Istoria psihologiei cognitive

Imaginați-vă următoarea situație: un tânăr, să-i spunem Knut, stă la birou și citește niște lucrări de care are nevoie pentru a finaliza o misiune de psihologie. În mâna dreaptă ține o ceașcă de cafea. Mâna stângă o întinde după o pungă de dulciuri fără să-și îndepărteze ochii de pe hârtie. Dintr-o dată se uită în tavanul camerei sale și se întreabă: „Ce se întâmplă aici?”

Probabil că toată lumea a avut experiențe ca cea descrisă mai sus. Chiar dacă la prima vedere nu se întâmplă nimic interesant în această situație de zi cu zi, multe din ceea ce se întâmplă aici este extrem de interesant, în special pentru cercetătorii și studenții din domeniul psihologiei cognitive. Ei sunt implicați în studiul unei mulțimi de procese incredibil de fascinante de care nu suntem conștienți în această situație. Aproximativ vorbind, o analiză a situației lui Knut de către psihologii cognitivi ar arăta astfel:

Knut are o problemă; chiar trebuie să-și facă treaba. Pentru a rezolva această problemă, el trebuie să apeleze la o mulțime de cunoștințe. Lumina care ajunge la ochi este transdusă în semnale electrice care călătoresc prin mai multe stații către cortexul său vizual. Între timp, rețele complexe de neuroni filtrează fluxul de informații și calculează contrastul, culoarea, modelele, pozițiile în spațiu, mișcarea obiectelor din mediul său. Petele și liniile de pe ecran devin cuvinte; cuvintele capătă sens; sensul este pus în context; analizat cu privire la relevanța sa pentru problema lui Knut și în cele din urmă poate stocat într-o parte a memoriei sale. În același timp, din hipotalamusul lui Knut, o regiune a creierului responsabilă cu controlul nevoilor unui organism, îi trezește apetitul pentru dulciuri. Acest apetit îl face în cele din urmă pe Knut să-și întindă mâna spre dulciuri.

Acum, să aruncăm o privire în trecut pentru a vedea cum psihologia cognitivă și-a dezvoltat terminologia și metodele pentru a ne interpreta pe noi înșine pe baza creierului, comportamentului și teoriei.

Primii gânditori au susținut că cunoștințele sunt stocate în creier.

Renașterea și mai departe

Filosofii Renașterii din secolul al XVII-lea au fost în general de acord cu nativiștii și chiar au încercat să arate grafic structura și funcțiile creierului. Dar filozofii empirişti aveau şi idei foarte importante. Potrivit lui David Hume, reprezentările interne ale cunoașterii sunt formate respectând anumite reguli. Aceste creații și transformări necesită efort și timp. De fapt, aceasta este baza multor cercetări actuale în psihologia cognitivă. În secolul al XIX-lea Wilhelm Wundt și Franciscus Cornelis Donders au făcut câteva experimente de măsurare a timpului de reacție necesar unui răspuns, a căror interpretare ulterioară a dat naștere psihologiei cognitive 55 de ani mai târziu.

Secolul XX și revoluția cognitivă

În prima jumătate a secolului al XX-lea, a avut loc o întorsătură radicală în investigarea cogniției. Behavioriști precum Burrhus Frederic Skinner au susținut că operațiile mentale interne – cum ar fi atenția, memoria și gândirea – sunt doar constructe ipotetice care nu pot fi observate sau dovedite. Prin urmare, au afirmat comportamentaliștii, constructele mentale nu sunt la fel de importante sau relevante ca studiul și analiza experimentală a comportamentului (date direct observabile) ca răspuns la un anumit stimul. Potrivit lui Watson și Skinner, omul ar putea fi studiat în mod obiectiv doar în acest fel. Popularitatea teoriei comportamentiste în lumea psihologică a condus la abandonarea investigației evenimentelor și proceselor mentale timp de aproximativ 50 de ani.

În anii 1950, interesul științific a revenit din nou în atenție, memorie, imagini, procesarea limbajului, gândire și conștiință. „Eșecul” comportamentalismului a anunțat o nouă perioadă în investigarea cogniției, numită Revoluție Cognitivă. Aceasta a fost caracterizată de o revigorare a teoriilor deja existente și de apariția unor idei noi, cum ar fi diverse teorii ale comunicării. Aceste teorii au apărut în principal din Teoria Informației creată anterior, dând naștere unor experimente în detectarea și atenția semnalelor pentru a forma o înțelegere teoretică și practică a comunicării.

Lingvistii moderni au sugerat noi teorii asupra limbajului si structurii gramaticale, care au fost corelate cu procesele cognitive. Gramatica generativă și teoria gramaticii universale a lui Chomsky, ierarhia limbajului propusă și critica lui la adresa „comportamentului verbal” al lui Skinner sunt toate repere în istoria științei cognitive. Teoriile memoriei și modelele de organizare a acesteia au dat naștere la modele ale altor procese cognitive. Informatica, în special inteligența artificială, a reexaminat teoriile de bază ale rezolvării problemelor, procesarea și stocarea memoriei și procesarea și achiziția limbajului.

Sursa: Wikibooks, traducere și adaptare Nicolae Sfetcu