O tulburare neurologică a determinat pe Maurice Ravel să compună Boléro și un artist să-l picteze 66 de ani mai târziu

(Manuscrisul piesei Boléro a lui Maurice Ravel)

În 1986, Anne Adams lucra ca biolog celular la Universitatea din Toronto din Ontario, Canada. Și-a luat un concediu de la serviciu pentru a avea grijă de un copil bolnav și, în timp ce era plecată, și-a schimbat complet interesele, renunțând complet la biologie și îndreptându-și atenția către artă. În 1994 și-a finalizat pictura Unravelling Bolero, o traducere a celebrei piese orchestrale a lui Maurice Ravel pe pânză. Această lucrare de artă este plină de teme de repetiție. Fiecare bară de muzică este reprezentată de o figură verticală dantelată, înălțimea reprezentând volumul, forma reprezentând calitatea notei și culoarea reprezentând înălțimea muzicii. La fel ca muzica lui Ravel (vezi videoclipul de mai jos), care este o melodie hipnotică constând din două teme melodice repetate de opt ori în 340 de grupuri muzicale, tema din pictură se repetă și se construiește, ducând la o schimbare dramatică a culorii de la albastru la portocaliu și roz, o reprezentare a punctului culminant brusc și dramatic al lui Bolero.

La scurt timp după ce a terminat pictura, Adams a început să aibă probleme de comportament, inclusiv dificultăți crescute de vorbire. Neuroimaginile creierului lui Adams luate în această perioadă arată că regiunile din partea frontală a creierului ei, care sunt în mod normal asociate cu procesarea limbajului, au început să se deterioreze, în timp ce în același timp, regiunile creierului responsabile de integrarea informațiilor din cinci simțuri au fost neobișnuit de bine dezvoltate (Seeley și colab., 2008). (1) Deteriorarea cortexului frontal este un simptom al demenței frontotemporale, o boală care este asociată cu modificări ale gusturilor și aptitudinilor artistice și muzicale (Miller, Boone, Cummings, Read și Mishkin, 2000) (2), precum și cu o creștere a comportamentelor repetitive (Aldhous, 2008). (3)

Ceea ce Adams nu știa la acea vreme era că creierul ei ar fi suferit aceleași schimbări pe care le suferise și cel al lui Ravel cu 66 de ani mai devreme. De fapt, se pare că Ravel ar fi suferit de aceeași tulburare neurologică.

Ravel a compus Boléro la vârsta de 53 de ani, când el însuși începea să prezinte simptome comportamentale care interferau cu capacitatea de a se mișca și de a vorbi. Oamenii de știință au ajuns la concluzia, pe baza unei analize a notelor și scrisorilor sale scrise, că Ravel se confrunta și cu efectele demenței frontotemporale (Amaducci, Grassi și Boller, 2002). (4) Dacă Adams și Ravel erau amândoi afectați de aceeași boală, aceasta ar putea explica de ce amândoi au devenit fascinați de aspectele repetitive ale artelor lor și ar prezenta un exemplu remarcabil al influenței creierului nostru asupra comportamentului.

Referințe

1. Seeley, W. W., Matthews, B. R., Crawford, R. K., Gorno-Tempini, M. L., Foti, D., Mackenzie, I. R., & Miller, B. L. (2008). “Unravelling Boléro”: Progressive aphasia, transmodal creativity, and the right posterior neocortex. Brain, 131(1), 39–49.
2. Miller, B. L., Boone, K., Cummings, J. L., Read, S. L., & Mishkin, F. (2000). Functional correlates of musical and visual ability in frontotemporal dementia. British Journal of Psychiatry, 176, 458–463.
3. Aldhous, P. (2008, April 7). “Boléro”: Beautiful symptom of a terrible disease. New Scientist.
4. Amaducci, L., Grassi, E., & Boller, F. (2002). Maurice Ravel and right-hemisphere musical creativity: Influence of disease on his last musical works? European Journal of Neurology, 9(1), 75–82.

Sursa: The Saylor Foundation, Introduction to Psychology, licența CC BY-NC-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu