Delimitarea dintre știință și pseudoștiință face parte din sarcina mai generală de a determina care credințe sunt justificate epistemic. Există mult mai mult acord asupra anumitor cazuri de demarcare decât asupra criteriilor generale pe care ar trebui să se bazeze astfel de decizii. Acesta este un indiciu că, din punct de vedere filosofic, demarcarea dintre știință și pseudoștiință este departe de a fi clarificată.
Demarcarea științei din pseudoștiință poate fi făcută atât din motive teoretice, cât și practice. Din punct de vedere teoretic, problema delimitării este o perspectivă care contribuie la filozofia științei în același mod în care studiul erorilor contribuie la studiul logicii informale și al argumentării raționale. Din punct de vedere practic, distincția este importantă pentru îndrumarea decizională atât în viața privată, cât și în cea publică. Din moment ce știința este cea mai fiabilă sursă de cunoaștere într-o varietate largă de domenii, trebuie să distingem cunoștințele științifice de cele care doar par a fi științifice. Datorită statutului superior al științei în societatea actuală, încercările de a exagera statutul științific al diferitelor revendicări, învățături și produse sunt destul de comune pentru a face ca problema delimitării să fie presantă în multe domenii. Problema de delimitare este, prin urmare, importantă în aplicații practice, precum:
- Asistența medicală: Știința medicală dezvoltă și evaluează tratamentele conform dovezilor eficienței acestora. Activitățile pseudoștiințifice în acest domeniu dau naștere la intervenții ineficiente și uneori periculoase. Furnizorii de asistență medicală, asigurătorii, autoritățile guvernamentale și – cel mai important – pacienții au nevoie de îndrumări cu privire la modul de a distinge între știința medicală și pseudoștiința medicală.
- Mărturia expertului: Este esențial pentru statul de drept ca instanțele să ajungă la adevăr. Fiabilitatea diferitelor tipuri de dovezi trebuie să fie corect determinată, iar mărturiile experților trebuie să se bazeze pe cele mai bune cunoștințe disponibile. Uneori este în interesul litigiilor să prezinte pretenții ne-științifice ca știință solidă. Prin urmare, instanțele trebuie să poată distinge între știință și pseudoștiință. Filosofii au avut adesea roluri proeminente în apărarea științei împotriva pseudoștiinței în astfel de contexte.
- Politici de mediu: Pentru a fi în siguranță față de potențiale dezastre, ar putea fi legitim să se ia măsuri preventive atunci când există dovezi valide, dar totuși insuficiente, de pericol pentru mediu. Acest lucru trebuie distins de luarea măsurilor împotriva unui presupus pericol pentru care nu există dovezi valide. Prin urmare, factorii de decizie în politicile de mediu trebuie să poată distinge între revendicările științifice și cele pseudo-științifice.
- Educația științifică: Promotorii unor pseudoștiințe (în special creaționismul) încearcă să introducă învățăturile lor în programele școlare. Profesorii și autoritățile școlii trebuie să aibă criterii clare de includere care să protejeze elevii împotriva învățăturilor nesigure și respinse.
- Jurnalism: Atunci când există incertitudine științifică sau dezacord relevant în comunitatea științifică, acest lucru ar trebui să fie acoperit și explicat în rapoartele mass-media cu privire la problemele în cauză. La fel de important, diferențele de opinie dintre experții științifici legitimi și, pe de altă parte, susținătorii revendicărilor neîntemeiate din punct de vedere științific, ar trebui descrise așa cum sunt. Înțelegerea publică a unor subiecte precum schimbările climatice și vaccinarea a fost îngreunată în mod considerabil de campaniile organizate care au reușit să facă media să prezinte puncte de vedere care au fost complet stabilite în știință ca puncte de vedere științifice legitime. Mass-media are nevoie de instrumente și practici pentru a face distincția între controversele științifice legitime și încercările de a promova revendicările pseudo-științifice ca știință.
Lucrările științifice privind problema delimitării par să fi scăzut ca importață după mult discutatul ”certificat de moarte” al lui Laudan (1983), potrivit căruia nu există nicio speranță în a găsi un criteriu necesar și suficient pentru ceva atât de eterogen ca metodologia științifică. În ultimii ani, problema a fost revitalizată. Filosofii care atestă vitalitatea ei susțin că conceptul poate fi clarificat prin alte mijloace decât criteriile necesare și suficiente, sau că o astfel de definiție este într-adevăr posibilă, deși trebuie completată cu criterii specifice disciplinei pentru a deveni pe deplin operativ.
Sursa: Hansson, Sven Ove, „Science and Pseudo-Science”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Summer 2017 Edition), Edward N. Zalta (ed.), URL = <https://plato.stanford.edu/archives/sum2017/entries/pseudo-science/>.
Lasă un răspuns