Interacțiunea socială

(Dinamica conversației nerostite. (Credit: Pixabay))

Interacțiunea față în față, chiar și cea mai simplă, este o operație mult mai complicată din punct de vedere social decât recunoaștem în general. Este plină de ritualuri nerecunoscute, înțelegeri tacite, schimburi simbolice ascunse, tehnici de gestionare a impresiilor și manevre strategice calculate.

Sociologul canadian Erving Goffman a mers în Insulele Shetland în anii 1950 pentru a lucra pe teren asupra structurii sociale a comunității insulare pentru teza sa de doctorat. Cu această ocazie, a descoperit că relațiile interpersonale complexe din hotelul în care a stat era un site mult mai bogat pentru studii sociale. Teoriile care au devenit baza abordării sale dramaturgice în Prezentarea sinelui în viața de zi cu zi (1959) s-au dezvoltat din observațiile sale detaliate despre „ritualurile de interacțiune” elaborate în interacțiunea socială de zi cu zi.

(„Fața este ca un macaz pe o cale ferată. Afectează traiectoria interacțiunii sociale așa cum macazul ar afecta traseul trenului” (Alan Fridlund, 1994). (Credit: Pixabay).)

Goffman descrie modul în care oamenii încearcă să controleze impresia pe care o fac celorlalți în întâlnirile sociale. Vor să fie primiți bine. Vor să fie considerați credibili. În același timp, ceilalți sunt interesați să verifice sinceritatea, încrederea și potrivirea generală a persoanei ca cineva cu care merită să-și petreacă timpul. În întâlnirile față în față în „timp real”, este posibil ca aceștia să nu aibă acces la informații din trecutul persoanei. Așadar, în absența informațiilor care confirmă sau infirmă că persoana este așa cum susține ee, ei compară ceea ce persoana exprimă în mod intenționat despre ea însăși cu alte expresii pe care persoana le „dezvăluie” neintenționat: expresii faciale, manierisme, gesturi, nervozitate, calitatea îmbrăcămintei, aplicarea machiajului, utilizarea limbajului și așa mai departe. Această dinamică între autoprezentarea unei persoane și discernământul critic al audienței pune în mișcare o serie de structuri la nivel micro care guvernează cursul interacțiunilor sociale, indiferent de conținutul lor specific.

În Insulele Shetland, Goffman a observat cum insularii erau uneori amuzați să urmărească manierele vecinilor care veneau la o ceașcă de ceai. Deoarece nu existau impedimente în vederea în fața căsuțelor simple și nici lumini electrice înăuntru, aceștia erau bine poziționați pentru a vedea cum vecinul își aborda o expresie pe măsură ce se apropia și adopta alta când intrau pe ușă. Vizitatorul și-a compus în mod conștient „fața socială” adoptând un „zâmbet cald de așteptare”. Pe baza acestor indicii, gazdele au putut să judece ce simțea cu adevărat vecinul pentru ei. Cu toate acestea, alți vecini care erau conștienți de această dinamică a examinării, au adoptat o față socială cu mult înainte de a ajunge la cabană „asigurând astfel proiecția unei imagini constante” (Goffman, 1959). Gestionarea de succes a impresiilor necesită o conștientizare atât a expresiilor pe care le compune, cât și a expresiilor care emană. În acest mod, Goffman examinează modul în care managementul impresiilor în interacțiunea socială implică întotdeauna un anumit grad de performanță cinică.

În eseul său „On Face-Work”, Goffman (1972) sugerează că indivizii din orice întâlnire socială încearcă să stabilească și să interpreteze o linie, nu diferită de replica pe care un pretendent o poate încerca pentru un potențial însoțitor într-un bar. Linia pe care o adoptă individul în orice întâlnire socială exprimă viziunea sa asupra situației, atitudinea față de ceilalți membri ai grupului și, mai ales, atitudinea față de ei înșiși. Conștient sau inconștient, ei decid ce „linie” vor urma pentru a răspunde situației. Linia lor ar putea fi: „Mi-am pierdut norocul, mă poți ajuta?” sau „Știu mai multe despre vin decât tipul ăla, așa că îi voi spune” sau „Sunt foarte politicos, așa că nu o să spun direct că rochia nu o ajută cu nimic” etc.

Ca rezultat al acestei linii, ei prezintă o anumită față grupului pe care Goffman o descrie ca o pretenție la o „valoare socială pozitivă” pentru ei înșiși.

”Fața este o imagine a sinelui delimitată în termeni de atribute sociale aprobate – deși o imagine pe care alții o pot împărtăși, cum ar fi atunci când o persoană își dezvoltă o impresie bună pentru profesia sau religia sa făcându-și o impresie bună despre sine.” (Goffman, 1972).

Ei se prezintă ca umili, sinceri, cunoscători, deciși, agresivi sau uşuraţi, în funcţie de circumstanţe şi de natura mulţimii sociale prezente. Goffman remarcă faptul că, fie că adoptă în mod intenționat o anumită linie sau prezintă o anumită față, sau nu, ei vor descoperi că ceilalți presupun că au făcut acest lucru și vor acționa față de ei în consecință.

Prin urmare, dinamica întâlnirilor sociale se desfășoară în funcție de faptul dacă un individ are succes în încercarea sa de a „menține fața” sau dacă face o gafă sau face ceva care îi întrerupe din neatenție performanța. Dacă sunt profesori, s-ar putea să scrie greșit un cuvânt pe tablă, ceea ce le subminează pretenția de a cunoaște și de erudiție rafinată. Dacă sunt un nou deputat (membru al Parlamentului), s-ar putea să fie nevoiți să pozeze pentru fotografii sau să facă postări neadecvate pe pagina lor de Facebook care le subminează pretenția de a avea responsabilitatea și perspicuitatea necesară pentru post. Dacă sunt șoferi, un indiciu de băutură prin respirație ar putea submina aspectul de sobrietate pe care doresc să o arate unui ofițer de poliție la o oprire de control. Atunci apare întrebarea dacă pot „salva aparența” sau dacă vor ajunge să fie „făcuți de rușine”. Goffman numește gestionarea feței cuiva în lumina răspunsurilor celorlalți – cum o facem în concordanță cu linia pe care o acționăm, cum facem ajustări pentru a acoperi inconsecvențele sau incidentele etc. – lucrul la față.

Perspectiva stranie pe care o oferă Goffman este că „fața” cuiva – atribute sociale esențial pozitive pe care le revendică pentru sine în orice situație, dar și chipul propriu-zis (expresivitatea sa, indiciile nonverbale, potențialul de trădare) – nu aparține cu adevărat individului:

”Se poate spune că o persoană are, se află sau se menține fața atunci când linia pe care o adoptă efectiv prezintă o imagine a ei care este consecventă intern, care este susținută de judecăți și dovezi transmise de alți participanți și care este confirmată de dovezile transmise prin agenții impersonali în situație. În astfel de momente, fața persoanei este în mod clar ceva care nu este încadrat în sau pe corpul său, ci mai degrabă ceva care se situează difuz în fluxul evenimentelor din întâlnire și se manifestă numai atunci când aceste evenimente sunt citite și interpretate pentru aprecierile exprimate în sine.” (1972, p. 6–7)

Acceptarea sau respingerea feței cuiva este în mâinile celorlalți care, în general, sunt pregătiți să suporte mici nereguli în performanță, dar nu la infinit. În analiza lui Goffman, o întâlnire socială este o afacere precară în care fiecare dintre participanți speră cu disperare să supraviețuiască fără dezastre sau incidente. Evoluează un sistem elaborat de tact și etichetă căruia participanții la o întâlnire față în față se supun conștient sau inconștient, chiar și atunci când au îndoieli cu privire la credibilitatea unei interpretări, astfel încât grupul în ansamblu să își poată menține fața. Dacă perturbarea feței cuiva devine prea severă, totuși se creează o „scenă” și întâlnirea se destramă. Goffman ilustrează modul în care chiar și interacțiunile aparent libere și spontane ale vieții de zi cu zi sunt guvernate de structuri complicate și previzibile de autoprezentare și acomodare reciprocă.

Referințe

• Fridlund, A. (1994). Human facial expression: An evolutionary view. San Diego, CA: Academic Press.
• Goffman, E. (1959). The presentation of self in everyday life. NY: Anchor Books
• Goffman, E. (1972). On face-work: An analysis of ritual elements in social interaction. In Interaction ritual: Essays on face-to-face behaviour (pp. 5–45). Harmondsworth, UK: Penguin Books.

Sursa: Little, W. (2016). Introduction to Sociology – 2nd Canadian Edition. BCcampus. © 2013 Rice University. Licența CC BY 3.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu. © 2022 MultiMedia Publishing. Introducere în sociologie, Volumul 1