Home » Articole » RO » Afaceri » Finante » Mecanismul polarizării avuţiei între bogaţi şi săraci

Mecanismul polarizării avuţiei între bogaţi şi săraci

postat în: Finante 0

Saraci

Mecanismul polarizării veniturilor este simplu şi transparent, şi exercită o mare influenţă asupra evoluţiei pe termen îndelungat a distribuţiei bogăţiei. De notat, din statistici, nivelul foarte ridicat al avuţiei private în Europa Occidentală spre finele secolului 19 valoarea totală a avuţiei private acoperea venitul naţional pe 6-7 ani, ceea ce este foarte mult. Aceasta a scăzut apoi brusc până la 2-3 ca urmare a şocului perioadei 1914-1945, şi creşte din nou după 1950 ajungând la ănceputul sec. 21 la 5-6 ani de venituri naţionale în Marea Britanie şi Franţa (în Germania a rămas scăzut, dar a avut şi aici o tendinţă de creştere).

S-a format astfel, din aceste date, o curbă în formă de U carte reflectă o transformare crucială. Creşterea raportului capital-venit din ultimele decenii se explică în parte prin revenirea la o perioadă de creştere relativ lentă. Datorită încetinirii creşterii economice, impotanţa averii existente creşte exagerat, întrucât se cheltuie doar o mică parte din noile economii pentru a creşte bogăţia în mod constant şi substanţial.

În plus, dacă rata rentabilității capitalului rămâne cu mult peste rata de creștere pentru o perioadă mai lungă de timp (ceea ce este mai probabil atunci când rata de creștere este scăzută, deși nu este valabil în mod automat), atunci riscul de polariyare în distribuția bogăției este foarte mare.

În această inegalitate fundamentală, rata medie anuală a rentabilității capitalului include profitul, dividendele, dobânzile, chiriile și alte venituri din capital, exprimate ca procent din valoarea totală a acestuia, iar  rata de creștere a economiei reprezintă creșterea anuală a veniturilor sau producţiei.

Atunci când rata de rentabilitate a capitalului depășește în mod semnificativ rata de creștere a economiei (așa cum s.a întâmplat mai mereu în istorie până în secolul 19 și așa cum este probabil să fie cazul din nou în secolul 21), atunci rezultă în mod logic că averea moștenită crește mai repede decât producția și veniturile.

Persoanele cu avere moștenită este suficient să pună deoparte doar o parte din venitul lor din capital pentru a vedea cum creşte capitalul mai repede decât economia în ansamblu. În aceste condiții, este aproape inevitabil ca averea moștenită va domina de departe bogăția acumulată din munca de o viață, iar concentrarea capitalului va atinge niveluri extrem de ridicate – niveluri potențial incompatibile cu valorile meritocrației și principiile justiției sociale fundamentală pentru societățile democratice moderne.

Acest mecanism de polarizare a avuţiei poate fi consolidat prin alte mecanisme. De exemplu, rata de economisire poate crește brusc odată cu bogăția. Sau, chiar mai important, rata medie efectivă a rentabilității capitalului poate fi mai mare în cazul existenţei unui capital inițial mai mare al individului (așa cum pare să se întâmple tot mai frecvent). Faptul că randamentul capitalului este imprevizibil și arbitrar, astfel încât bogăția poate fi îmbunătățită într-o varietate de moduri, reprezintă de asemenea o provocare pentru modelul meritocratic.

În cele din urmă, toți acești factori pot fi agravaţi de principiul ricardian al deficitului: prețul ridicat al bunurilor imobiliare sau petrolului poate contribui la polarizarea structurală.

Pentru a rezuma ceea ce sa spus până acum: procesul prin care se acumulează și se distribuie bogăția conține forțe puternice de împingere spre polarizare, sau în orice caz spre un nivel extrem de ridicat de inegalitate. Forțele de convergență există, de asemenea, și în anumite țări, în anumite momente, acestea pot prevala, dar forțele de divergență pot recâștiga în orice moment teremul, așa cum pare să se întâmple acum, la începutul secolului 21. Scăderea probabilă a ratei de creștere atât pentru populație cât și pentru economie în următoarele decenii face ca această tendință să fie cu atât mai îngrijorătoare.

Concluziile sunt mai puțin apocaliptice decât cele implicate de principiul acumulării infinite al lui Marx și polarizarea perpetuă (întrucât teoria lui Marx se bazează în mod implicit pe o presupunere strictă a creșterii productivității zero, pe termen lung). În modelul considerat corect de Thomas Piketty, polarizarea nu este perpetuă și este doar una din mai multe posibile direcții viitoare pentru distribuția bogăției. Dar posibilitățile nu sunt încurajatoare. Mai precis, este important de menționat faptul că inegalitatea fundamentală dintre rata medie anuală a rentabilității capitalului şi  rata de creștere a economiei, principala forță de polarizare în teoria sa, nu are nimic de-a face cu nicio imperfecțiune a pieței.

Dimpotrivă, cu cât este mai îmbunătăţită piaţa de capital (în sensul economistului), cu atât mai probabil ca rata medie anuală a rentabilității capitalului să fie mai mare decât rata de creștere a economiei. Este posibil să ne imaginăm instituții publice și politici care ar contracara efectele acestei logici implacabile: de exemplu, o taxă globală progresivă pe capital. Dar, stabilirea unor astfel de instituții și politici ar necesita un grad considerabil de coordonare internațională. Este, din păcate, probabil că răspunsurile actuale la probleme – inclusiv diverse răspunsuri naționaliste + va fi în practică cu mult mai modeste și mai puțin eficace.

Traducere şi adaptare de Nicolae Sfetcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *