(Jean-Léon Gérôme, Diogene, 1860. Portret romantic care reprezintă și câinele (în greacă „κύων”) care a dat numele cinismului.)
Filosofia a fost înțeleasă foarte devreme ca un mod de viață și nu doar ca o reflecție teoretică. Cu alte cuvinte, a fi filozof înseamnă și a trăi și a acționa într-un anumit fel și nu doar a te confrunta cu întrebări abstracte. Etimologia termenului „filozofie” indică clar că filosoful este cel care tinde spre înțelepciune, cel care caută să trăiască corect și mai ales cel care caută fericirea. Filosofia, înțeleasă ca mod de viață, pune accent pe aplicarea în propria viață a rezultatelor reflecției filozofice. Ideea că filosofia este un mod de viață poate să-i fi făcut și pe unii filosofi să-și imagineze că, din acest motiv, ar trebui să-i îndrume pe alții și să-i ajute să-și ducă viața în mod corespunzător. Filosofia, a eticii personale, ar putea deveni un proiect colectiv sau chiar politic. Aceste ambiții „colective” ale filosofiei iau forme diferite. În jurul unui filozof s-ar putea forma o adevărată comunitate de viață. Aceasta explică parțial nașterea în Antichitate a școlilor filozofice (în jurul lui Epicur, Platon sau Aristotel de exemplu). De la presocratici și mai ales de la Socrate, o întreagă tradiție a apărat această concepție despre filosofie ca mod de viață. Să-i citam printre alţii pe stoici, Platon, Aristotel, Epicur, Descartes, Spinoza, Sartre sau Russell. Dar aceștia din urmă sunt departe de a exclude ideea că filozoful este interesat de problemele teoretice. „Înțelepciunea”, sau mai exact sofia, pe care filosoful dorește să o înțeleagă, este și cunoaștere și conștientizare. Filosoful, în conformitate cu tradiția întemeiată de Socrate, știe cum trebuie să trăiască; el își poate justifica alegerile și stilul de viață. Socrate, de exemplu, în dialogurile socratice ale lui Platon, cere interlocutorilor săi să poată da logo-ului judecății lor de valoare și ale alegerii lor, adică să le justifice rațional. Această cerință a raționalității poate duce chiar la oferirea unor fundații cu adevărat științifice filozofiei. Desigur, definiția filozofiei ca modus vivendi (mod de viață) nu poate pretinde a fi suficientă pentru a defini filosofia în ansamblu. Mulți filozofi au înțeles filosofia ca o muncă intelectuală și nu ca un mod de viață: acesta este cazul în mediul academic și în cercetarea de astăzi. Este destul de diferit, în special în India. Punctul de vedere occidental nu poate fi aplicat la conceptele filozofice în vigoare în această parte a lumii, deși a existat o încercare de asimilare în epoca romană, în special cu Plotin. Știm că în timpul cuceririlor lui Alexandru cel Mare (în jurul anului 325), grecii au fost loviți de asceza hindusă și de sărăcia care a rezultat. De aici și numele lor fals de „gimnosofiști” (de la gumno, „gol”). Acești asceți practicau preceptele Upanishadelor. În această confruntare a ideilor filozofice intervine etnofilozofia.
Maurice Merleau-Ponty, în prelegerea sa inaugurală de la Collège de France, intitulată Lauda filosofiei, sugerează o concepție despre filozofie ca mod de viață.
Pentru Pierre Hadot, în Filosofia ca mod de a trăi: „Adevăratul filosof nu este cel care vorbește, ci cel care acționează [în fiecare zi]”. „Ar mai fi loc în lumea noastră contemporană, pentru filo-sofi (sic), în sensul etimologic al cuvântului, respectiv căutători de înțelepciune, care nu ar reînnoi discursul filosofic, ci ar căuta […] o viață mai conștientă, [mai coerentă (explicată mai târziu)], mai rațională, mai deschisă către ceilalți și către vastitatea lumii. […] Vorbirea și viața [filosofică cotidiană] sunt inseparabile”. „Concentrarea asupra momentului prezent, mirarea față de prezența lumii, privirea de sus [un concept care îi este familiar și pe care îl declină și din punctul de vedere al lui Sirius] concentrat pe lucruri, conștientizarea misterului existenței “,” a lupta pentru obiectivitatea, imparțialitatea istoricului și a savantului și, de asemenea, să se detașeze de Sinele lui pentru a se deschide către o perspectivă universală “,” pentru a ne deschide inimile tuturor ființelor vii și naturii întregi în măreția ei”.
Potrivit lui Georges Politzer, filosofia materialismului științific, devenind dialectică, se identifică cu o practică cotidiană. Unul dintre fundamentele acestei filozofii este legătura strânsă dintre teorie și practică. Pentru el, acesta este ceea ce separă materialismul filozofilor care este total ideal (domeniul gândirii), non-idealist pe cât posibil, de materialismul marxist care este și praxic (în scopul acțiunii, vieții private).
Gravitația
Prezenta lucrare abordează gravitația din punctul de vedere al fizicii fenomenlogice cu accent pe testele gravitaționale, al epistemologiei și metodologiei utilizate de oamenii de știință, și al ontologiei gravitației, spațiului și timpului. Gravitația are un caracter universal, dar puterea sa … Citeşte mai mult
Mecanica cuantică fenomenologică
O introducere la nivel fenomenologic, cu un aparat matematic minimal, în mecanica cuantică. Un ghid pentru cine dorește să înțeleagă cea mai modernă, mai complexă și mai neconformă disciplină fizică, un domeniu care a schimbat fundamental percepțiile oamenilor de știință … Citeşte mai mult
Introducere în inteligența artificială
Inteligența artificială s-a dezvoltat exploziv în ultimii ani, facilitând luarea deciziilor inteligente și automate în cadrul scenariilor de implementare. Inteligența artificială se referă la un ecosistem de modele și tehnologii pentru percepție, raționament, interacțiune și învățare. Asistăm la o convergență … Citeşte mai mult
Lasă un răspuns