Învierea lui Isus este credința creștină conform căreia Iisus Hristos a revenit în mod miraculos la viață în duminica următoare după vinerea în care a fost executat prin răstignire. Este principiul central al credinței creștine și al teologiei, și o parte a Crezului de la Niceea: „În a treia zi a înviat din nou, în conformitate cu Scripturile„.
În Noul Testament, după ce romanii Îl răstignesc pe Isus, el este uns și îngropat într- un mormânt nou de Iosif din Arimateea, dar Dumnezeu îl ridică din morți și el apare multor oameni după patruzeci de zile înainte de înălțarea Sa la cer, pentru a se aleza la dreapta lui Dumnezeu. Creștinii sărbătoresc învierea lui Isus în Duminica Paștelui, a treia zi după Vinerea Mare, ziua răstignirii Lui. Data Paștelui corespunde aproximativ cu Pesah, respectarea evreiască asociată cu Exodul, care este fixată într-o noapte cu lună plină, aproape de momentul echinocțiului de primăvară.
Apostolul Pavel a scris că [1 Corinteni 15:3-4]
3. Caci v-am dat, intai de toate, ceea ce si eu am primit, ca Hristos a murit pentru pacatele noastre dupa Scripturi;
4. Si ca a fost ingropat si ca a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
Astfel, moartea și învierea lui Hristos au fost proclamate ca fiind la baza Evangheliei, plasând astfel întreaga credință în moartea și învierea lui Isus Hristos prin afirmaţia că în cazul în care Hristos nu a fost ridicat, propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este credința voastră [1 Corinteni 15:14]:
14. Si daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica este si credinta voastra.
De fapt, Pavel susține în continuare că credința în moartea și învierea lui Isus este atât de importantă pentru mântuire încât [1 Corinteni 15:14]:
17. Iar daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta voastra, sunteti inca in pacatele voastre;
18. Si atunci si cei ce au adormit in Hristos au pierit.
19. Iar daca nadajduim in Hristos numai in viata aceasta, suntem mai de plans decat toti oamenii.
Bibliști sceptici au pus la îndoială istoricitatea povestea învierii timp de secole. De exemplu, scolasticii biblieo din sec XIX și începutul sec. XX au respins narațiunea învierii consuderând-o o legendă care s-a născut mult mai târziu. Unii cercetători consideră povestirile biblice ale învierii lui Isus ca derivate din experiențele adepților lui Isus și ale Apostolului Pavel. E.P. Sanders afirmă că „discipolii lui Isus (și mai târziu Pavel) au avut experiențe legate de înviere”. El scrie că atunci când Isus a fost executat, discipolii săi au fugit sau s-au ascuns, dar speranțele lor au fost reînnoite, atunci când l-au văzut în viață din nou.
Lasă un răspuns