Identitatea colectivă în științe politice – Funcția evolutivă

Conceptele marxiste ale conștiinței de clasă pot fi considerate o rădăcină a unei forme de identitate colectivă politică. Identitatea clasei a fost legată de valorile și interesele sale și include solidaritatea. Această idee de solidaritate este împărtășită de Durkheim, care susține că identitatea colectivă ajută la crearea de legături între indivizi prin morale și obiective comune. Max Weber, în cartea sa „Economie și societate”, publicată postum în 1922, a criticat concentrarea lui Marx pe producție și în schimb sugerează că clasa, statutul și partidul formează cele trei surse ale identității colective.[1][2] Modelele de identitate colectivă care încalcă sau incită la încălcarea normelor privind drepturile omului, așa cum se regăsesc în Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, sunt o expresie a unei patologii colective/politice asociate cu crimele împotriva umanității.

Alexander Wendt este bine cunoscut pentru scrierile sale despre teoria politică constructivistă, în care identitatea colectivă joacă un rol proeminent, deoarece identitatea este un factor determinant major în rolul statelor în ordinea internațională. Abordarea sa se concentrează pe identitatea de grup și individuală, la nivel intern și internațional. Această aplicare a identității colective la explicarea și descrierea sistemului internațional stă la baza constructivismului. Constructivismul are un accent puternic pe discursul social care creează aceste identități, care nu numai că desemnează o țară ca actor colectiv, ci și posibile alianțe ca grupuri colective. Prin gruparea țărilor, fie prin decizie proprie, fie prin terți, se formează noi alianțe sau blocuri prin identitatea colectivă care le este atribuită, chiar dacă uneori această atribuire se bazează pe grupări binare inexacte. Indiferent de acuratețea grupării, însuși actul de grupare a acestor țări afectează modul în care sistemul internațional le vede și astfel le tratează, ceea ce, în schimb, face ca țările să se identifice între ele în ceea ce privește poziția lor comună la nivel internațional. Lucrări suplimentare privind identitatea colectivă în relațiile internaționale au fost efectuate de Richard Ned Lebow, care a susținut că statele se consideră pe sine și pe ceilalți ca părți ale grupurilor de putere colective ale statelor, cum ar fi puterile în creștere și în declin și pur și simplu sentimentul lor de apartenență la o anumită putere. grupurile sau aspirarea de a fi în alții afectează interacțiunile lor cu alte state, indiferent de „realitatea” statutelor lor de putere.

Funcția evolutivă

Joseph Jordania a sugerat că în istoria evoluției umane identitatea colectivă a fost crucială pentru supraviețuirea fizică a hominidelor și a oamenilor timpurii.[3] Deoarece hominidele individuale erau prea slabe și lente pentru a supraviețui singuri prădătorilor[4], în momentele cele mai critice pentru supraviețuire (atacuri ale prădătorilor, situații de luptă, pericol de moarte), oamenii intră în starea alterată de conștiință în care nu simt frică și durere, nu pun la îndoială comportamentul celorlalți membri ai grupului lor și sunt gata să-și sacrifice viața pentru obiectivele superioare mai importante ale evoluției (adică supraviețuirea copiilor sau a grupului). Oamenii uneori nu au amintiri despre aceste momente critice. Absența amintirilor stresante este cunoscută sub numele de amnezie psihogenă.[5][6] Potrivit lui Jordania, capacitatea omului de a urma ritmul în grupuri mari, de a cânta împreună în armonie, de a dansa multe ore și de a intra în stare de extaz, precum și tradiția picturii corporale, au fost toate părțile primelor ritualuri universale. Acestea au fost dezvoltate în primul rând ca mijloace de sincronizare a activității neuronale a fiecărui membru individual al grupului (prin eliberarea de substanțe neurochimice), pentru a ajunge la starea de identitate colectivă, cunoscută și sub numele de transcendență. În această stare, nevoile de supraviețuire ale grupului pot depăși instinctele de supraviețuire individuală.

Referințe

1. Marx, Karl, and Engels, Friedrich. The German Ideology. New York, International. 1970.
2. Weber, Max. Economy and Society. Berkeley: University of Cali Press. 1978.
3. Joseph Jordania, 2011. Why do People Sing? Music in Human Evolution,pg 98-102
4. Joseph Jordania, 2011. Why do People Sing? Music in Human Evolution,pg 92-95
5. „Psychogenic Amnesia | Symptoms, Causes, Illness & Condition”.
6. Arzy, S., Collette, S., Wissmeyere, M., Lazeyras, F., Kaplan, P. W. & Blank, O. (2001). „Psychogenic amnesia and self-identity: a multimodal functional investigation”. European Journal of Neurology 18: 1422–1425

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)