Această teorie este probabil cea mai cunoscută explicație mecanică și a fost dezvoltată pentru prima dată de Nicolas Fatio de Duillier în 1690 și re-inventată, printre alții, de către Georges-Louis Le Sage (1748), Lordul Kelvin (1872) și Hendrik Lorentz (1900), și criticată de James Clerk Maxwell (1875) și Henri Poincaré (1908).
Teoria susține că forța gravitației este rezultatul unor mici particule sau unde care se mișcă cu viteză mare în toate direcțiile, în tot universul. Se presupune că intensitatea fluxului de particule este aceeași în toate direcțiile, astfel încât un obiect izolat A este lovit în mod egal pe toate laturile, rezultând doar o presiune orientată spre interior, dar fără forță directivă netă. Dacă există un al doilea obiect B prezent, totuși, o fracțiune din particule care altfel ar fi lovit A din direcția lui B este stopată de B, astfel încât B funcționează ca un scut, practic, adică, din direcția lui B, A va fi lovit de mai puține particule decât din direcția opusă. De asemenea, B va fi lovit de mai puține particule din direcția lui A decât din direcția opusă. Se poate spune că A și B se „umbresc” unul pe celălalt, iar cele două corpuri sunt împinse unul spre celălalt prin dezechilibrul forțelor care rezultă.
(Permeabilitate, atenuare și proporționalitatea maselor.)
Această umbrire respectă legea pătratelor inverse, deoarece dezechilibrul fluxului de impulsuri pe o suprafață sferică completă care înconjoară obiectul este independent de mărimea sferei închise, în timp ce suprafața sferei crește proporțional cu pătratul razei. Pentru a satisface necesitatea proporționalității cu masa, teoria susține că a) elementele de bază ale materiei sunt foarte mici, astfel încât materia brută constă în mare parte din spațiu gol și b) particulele sunt atât de mici, încât doar o mică parte dintre ele este interceptată de materia brută. Rezultatul este că „umbra” fiecărui corp este proporțională cu suprafața fiecărui element al materiei.
Critica: Această teorie a fost refuzată în primul rând din motive termodinamice, deoarece o umbra apare în acest model numai dacă particulele sau undele sunt cel puțin parțial absorbite, ceea ce ar trebui să ducă la o încălzire enormă a corpurilor. De asemenea, rezistența fluxurilor de particule în direcția mișcării, este o mare problemă. Această problemă poate fi rezolvată prin asumarea vitezelor superluminale, dar această soluție crește în mare măsură problemele termice și contravine relativității speciale.
Lasă un răspuns