Home » Articole » Articole » Calculatoare » Dezvoltarea web » Joomla! » Joomla: Recuperarea parolei de administrator

Joomla: Recuperarea parolei de administrator

postat în: Joomla! 0

1-1216221367ByEe-Joomla

În mod normal, puteți adăuga, edita și șterge utilizatori și parolele din User Manager în zona de administrare. Pentru aceasta trebuie să fiți autentificat ca membru al grupului Super Administrator.

În unele situații, acest lucru nu poate fi posibil. De exemplu, dacă site-ul dvs. a fost „spart” parolele sau numele utilizatorilor au fost modificate. Sau poate persoana care știa parolele nu mai este disponibilă. Sau poate aţi uitat parola care a fost utilizată.

În aceste cazuri, este încă posibil să se modifice baza de date astfel încât să vă puteți autentifica din nou ca Super Administrator. Acestea sunt metodele posibile disponibile pentru administratorii Joomla!.

Metoda 1: Fișierul configuration.php

Dacă aveți acces la fișierul configuration.php pentru instalarea Joomla pe server, puteti recupera parola folosind următoarea metodă.

  1. Folosind un program de FTP conectaţi-va la site. Găsiți fișierul configuration.php şi uita-ţi-vă la permisiunile de fișiere. În cazul în care permisiunile sunt 444 sau altă valoare, schimbați permisiunile fișierului configuration.php la 644. Acest lucru va ajuta la prevenirea problemelor cu încărcarea fișierului configuration.php înlocuit mai târziu în acest proces.  
  2. Descărcați fișierul de configurare.  
  3. Deschideți fișierul configuration.php care a fost descărcat într-un editor de text cum ar fi Notepad, și adăugați această linie:
public $root_user='myname';

în partea de jos a fişierului, unde myname este un nume de utilizator cu acces de administrator la care cunoașteți parola. Un nume de utilizator care este la nivel de Author sau superior poate fi utilizat în locul unui nume de utilizator cu acces de administrator.

  1. Salvați fișierul configuration.php și încărcați-l înapoi în site. Puteți lăsa permisiunile la fişierul configuration.php la 644. Acest utilizator va fi acum un super-administrator temporar.  
  2. Accesaţi zona de administrare și schimbaţi parola utilizatorului administrator pe care nu o ştiţi sau creaţi un nou utilizator super admin. Dacă creați un nou utilizator poate doriți să blocaţi sau să ștergeţi vechiul utilizator, în funcție de circumstanțe.  
  3. Când ați terminat, asigurați-vă că apăsaţi pe linkul „Click here to try to do it automatically” care apare în caseta de alertă pentru a elimina linia care a fost adăugată la fişierul configuration.php. Dacă utilizarea linkului nu a avut succes, atunci ștergeţi linia adăugată la fișierul configuration.php utilizând un editor de text. Încărcați fișierul configuration.php înapoi în site.  
  4. Utilizând programul FTP verificaţi permisiunile fișierului configuration.php, acestea ar trebui să fie 444. Dacă ați şters manual linia adăugată, schimbați apoi permisiunile fișierului configuration.php la 444.

Dacă nu aveți niciun utilizator care să cunoască parolele și nu puteți utiliza înregistrarea în zona de administrare, s-ar putea să aveți nevoie să faceţi o schimbare în baza de date așa cum se arată mai jos în acest articol.

Metoda 2: editarea directă a bazei de date

Dacă metodele de mai sus nu a funcţionat, aveți alte două opțiuni, ambele necesitând lucrul direct cu baza de date MySQL.

Modificarea parolei în baza de date

Dacă utilizatorul admin este încă definit, cea mai simplă opțiune este de a schimba parola în baza de date la o valoare cunoscută. Acest lucru necesită că aveți acces la baza de date MySQL folosind phpMyAdmin sau un alt client.

Asigurați-vă că schimbați din nou parola după ce aţi redobândit acces

Aceste instrucțiuni arată cum să modificați manual o parolă în cuvântul – „secret„.

