Cooperarea militară România - Statele Unite ale Americii

Dr. Alexandru Cristian[1]

Parteneriatul Strategic a fost dezvoltat în jurul cooperării militare, cooperării de securitate regională și a dezvoltării unor mecanisme comune privind amenințările și riscurile neconvenționale. De asemenea Parteneriatul Strategic a însemnat apariția unor noi instituții și mecanisme la nivelul statului român. Mă refer aici la înființarea Parchetului Național Anticorupție, actuala Direcție Națională Anticorupție, crearea Sistemului Național de Preveniere și Combatere a Terorismului, unde autoritate națională este Serviciul Român de Informații conform Legii 535/2004. Acordul Status of Foce sau Acordul de Acces a fost semnat în anul 2005, acord ce permitea staționare unor contingente militare americane pe teritoriul țării. În anul 2006 România a fost primul stat est-european care a semnat un acord de staționare a unui contingent militar american pe teritoriul țării. Un alt acord bilateral a fost cel în domeniul justiției penale internaționale.

Trebuie să menționăm și Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii referitor la activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României, acord semnat în 6 decembrie 2005.

Tot în anii 1997-2011 s-a format un Comitet de Parteneriat pentru Parteneriatul Strategic, structură gestionată de Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul de Stat.

În primii ani Parteneriatul s-a dezvoltat dar nu a fost instituționalizat și nu a fost marcat de o cooperare strânsă în alte domenii cum ar fi domeniul economic, social, economic.

Administrația democrată americană începută în anul 2009 a dorit o revitalizare a parteneriatelor strategice ale Statelor Unite ale Americii în lume și a inițiat discuții pentru consolidarea Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. Scopul geopolitic și geostrategic era amplasarea unui sistem de apărare antiaeriană împotriva rachetelor balistice în Europa. Aceste scopuri au fost determinate de războiul la nivel global împotriva terorismului dar și de revirimentul Federației Ruse ca putere. Geopolitica și geografia a apropiat și mai mult cele două state.

Apariția Declarației Comune a fost stimulată de factori istorici obiectivi extrinseci și de gândirea geopolitică americană instrinsecă, alături de nevoia României de siguranță strategică. Declarația s-a născut în jurul dorinței de a dezvolta un sistem complex de apărare împotriva rachetelor balistice în Europa de Est.

România ca și partener strategic a fost deschisă la această propunere și a fost de acord ca anumite spații geografice de pe teritoriul său pentru a fi folosite de Statele Unite ale Americii. Aducerea unor contingente americane la baza Mihail Kogălniceanu din Constanța este începutul acestei cooperări complexe în domeniul militar și de securitate.

Declarația Comună a fost semnată în data de 13 septembrie, în anul 2011. Declarația este un document ce își propune diverse obiective pentru aprofundarea cooperării dintre ambele state.

Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea unui sistem de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite ale Americii în România, este un act juridic ce a dus la construirea și operaționalizarea bazei militare de la Deveselu, din județul Olt. Acordul a fost semnat în anul 2016, este încheiat pe o perioadă nedeterminată și este urmat de alte acorduri mai tehnice referitoare la cooperarea militară. Baza militară a fost construită între anii 2011- 2016 și a fost operaționalizată în anul 2016, devenind Baza militară 99 Deveselu. Baza devenind astfel o etapă cheie în dezvoltarea sistemului european de apărare anti-rachetă al Statelor Unite ale Americii, denumit European Phased Adaptive Approach.

Baza militară de la Deveselu a fost cuprinsă în Strategia N.A.T.O. referitoare la dezvoltarea unui sistem de apărare împotriva rachetelor balistice. Această bază împreună cu facilitățile de la Mihail Kogălniceanu reprezintă un pilon fundamental în prezervarea securității în Zona Extinsă a Mării Negre, zonă în care evenimentele se succed extrem de repede și cu turnuri pline de incertitudine și ambiguitate.

Declarația Comună mai prevede crearea unui grup de lucru ( Task Force ) ce are ca sarcină să aprofundeze cooperarea în domenii precum cel economic, securitatea energetică, problema acordării vizelor dar și alte aspecte socio- economice.

În data de 26 septembrie 2016 s-a semnat la Washington D.C. Declarația Comună pentru Implementarea Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii. Noile direcții de acțiune dorite de partea română sunt dezvoltarea unei solide cooperări economice dar și a ridicării vizelor. În ceea ce privește accederea în programul Visa Waiver, Statele Unite ale Americii și-au exprimat sprijinul pentru accedere, problema s-a ridicat la dezvoltarea unui eficient sistem la nivel național de combatere a terorismului dar și de scăderea ratei de refuz pentru acordarea vizei pentru cetățenii români.

În prezent prezența americană pe teritoriul nostru este extrem de activă și dovedește un angajament solid din partea partenerului american. Militari americani avem la Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu dar și la Baza 99 Militară de la Deveselu.

Parteneriatul Strategic este unul dintre cei trei piloni ai politicii externe a țării noastre, alături de statutul de membru al Uniunii Europene și al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Parteneriatul Strategic este un instrument eficient de politică externă, care este durabil și are în vizor un domeniu crucial, important și anume dimensiunea militară și de securitate națională a ambelor state. Pentru că Parteneriatul Strategic întărește, pe diferite paliere, securitatea națională a României și a Statelor Unite ale Americii.

[1] Alexandru Cristian s-a născut la data de 23 octombrie 1987 în Brăila. Este scriitor, istoric, eseist. poet român. Este specialist în istoria relațiilor internaționale, axându-se pe relații româno-americane, româno-israeliene, geopolitică și filosofie politică. Este autor al unor articole științifice în domeniul securității și apărării naționale, istoriei, geopoliticii, istoriei medicinei, relațiilor internaționale.