Cum a ajuns Charles Darwin la teoria evoluției

În timp ce Charles Darwin încă mai călătorea pe Beagle, John Stevens Henslow a acționat pentru a-și face cunoscut fostul elev, trimițând unor eminenți naturaliști copii ale fosilelor și o broșură a lui Darwin care conținea scrisorile sale despre geologie (17). Când Beagle s-a întors pe 2 octombrie 1836, Charles Darwin a devenit o celebritate în cercurile științifice. După ce a mers la casa lui din Shrewsbury și și-a revăzut familia, s-a întors cât mai repede posibil la Cambridge pentru a-l vedea pe Henslow, care l-a sfătuit să găsească naturaliști capabili să descrie colecțiile și să întocmească un catalog al acestora și el însuși a fost de acord să se ocupe de exemplare botanice. Tatăl lui Darwin strânge apoi fonduri care îi permit fiului său să devină un om de știință independent financiar. Este, așadar, un Darwin entuziast care face turul instituțiilor din Londra și în care este onorat peste tot. Apoi caută experți pentru a descrie colecțiile, dar zoologii au o întârziere uriașă în munca lor și unele exemplare riscă să fie pur și simplu uitate în rezerve (A 14).

Cu mare curiozitate, Charles Lyell l-a întâlnit pentru prima dată pe Darwin, pe 29 octombrie, și s-a grăbit să-l prezinte lui Sir Richard Owen, un anatomist cu un viitor promițător, care avea la dispoziție facilitățile Colegiului regal de chirurgie, pentru a studia oasele fosile pe care le-a colectat Darwin. Printre descoperirile uimitoare ale lui Owen se numără leneși giganți, un craniu asemănător unui hipopotam aparținând rozătoarei dispărute Toxodon, și fragmente de carapace de la un armadillo uriaș dispărut (gliptodon), pe care Darwin le-a presupus inițial (18,15). Aceste creaturi fosile nu au într-adevăr nicio legătură cu animalele africane, dar sunt strâns legate de speciile care trăiesc în America de Sud (A 15,C 10).

(Prima schiță a unui arbore filogenetic a lui Darwin din First Notebook on Transmutation of Species (1837).)

La mijlocul lunii decembrie, Darwin s-a dus la Cambridge pentru a organiza lucrările la colecțiile sale și pentru a-și rescrie jurnalul (C 11). El a scris primul său articol în care arăta că masa de uscat din America de Sud se confruntă cu o creștere lentă și, sprijinit cu căldură de Lyell, îl citește la Geological. Society of London la 4 ianuarie 1837. În aceeași zi, el donează exemplarele sale de mamifere și păsări Societății Zoologice. Ornitologul John Gould se grăbește să sublinieze că păsările din Galapagos despre care Darwin le crede a fi un amestec de mierle și cinteze sunt, de fapt, treisprezece specii distincte de cinteze. La 17 februarie 1837, Darwin a fost ales în Consiliul Societății Geografice, iar în discursul său prezidențial Lyell a prezentat descoperirile lui Owen privind fosilele lui Darwin, insistând că continuitatea geografică a speciilor a confirmat ideile sale actualiste. (19).

Pe 6 martie 1837, Darwin s-a mutat la Londra pentru a fi mai aproape de noua sa activitate de la Societatea Geografică. S-a alăturat cercului format în jurul unor oameni de știință și savanți precum Charles Babbage în special, care credeau că Dumnezeu a ordonat în prealabil viața conform legilor naturale, fără a proceda la creații miraculoase ad-hoc. Darwin a trăit aproape de fratele său Erasmus, un liber gânditor, care făcea parte din cercul Whig și a cărui prietenă apropiată, autoarea Harriet Martineau, a promovat ideile lui Thomas Malthus care au stat la baza reformelor Legii săracilor susținute de Whig. Întrebarea lui Sir John Herschel cu privire la originea speciilor este apoi discutată pe larg. Personalitățile medicale, inclusiv dr. James Manby Gully, ajung chiar să se alăture lui Grant în ideile sale despre transformarea speciilor, dar în ochii oamenilor de știință prietenoși ai lui Darwin o erezie atât de radicală pune în pericol baza divină a ordinii deja amenințată de recesiune și revolte (A 17).

Ulterior, John Gould subliniază că sturzul zeflemitor de Galapagos originar din diferite insule sunt specii distincte și nu doar soiuri, în timp ce „troglodiții” (un fel de vrăbii) constituie încă o specie de cinteze. Darwin nu a notat cu precizie din ce insule provin exemplarele de cinteze, dar găsește această informație în notele altor membri ai expediției Beagle, inclusiv în cele ale lui FitzRoy, care au consemnat cu mai multă atenție ceea ce au colectat ei înșiși. Zoologul Thomas Bell arată că țestoasele din Galapagos sunt native din arhipelag. Înainte de jumătatea lunii martie, Darwin era convins că animalele, odată ajunse pe insule, s-au schimbat cumva pentru a forma noi specii pe diferite insule; el reflectă asupra acestei transformări notând rezultatul gândurilor sale în „caietul roșu” pe care l-a început la Beagle. La mijlocul lunii iulie și-a început caietul secret, „caietul B”, cu privire la această transformare, iar la pagina 36 a scris „cred” deasupra primei schițe a unui arbore care arată evoluția (A 18 ,15).

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)