  1. Navigați la phpMyAdmin și selectați baza de date pentru site-ul Joomla! în partea stânga-jos a fereastrei. Aceasta va afișa tabelele bazei de date pe partea stângă a ecranului.  
  2. Găsiți și faceți clic pe tabelul cu „_users” din lista de tabele (nota: este posibil să aveți un prefix care nu este jos_, pur și simplu mergeţi la tabelul _users pentru prefixul instalat).  
  3. Faceți clic pe butonul „Browse” din bara de instrumente de sus. Acesta va arăta toţi utilizatorii din site.  
  4. Găsiți utilizatorul dorit, a cărui parolă doriți să o modificați, și apăsați pictograma Edit pentru acest rând.  
  5. Un formular se va afișa care vă permite să editați câmpul parolei. Schimbaţi acolo valoare existentă cu valoarea
d2064d358136996bd22421584a7cb33e:trd7TvKHx6dMeoMmBVxYmg0vuXEA4199

în câmpul parolă și apăsați butonul Go. phpMyAdmin ar trebui să afișeze mesajul „Affected rows: 1„. În acest moment, parola este schimbată cu parola nouă, „secret„.

  1. Autentificaţi-va cu acest utilizator și parola „secret” și schimbaţi parola utilizatorului cu o valoare sigură. Verificați toţi utilizatorii folosind User Manager pentru a vă asigura că sunt cei care trebuie. Dacă site-ul a fost „spart”, poate doriți să schimbaţi toate parolele utilizatorilor de pe site.

Adaugă un nou utilizator Super Administrator

Dacă schimbarea parolei nu va funcționa, sau nu sunteți sigur care utilizator este membru al grupului Super Administrator, puteți utiliza această metodă pentru a crea un nou utilizator.

  1. Navigați la phpMyAdmin și selectați baza de date pentru site-ul Joomla! în stânga-jos a fereastrei. Aceasta va afișa tabelele bazei de date în partea stângă a ecranului.  
  2. Apăsați butonul „SQL” în bara de instrumente pentru a rula o interogare SQL în baza de date selectată. Aceasta va afișa un câmp numit „Run SQL query/queries on database <your database>„.  
  3. Ștergeți orice text în acest câmp și copiați și inserați următoarea interogare de mai jos şi apăsaţi butonul Go pentru a executa interogarea și a adăuga noul utilizator Administrator în tabel.  
  4. Utilizați interogarea SQL de mai jos pentru a adăuga un alt cont de administrator.

Asigurați-vă că prefixul bazei de date este cel corect!

Următorul cod utilizează jos31_ ca prefix pentru tabel, care este doar un exemplu de prefix pentru tabel. Prefixul când ați instalat prima dată Joomla este aleatoriu sau ceea ce aţi specificat în mod expres. Veți avea nevoie să schimbaţi toate prefixele jos31_ din codul de mai jos cu prefixul utilizat la instalarea site-ului.

INSERT INTO `jos31_users`
(`name`, `username`, `password`, `params`)
VALUES ('Administrator2', 'admin2',
'd2064d358136996bd22421584a7cb33e:trd7TvKHx6dMeoMmBVxYmg0vuXEA4199', '');
INSERT INTO `jos31_user_usergroup_map` (`user_id`,`group_id`)
VALUES (LAST_INSERT_ID(),'8');

În acest moment, ar trebui să puteți să vă conectați în partea de administrare a Joomla! cu numele de utilizator „admin2” si parola „secret„. După autentificare, mergeți la User Manager, schimbaţi parola pentru o nouă valoare sigură și adăugați o adresă de e-mail validă pentru cont. Dacă este posibil ca site-ul să fi fost „spart”, verificați ca toți utilizatorii cunt cei care trebuie, în special membrii grupului Super Administrator.

Atenție!

Valorile parolei prezentate pe această pagină sunt cunoscute public și sunt doar pentru recuperare. Site-ul dvs. poate fi spart dacă nu schimbați parola la o valoare sigură după acces.

Exemplele de mai sus modifică parola în „secret„. Alte două valori posibile sunt prezentate mai jos:

admin = 433903e0a9d6a712e00251e44d29bf87:UJ0b9J5fufL3FKfCc0TLsYJBh2PFULvT
secret = d2064d358136996bd22421584a7cb33e:trd7TvKHx6dMeoMmBVxYmg0vuXEA4199
OU812 = 5e3128b27a2c1f8eb53689f511c4ca9e:J584KAEv9d8VKwRGhb8ve7GdKoG7isMm

Traducere din joomla.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *