Procesul de selecție naturală, descris de Charles Darwin în Originea Speciilor, poate fi rezumat astfel: membrii fiecărei populații variază ereditar în toate trăsăturile anatomiei, fiziologiei și comportamentului. Speciile cu anumite combinații de trăsături supraviețuiesc și se reproduc mai bine decât cele cu alte combinații, prin înmulțirea cu precădere a genelor și cromozomilor cu acele trăsături de la o generație la alta.
În cadrul evoluției, agenții selecției naturale acționează direct asupra trăsăturilor exterioare și numai rar asupra genelor și cromozomilor subiacenți, dar schimbările pe care le produc au cele mai reziliente efecte. Apar variații în cadrul fiecărei populații și prin schimbări în chimia genelor și pozițiile lor relative la cromozomi (mutații), ca factori primari. Selecția naturală este rezultatul tuturor acestor modificări.
Concurența între genele care ocupă aceleași poziții cromozomiale sau între aranjamente genetice diferite, caricaturizată ca „natura citește în dinți și gheare”, este doar unul din mijloacele (dar nu neapărat necesar) prin care selecția naturală operează pe trăsăturile exterioare, la fel ca evitarea prădătorilor, o reproducere mai eficientă, și îmbunătățirea cooperării cu ceilalți.
În prezent există controverse cu privire la ritmul evoluției și capacitatea de adaptre. Important este că evoluția se manifestă ca un proces universal între toate tipurile de organisme, cu selecția naturală ca forța motrice dominantă, și modelele majore de schimbare confirmă principiile cunoscute ale biologiei moleculare și ale geneticii.
Nu există inconsecvențe fundamentale ale acestei teorii. Chiar și Motoo Kimura, arhitectul principal al teoriei „neutraliste” a diversității genetice – care afirmă că cea mai mare evoluție la nivel molecular se întâmplă prin factori aleatorii – acceptă că „teoria evoluției clasice a demonstrat dincolo de orice îndoială că mecanismul de bază pentru evoluția adaptivă este selecția naturală care acționează asupra variațiilor produse de modificările cromozomilor și genelor. Astfel de considerente precum dimensiunea și structura populației, disponibilitatea oportunităților ecologice, schimbarea mediului, strategiile „ciclului de viață”, interacțiunea cu alte specii și, în unele situații, rudele sau, eventual, gruparea de selecție, joacă un rol important în înțelegerea procesului.”
Sursa: Michael Ruse și Edward O. Wilson, Moral Philosophy as Applied Science
Lasă un răspuns