care devine din ce în ce mai probabil să fie nevoit să recurgă la înșelăciune și la încălcarea regulilor. „A trata o persoană ca și cum ea [sau el] ar fi în general mai degrabă decât în mod specific deviantă produce o profeție care se împlinește de la sine” (Becker, 1963).

La fel ca descrierea lui Berger și Luckmann despre obișnuință și descrierea lui Becker a etichetării, Thomas afirmă că codurile noastre morale și normele sociale sunt create de „definiții succesive ale situației”. Acest concept este definit de sociologul Robert K. Merton ca o profeție care se auto-împlinește. Merton explică faptul că, cu o profeție care se împlinește, chiar și o idee falsă poate deveni adevărată dacă se pune în aplicare. Merton dă exemplul unei „funcții bancare”. Să spunem, dintr-un anumit motiv, un număr de oameni se tem în mod fals că banca lor va fi în curând falimentară. Din cauza acestei noțiuni false, oamenii aleargă la banca lor și își cer toți banii deodată. Deoarece băncile rareori, sau vreodată, au atât de mulți bani la îndemână, banca rămâne într-adevăr fără bani, împlinind profeția clienților. Pe de altă parte, „încrederea investitorilor” este un alt construct social, care, după cum am văzut în perioada premergătoare crizei financiare din 2008, este „real în consecințele sale”, dar bazat pe o ficțiune. Realitatea este construită de o idee.

(Povestea unei profeții care se împlinește de la sine apare în multe opere literare, poate cel mai faimos în povestea lui Oedip. Lui Oedip i se spune de către un oracol că își va ucide tatăl și se va căsători cu mama lui. Făcând tot posibilul pentru a-și evita soarta, Oedip o îndeplinește din neatenție. Povestea lui Oedip ilustrează un mod în care membrii societății contribuie la construcția socială a realității. (Credit: Jean-Antoine-Theodore Giroust/Wikimedia Commons))

Sursa: Little, W. (2016). Introduction to Sociology – 2nd Canadian Edition. BCcampus. © 2013 Rice University. Licența CC BY 3.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu. © 2023 MultiMedia Publishing. Introducere în sociologie, Volumul 1