Corpul animalelor: planuri de simetrie corporale

Figura 33.1 O vulpe arctică este un animal complex, bine adaptat mediului său. Își schimbă culoarea blanii odată cu anotimpurile și are blana mai lungă iarna pentru a capta căldura. (Credit: Jonathen Pie/Wikimedia Commons, licența CC0 1.0)

Vulpea arctică este un exemplu de animal complex care s-a adaptat la mediul său, și ilustrează relațiile dintre forma și funcția unui animal. Structurile animalelor constau din țesuturi primare care alcătuiesc organe și sisteme de organe mai complexe. Homeostazia permite unui animal să mențină un echilibru între mediul său intern și cel extern.

Animalele variază ca formă și funcție. De la un burete la un vierme și la o capră, un organism are un plan corporal distinct care îi limitează dimensiunea și forma. Corpurile animalelor sunt, de asemenea, proiectate pentru a interacționa cu mediul lor, fie în adâncul mării, într-un baldachin de pădure tropicală sau în deșert. Prin urmare, o mare cantitate de informații despre structura corpului unui organism (anatomia) și funcția celulelor, țesuturilor și organelor acestuia (fiziologie) pot fi învățate prin studierea mediului în care se află acel organism.

Figura 33.2 Animalele prezintă diferite tipuri de simetrie corporală. Buretele este asimetric, anemona de mare are simetrie radială, iar capra are simetrie bilaterală.

Planurile corporale ale animalelor urmează modele stabilite legate de simetrie. Ele au formă asimetrică, radială sau bilaterală, așa cum este ilustrat în Figura 33.2. Animalele asimetrice sunt animale fără model sau simetrie; un exemplu de animal asimetric este un burete. Simetria radială, așa cum este ilustrată în Figura 33.2, apare când un animal are o orientare în sus și în jos: orice plan tăiat de-a lungul axei sale longitudinale prin organism produce jumătăți egale, dar nu o latură dreaptă sau stângă definită. Acest plan se găsește mai ales la animalele acvatice, în special la organisme care se atașează de o bază, cum ar fi o piatră sau o barcă, și își extrag hrana din apa înconjurătoare pe măsură ce aceasta curge în jurul organismului. Simetria bilaterală este ilustrată în aceeași figură de o capră. Capra are, de asemenea, o componentă superioară și inferioară, dar un plan tăiat din față în spate separă animalul în părțile drepte și stângi. Termenii suplimentari folosiți atunci când descriem pozițiile din corp sunt anterior (în față), posterior (în spate), dorsal (spre spate) și ventral (spre stomac). Simetria bilaterală se găsește atât la animalele terestre, cât și la cele acvatice; ea permite un nivel ridicat de mobilitate.